Scriitorii francezi cei mai traduşi în străinătate

Două premii Nobel pentru doi scriitori francezi, la un interval de numai şase ani, iată ceva ce dă de gîndit. Nu, literatura franceză nu este încă "terminată", aşa cum sunt tentaţi să afirme unii cronicari, în special americani. Iar Franţa va avea ocazia să strălucească din nou în 2017 cînd va fi invitata de onoare a Tîrgului Internaţional de carte de la Frankfurt, cel mai mare din lume.

Revista L’Express consacră un dosar celor mai traduşi scriitori francezi în străinătate, ocazie cu care descoperim cîteva lucruri interesante, unele chiar surprinzătoare. De exemplu faptul că premiile literare franceze, destul de numeroase, iar unele cu un impact enorm pe plan naţional, nu sunt chiar foarte cunoscute dincolo de frontierele Hexagonului, cu excepţia celui mai important dintre ele, Goncourt. Pentru majoritatea editorilor anglo-saxoni, Michel Houellebecq, laureat al Premiului Goncourt în 2010, este cel mai important scriitor francez de la Albert Camus încoace. Notorietatea sa cea mai mare, dacă ar fi să fie evaluată în cărţi vîndute, este vizibilă în Marea Britanie, Germania şi Polonia. Iar romanul său cel mai recent, "Harta şi teritoriul", a fost tradus în 40 de limbi.

Si alţi scriitori francezi deţinători ai premiului Goncourt au semnat însă contracte importante în străinătate: Pierre Lemaitre, pentru romanul "Au revoir là-haut" (La revedere acolo sus), tradus în 26 de limbi. Marie NDiaye, pentru romanul "Trois femmes puissantes" (Trei femei puternice), tradus în 31 de limbi. Si chiar şi stufosul roman de 640 de pagini al lui Alexis Jenni, "L’art français de la guerre" (Arta franceză a războiului), după ce a avut premiul Goncourt în 2010, a fost tradus în 16 limbi.

Dar marile edituri de pe mapamond, pe fond de criză, caută în special cărţi care să aibă şi dimensiunea divertismentului. De unde succesul lui Romain Puértolas cu cartea sa "Extraordinara călătorie a unui fakir care a rămas blocat într-un dulap Ikea", roman tradus în 36 de limbi.

Există însă şi scriitori care au un succes mai mic în Franţa, eventual un succes de stimă, dar care vînd masiv în străinătate. Este cazul cu Antoine Laurent cu romanul "Femeia cu carnetul roşu", vîndut în 10 ţări, sau cu Hélène Grémillon, al cărui roman "Garsoniera" a fost tradus în 14 limbi.

In materie de succese planetare merită menţionat romanul "Eleganţa ariciului", de Muriel Barbery, tradus în 44 de limbi. Recordul însă, la toate categoriile, rămîne cartea "Micul Prinţ" de Antoine de Saint-Exupéry care se vinde de ani de zile practic pe toate meridianele pămîntului, iar editura Gallimard afişează pentru această carte un palmares de 200 de contracte, ceea ce înseamnă că a fost tradus aproape în toate limbile Pămîntului.

Unul din ultimele mari succese franceze recente este "Adevărul despre afacerea Harry Quebert", apărut în 2012, scris, în franceză, de Joël Dicker dar într-un stil extrem de… anglo-saxon, cu acţiunea palasată de altfel în Statele Unite. Romanul s-a vîndut în Italia în 400 000 de exemplare iar în Spania în 200 000 de exemplare.

Merită reflectat în acest context la o altă realitate. Statele Unite rămîn, scriu realizatorii dosarului din L’Express, o veritabilă fortăreaţă pentru traduceri. Din totalul publicaţiilor doar 3 la sută sunt traduceri. Americanii preferă deci să-şi citească în special proprii scriitori şi să-şi vadă propriile filme (cu mici excepţii). Editorii francezi consideră însă că în anii viitori vor beneficia de o piaţă importantă în China, în ciuda cenzurii care rǎmîne extrem de prezentǎ în această ţară.    

sursa: rfi.ro