Szendrei Julia a fost muza inspiratoare a poetului Petofi Sandor. FOTO -montazsmagazin.hu |
Există
iubiri, care dăinuie peste timpuri, care nu se pierd niciodată în
negura uitării, chiar dacă cei, care cândva au aprins-o, de mult nu mai
sunt printre noi.
Iar cum
dragostea nu cunoaşte frontiere o demonstrează şi faptul că mari
scriitori ai Literaturii Universale şi-au găsit marea lor dragoste în
persoana unor domniţe de prin părţile Sătmarului. Poate cele mai bune
exemple în acest sens sunt cele ale poetului naţional al Ungariei,
Petőfi Sándor şi a laureatului Premiului Nobel pentru literatură din
1921, francezul Anatole France. Pe ambii îi leagă un singur lucru: şi-au
găsit muzele inspiratoare aparţinând acestui colţ de ţară.
Una din capodoperele literaturii maghiare s-a scris în Sătmar
O
emoţionantă poveste de iubire este cea pe care a trăit-o şi a savurat-o
în toată deplinătatea ei poetul, Petőfi Sándor (1823-1849), la castelul
din Ardud (jud. Satu Mare) – unde şi-a unit destinul cu marea lui
iubire, Szendrey Júlia.
Acea
iubire curată, inocentă, chiar dacă a tăinuit în urmă cu mai mult de
168 de ani şi a avut un deznodământ mai puţin fericit, poate chiar
tragic, este vie şi în zilele noastre, oferind exemplu de dăruire şi
ataşament îndrăgostiţilor de toate vârstele.
Szendrey
Júlia s-a născut la Ardud (1838-1868) într-o familie înstărită, tatăl
său ,Szendey Ignác, fiind dministrator al domeniul familiei Károlyi din
Ardud. Júlia era o fire sensibilă dată şi de studiile realizate la o
şcoală specială de fete nobile, unde a învăţat limbi străine şi să cânte
la pian.Pe 8 sept. 1846 l-a întâlnit prima dată pe Petőfi Sándor, care
era deja un poet cunoscut. A fost dragoste la prima vedere iar după
această întâlnire Júlia a devenit cea mai importantă muză a poetului.
Tatăl
fetei nu a fost de acord cu căsătoria, pentru că Petőfi nu avea origini
nobiliare dar cum o dragoste tumultuoasă nu cunoaşte oprelişti,după un
an de când s-au cunoscut, cei doi s-au căsătorit în anul 1847 la Ardud,
în capela cetăţii. Altarul în faţa căruia sa desfăşurat ceremonia se
păstrează azi la palatul episcopal din Satu Mare.
În
luna de miere Petőfi i-a dedicat iubitei lui soţii o serie de poezii
însă cea mai celebră este „Szeptember végén” („Sfârşit de septembrie”):
Petőfi Sándor: Sfârşit de septembrie
Zbucnesc încă-n vale flori multe-n lumină,
E verde-ncă plopul, fereastra păzind,
Dar vezi lumea iernii ce-i gata să vină?
Acoperă coasta zăpada sclipind.
E încă, în inima-mi tânără, vară
Şi-n ea, încă-n floare, un întreg răsărit,
Dar toamna în negrul meu păr se-nfăşoră,
Mi-i capul de brumele iernii pălit.
Se scutură floarea, şi viaţa goneşte...
Rămâi, o, soţie, la pieptu-mi pe veci!
Dar fruntea-ţi ce-n braţele-mi azi se odihneşte,
Ca mâine, la groapa mea, n-o s-o apleci?
Oh, spune-mi tu: primul de-o fi să mor, spune,
Vei pune un văl pe mormântu-mi, plângând?
Şi-o dragoste nouă putea-va răpune
Din sufletul tău al meu nume, curând?
Al văduvei văl de-o să-l zvârli odată,
Agaţă-l la groapa-mi: un negru drapel,
La mijlocul nopţii, din lumea-ntristată
Veni-voi, şi-n groapă m-oi duce cu el.
Să-mi şteargă tăcutele lacrimi amare,
Plângându-ţi credinţa zdrobită-ntr-o zi,
Şi a inimii rană să leg celui care
Şi-atunci, şi acolo, în veci te-o iubi!
(traducere de Eugen Jebeleanu)
Această
capodoperă a literaturii maghiare a fost printre ultimele dedicate
Juliei. Poetul a scris că speră că dacă el va muri mai repede, ea nu se
va mai recăsători.
Pe 20
iulie 1848 Julia l-a văzut ultima dată pe Petőfi, care a murit în
bătălia de la Albeşti. Chiar dacă s-a recăsătorit după moartea marelui
poet cu fostul ei profesor de istorie, Horváth Árpád (cu care a avut 4
copii), mariajul a fost bazat mai mult pe camaraderie decât pe iubire
adevărată. Dovadă că pe piatra sa funerară a fost înscris doar faptul că
a fost soţia lui Petőfi.
Un laureat de premiu Nobel s-a iubit cu o sătmăreancă
Făcând
un arc peste timp putem spune că o altă poveste de dragoste celebră,
care are în prim plan un personaj celebru al Literturii Universale şi o
sătmăreancă este cea dintre Anatole France (16 aprilie 1844, Paris -12
octombrie 1924, Tours), câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură
în 1921şi prozatoarea şi publicista Otilia Marchiş (8 octombrie 1873,
Homorod, judeţul Satu Mare – 26 august 1951, Budapesta).
Otilia, o rebelă prin definiţie şi care a iubit cu multă pasiune
Fiică
protopopului unit Gheorghe Marchiş şi a Miei (născută Vultur), Otilia a
fost mai mereu o fire rebelă, şi care a iubit cu mare pasiune. Se
căsătoreşte de foarte tânără cu Cornel Cosmutza, care era pe atunci şef
de poştă la Sarajevo
Din
cauza muncii soţului a călătorit mult, în primul rând în Asia şi
Japonia. Şi-a publicat impresiile de călătorie în revista Luceafărul,
după ce debutase, în 1903, cu texte asemănătoare în revista din
Budapesta “Uj Idok“ (Timpuri noi), sub titlul “Plimbări prin lumea
largă“.
În limba maghiară e cunoscută cu porecla Itóka, iar cărţile şi le-a publicat sub nume de Kémeri György.
Se desparte rapid de primul soţ, apoi pleacă la Viena şi la Munchen, unde se înscrie la Academia de Arte Frumoase.
Nu
şi-a terminat studiile, s-a mutat la Paris, unde a lucrat ca ziarist
unde l-a cunoscut pe Bölöni Gyögy, critic literar maghiar, cu care s-a
căsătorit în 1912.
După
primul război mondial s-a întors la Budapesta. În 1918 Boloni a fost
numit ambasador în Olanda, dar din cauza faptului că şi-a păstrat
funcţia şi în timpul Republicii Sfaturilor a fost arestat. În 1923 a
plecat în exil, stabilindu-se iarăşi la Paris.
Îl cunoaşte pe Anatole France cu care trăieşte o minunată poveste de dragoste
În
anul 1909, l-a cunoscut pe scriitorul francez Anatole France, cu
prilejul unui intreviu realizat cu acesta, după care a lucrat timp de
câţiva ani ca secretară a scriitorului.
Fiind
atras de şarmul ei irezistibil France s-a îndrăgostit de Otilia, şi
împreună au făcut o călătoria în Italia. Despre călătoria din Italia şi
despre amintirile sale France a scris cartea cu titlu: Promenades
d’Anatole France.
După ce
France a primit premiul Nobel (1921), Otilia a scris mai multe cărţi
despre marele scriitor, contribuind la cunoaşterea scriitorului francez
şi în zona nostră.
Cărţile
sale despre France sunt: Anatole France barangolásai (Pribegiile lui
Anatole France), Bp., 1925; Anatole France sétái (Pilimbările lui
Anatole France), Bp., 1928
Citeste mai mult: adev.ro/niyl66