Treceți la conținutul principal

Editura Adenium dă startul celei de-a III-a ediţii a Concursului de debut

adenium start III 
Editura Adenium lansează cea de-a III-a ediţie a Concursului de debutAdenium Start”, pentru următoarele genuri literare: poezie, proză, literatură pentru copii.

Sloganul concursului ,„Rupeţi rândurile!”, îi provoacă pe autori să-şi afirme originalitatea.Concurenţii sunt invitaţi să expedieze manuscrisele în perioada 15 ianuarie - 15 mai 2015 (data poştei), pe adresa Editurii Adenium: Aleea Copou nr. 3, Iaşi, 700460. Câştigătorii vor fi anunţaţi la începutul lunii august.

Scopul Concursului de debut „Adenium Start”este să descopere şi să promoveze autori valoroşi, care încă nu au publicat în volum, oferindu-le posibilitatea să debuteze şi sprijinul integral în procesul de promovare: publicitate, serviciu de presă, lansări publice. Volumele premiate vor fi lansate la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, care se va desfăşura în toamnă, la Bucureşti, iar autorii câştigători vor primi câte 50 de exemplare din cărţile lor pentru propria activitate de promovare.

Regulamentul concursului de debut, ediţia a III-a

Concursul este deschis tuturor autorilor de limbă română, cu domiciliul în ţară sau străinătate, care nu au publicat nici o carte până acum, în nici un domeniu.

Coletul de înscriere în concurs va include două plicuri. Primul plic va conţine manuscrisul în format print şi electronic (CD, stick etc.). Manuscrisele vor fi „semnate” cu un motto care va fi menţionat obligatoriu şi pe al doilea plic, ce va conţine datele de identificare ale concurentului (nume, prenume, adresă, număr de telefon, adresa de e-mail).

Editura va selecta cele mai bune zece manuscrise pentru fiecare secţiune din concurs. Ulterior, manuscrisele pentru genurile poezie şi proză vor fi supuse atenţiei unui juriu alcătuit din scriitori şi critici literari. Un alt juriu specializat va evalua propunerile dindomeniul literaturii pentru copii.

Pentru fiecare gen din concurs, vor fi declarate câştigătoare volumele care vor obţine cea mai mare medie a notelor acordate de membrii juriilor, iar editarea lor va începe imediat după anunţarea învingătorilor.

sursa: ziaruldeiasi.ro

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Mike Yung, o voce extraordinară (artist al străzii, NY)

 <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/GrHfWKeTDEI?start=2" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/K-N8W3s2yYQ" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.