Treceți la conținutul principal

Scriitoarea Ali Smith, recompensata cu Costa Book Award pentru cel mai bun roman din 2014

Scriitoarea scoţiană Ali Smith a fost recompensată, luni, cu prestigiosul premiu literar Costa Book pentru cel mai bun roman pe 2014, care i-a fost acordat pentru volumul "How To Be Both".

Ali Smith, care a primit Ordinul Imperiului Britanic în rang de Comandor chiar de Revelion, câştigase anterior cu acest roman premiul Goldsmith şi s-a aflat pe lista scurtă a scriitorilor nominalizaţi la prestigiosul Booker Prize, informează bbc.com, citat de Mediafax.

Concentrându-se pe viaţa unei adolescente îndoliate care trăieşte în zilele noastre şi pe viaţa unui artist renascentist din 1460, romanul "How To Be Both" a fost publicat în două versiuni, ambele cu aceeaşi copertă, dar cu cele două jumătăţi ale cărţii inversate.

Ceilalţi scriitori nominalizaţi la Costa Book Award pentru cel mai bun roman din 2014 au fost Neel Mukherjee, Monique Roffey şi Colm Toibin.

Scriitoarea scoţiană Ali Smith a câştigat în 2005 Costa Book pentru cel mai bun roman de debut, cu volumul "The Accidental".

Profesorul de limba engleză Jonathan Edwards a câştigat Costa Book pentru poezie, cu volumul său de debut, "My Family and Other Superheroes", care conţine versuri comice despre Even Knievel, Sophia Loren şi un hipopotam recalcitrant.

Emma Healey s-a impus la categoria "cel mai bun scriitor debutant", cu volumul "Elizabeth Is Missing", iar Kate Saunders a triumfat la categoria "cea mai bună carte pentru copii", cu volumul "Five Children On The Western Front".

Volumul "H is for Hawk", de Helen Macdonald, s-a impus la categoria "cea mai bună biografie".

În 2013, Costa Book Award la categoria "cel mai bun roman" i-a revenit scriitoarei Kate Atkinson, pentru volumul "Life After Life".

Costa Book Awards, care se acordă pentru cinci categorii de opere literare, recompensează volumele publicate în anul precedent, scrise de autori care locuiesc în Marea Britanie şi în Irlanda. Câştigătorul fiecărei categorii primeşte un cec de 5.000 de lire sterline (6.380 de euro), iar câştigătorul Costa Book of the Year - ce va fi anunţat pe 27 ianuarie - este recompensat cu 30.000 de lire sterline (38.272 de euro).

De la introducerea Costa Book of the Year, în 1985, acest trofeu literar a fost câştigat de 11 ori de un roman, de cinci ori de un roman de debut, de cinci ori de o biografie, de şapte ori de un volum de poezie şi o singură dată de o carte pentru copii.

Prestigioasele premii Costa Book au fost cunoscute până în 2006 drept premiile Whitbread. Numele distincţiilor, create în 1971, a fost schimbat în 2007, pentru că Societatea Whitbread, activă în domeniul hotelier, a decis să se retragă din poziţia de sponsor. În prezent, premiile sunt sponsorizate de Costa Coffee, o filială a Whitbread.

de D.S.     HotNews.ro

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Mike Yung, o voce extraordinară (artist al străzii, NY)

 <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/GrHfWKeTDEI?start=2" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/K-N8W3s2yYQ" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>