Traducerile care invocă scandaluri, mult mai atractive pentru edituri

Traducătorii, oamenii nevăzuţi din spatele cărţilor, şi-au spus ieri ofurile la Iaşi

În cadrul FILIT a avut loc ieri la Iaşi o importantă dezbatere între 11 traducători cunoscuţi pentru performanţele lor.

Ieri, de la ora 11, la sediul Uniunii Scriitorilor Iaşi, vocile şi umbrele ascunse ale scriitorilor s-au strâns toate la aceeaşi masă. Oamenii care i-au tradus pe Sadoveanu, pe Eliade sau, mai recent, pe Cărtărescu, pe Vosganian sau pe Dan Lungu, oameni ascunşi, în volumele ti­părite, în spatele numelor autorilor de pe prima pagină, şi-au povestit greutăţile întâmpinate cu răspândirea slovelor scriitorilor şi poeţilor români în engleză (SUA şi Marea Britanie), în germană, spaniolă, maghiară, poloneză, norve­giană, italiană, suedeză sau poloneză. De la aceştia am aflat că, spre exemplu, SUA exportă foarte multă literatură, dar traduce doar 500 de volume pe an, iar, în general, autorii contemporani sunt mai uşor de propus pentru traduceri la edituri fiindcă pot veni în persoană să îşi prezinte cărţile.
Până şi în traducere, dacă volumul propus pentru traducere invocă scandal, legat de persoana autorului sau de su­biectul abordat, va fi atractiv pentru edituri, se va vinde mult mai uşor şi în tiraje mult mai mari.

„Încă există graniţe puternice între culturi“

Scriitorul Cassian Maria Spiridon, moderatorul întâlnirii şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi, s-a recomandat a fi directorul revistei „Convorbiri Literare“, povestind că, „Dacă Dumnezeul literaturii române va fi generos, vor mai fi mulţi alţii la conducerea acestei reviste, fiindcă este o revistă care merită şi e nevoie să apară în continuare“. Acesta a predat cuvântul fiecăruia dintre cei 11 traducători pre­zenţi în sală, care au vorbit, pe scurt, despre motivele care îi îndeamnă să facă aceste lucruri, „pentru că, dacă am face-o pentru bani, ne-am putea apuca de pe acum de altceva“. Ei s-au adresat unei audienţe de aproape 50 de persoane, formată însă în special din profesori universitari şi scriitori, unii cu propriile cărţi în mână, dorind să formeze noi legături, alţii cu întrebări şi cuvinte de mulţumiri pentru munca pe care o fac cei din faţa lor întru diseminarea literaturii române. „Sunt chestiuni profesionale, dar ele nu pot exista fără pasiune. Tot ce facem noi facem din dragoste; dacă am face-o pentru a ne îmbogăţi...“, a adăugat directorul, cedând microfonul profesorului uni­versitar Leonte Ivanov, de la Fa­cultatea de Litere a UAIC, care i-a întrebat pe cei din sală cum hotărăsc ce scriitori traduc. „După eliberare, după 1989, nu mai erau la fel de multe cărţi şi am observat că nu mai sunt graniţe, dar între culturi există graniţe mult mai puternice decât erau înainte“, a explicat Gabriella Koszta, traducătoare din limba maghiară. Georg Aescht susţine că se luptă cu sensul şi cu contextul cultural mai mult decât cu alegerea scriitorului şi găsirea cuvintelor corespunzătoare, sus­ţinând că aceasta din urmă este o pro­blemă mai are decât cea a cerinţelor pieţei. „Am avut o  experienţa destul de di­le­matică, traducându-l pe Rebreanu, Pădurea Spânzuraţilor. Am fost pus în poziţia, în faţa problemei, de a căuta un limbaj compatibil cu limbajul actual ger­man, cu limbajul german al monar­hiei austro-ungare şi limba lui Rebrea­nu, cea autohtonă, situaţie care m-a cam făcut să transpir şi nu ştiu dacă din trans­piraţia asta a ieşit şi ceva ins­piraţie, dar să vedem.“

„Germana mărşăluieşte, româna dansează“

Întrebaţi care sunt problemele cele mai mari cu care se confruntă atunci când atacă o carte, limba română fiind consi­derată de cei din sală „una dintre limbile cele mai grele“, traducătorii au început, involuntar, să prezinte o radiografie a dificultăţilor prin care trec aceştia atunci când se apucă de un nou manuscris. În engleză, explică traducătorul, chiar dacă acesta înţelege toate cuvintele folosite de Caragiale şi stă de vorbă cu specialişti în domeniu, este greu de reprodus contextul în care scriitorul român a realizat nuve­lele. Marily Le Nir spune că franceza pare mai săracă în cuvinte decât româna, iar spaniola, maghiara şi bulgara nu au dicţionare suficient de bune şi de actuale pentru a realiza traduceri, la ultima lucrându-se mai mult prin intermediul francezei. „Eu sunt apropiată şi de limba turcă, şi de cea română, şi folo­sesc destul şi Internetul. Ajung acum să mă întreb: cum se traducea înainte de Internet“, a spus Sunia Acmambet, în timp ce Joana Warwas-Kornas crede că no­rocul este dat de faptul că limba ro­mână şi cea suedeză se iubesc „iar eu sunt prinsă în mijlocul lor“.

„Între română şi germană, vorbind din bucătăria mea, este o ceartă permanentă, dar bineîn­ţe­les că savurez această diferenţă şi ten­siu­ne permanentă. A traduce în germană româna e parcă ai pune o cucoană germană cu tocuri să păşească pe caldarâ­mul înfundat al Bucureştilor, în pas de defilare. Germana mărşăluieşte în permanenţă în pas de defilare, româna dansează şi ocoleşte gropile“, conchide Georg Aescht, lăsându-i microfonul lui Varujan Vosganian, care a ajuns şi el la întâlnire ca vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. Ziua FILIT s-a încheiat cu o nouă întâlnire la „Serile FILIT“, cu renumitul regizor mexican Gui­l­lermo Arriaga, într-o întâlnire mo­derată de scriitorul şi jurnalistul Marius Chivu.

AUTOR: Cătălin HOPULELE 
sursa: ziaruldeiasi.ro