Mircea Cărtărescu: ”Mi-am privit viața onirică, psihică, interioară, cu o luciditate care mă înspăimântă.”

 25.000 de euro pentru Mircea Cartarescu. 10.000 pentru traducatorii lui
Teatrul geme de lume. E a patra seară a FILIT și, la fel ca ieri, oamenii au venit, cu mic, cu mare, să îl vadă, să îl asculte și poate să ia un autograf de la unul dintre cei mai buni scriitori contemporani români. Cezar Paul-Bădescu, aflat în dialog cu Mircea Cărtărescu, ne promite încă de la început că și-a asumat misiunea de a ne arăta ce om fain e Mircea Cărtărescu. 


După depănarea unor amintiri și povești frumoase din vremea Cenaclului Litere și a studenției lui Cezar Paul-Bădescu, conversația începe să treacă la tonuri calde, ca între apropiați, atacând însă teme profunde pentru scriitură. Vă las, așadar, în compania acestor teme, așa cum le vede/simte/trăiește Mircea Cărtărescu:
 
Despre literatură:

E o întrebare ciudată. Ce înseamnă pentru tine aerul? (...) Literatura este și a fost totul pentru mine, fără a spune că eu sunt numai literatură.  - referință la ceea ce declarase Kafka în jurnalul său, că nu este nimic altceva decât literatură

Scris ca terapie:

Nu știu dacă ceea ce scriu este terapie. (...) Eu am atâtea anomalii...probabil nu m-aș putea vindeca cu toată literatura lumii. Cărtărescu ne mărturisește că, asemeni legăturii dintre o termită și termitieră, literatura e o prelungire a organismului său - Literatura face parte din mine.

A scrie înseamnă a trăi.

Minte versus ego:

Puterea care mă acaparează în momentul în care scriu, să o las liberă. - asta este cu adevărat important pentru scriitor, bucuria a ceva mai presus decât sinele. Cu cât el crește, trebuie ca tu să scazi.

Despre jurnalul său

Într-un fel, n-am scris niciodată decât jurnal. Jurnalul este, pentru Mircea Cărtărescu, al doilea eu, exuvia mea, și un zid al plângerii, și un poligon, un loc de încercare, și un loc în care juisez, mă bucur. 

Jurnalul este, în aceeași măsură, după cum e și firesc, mai spune el, negativul vieții tale. 

Despre fericire

Ai vrea să fii întrebat dacă ești fericit? (Bădescu)

Definitely not. (Cărtărescu)

Adevărata întrebare este, după părerea scriitorului, dacă ești nefericit și de ce. Ai nevoie acută de prieteni când ești la pământ.

Ok. Ești nefericit? (Bădescu)

Sunt foarte fericit că sunt aici. (...) Mă simt și stânjenit. Mi-ar place să fiu în sală și să ascult pe altcineva. (Cărtărescu zâmbind)

O nouă carte în lucru, cu titlul provizoriu Viața mea nocturnă sau anomaliile mele

Întotdeauna am fost un recluziv. - de 2 ani s-a retras din sfera publică pentru a lucra la o nouă carte
Mă chinuiește. Prima mea carte serioasă după Orbitor. 

Ai atacuri de panică în momentele în care nu scrii. Mircea Cărtărescu nu se poate închipui pe sine altfel decât scriind, așa că ne spune că a scris cărți mai simple în perioadele de așa-zisă pauză, în registru minor, ceea ce nu înseamnă mărunt sau mediocru.

S-a transformat împotriva voinței mele într-o carte profundă a existenței mele. (...) Mi-am privit viața onirică, psihică, interioară, cu o luciditate care mă înspăimântă. (...) Această carte nu mai vrea să se termine.  - a scris peste 600 de pagini și crede că mai are măcar 150 de umplut cu anomaliile sale nocturne

Despre adevăruri și vise

Exercițiu de sinceritate până la capăt. Acesta este adevărul meu profund și interior pe care l-am căutat peste tot. - volumul pare să fie răspunsul pe care scriitorul l-a căutat în și despre sine
Sunt un mare visător, în sensul propriu.  - e fascinat de semnificația viselor, fascinație pe care o împărtășește cu mama sa

Toți trăim într-un uriaș vis. 

Despre existență

Am ajuns foarte împăcat cu mine însumi. M-a ajutat familia mea. (...) Patria mea este familia mea.
Cât despre o definiție a supranaturalului sau a lui Dumnezeu, Cărtărescu citează un maestru zen și pe Wittgenstein pentru a spune că cea mai bună definiție a lui Dumnezeu este că este realitatea care ne înconjoară. (...) Singurul lucru mistic este că lumea există.

Despre artă, geniu și credințe

Un artist niciodată nu este stăpân pe propria artă. 

Cineva nu este un geniu, poate fi locuit de un geniu pentru o vreme.

Singurul lucru concret - tu și apropiații tăi cei mai apropiați.

*O întâlnire în care timpul și subiectele au curs altfel, presărată și cu momente de lectură, cu care scriitorul ne-a prins și mai tare în a sa atmosferă onirică - un pasaj din Mendebilul și unul din Levantul. 

Și, pe final, un joc neterminat, cu care l-a provocat Cezar Paul-Bădescu la un moment dat - așa-zisul chestionar al lui Proust:

Principala mea trăsătură - Seriozitatea, așa la întâmplare

Calitatea pe care vreau să o întâlnesc la un bărbat - Feminitatea

Calitatea pe care vreau să o întâlnesc la o femeie - Feminitatea

Ce prețuiesc cel mai mult la prieteni - Că există.

Defectul meu - Pe care să îl aleg? Nerăbadarea.

Îndeletnicirea preferată - O știm cu toții.

Fericirea cea mai mare - Să termin nenorocita de carte.

Cea mai mare nenorocire - Sunt așa de multe. (...) Să-mi ia Dumnezeu mințile, de tot.

Locul unde aș vrea să trăiesc - În sala asta, momentan.

Culoarea mea preferată - Albastru

Florea mea preferată - Sunt ca niște lampioane, roșii-portocalii.

Pasărea mea preferată - Nu-mi plac păsările, nici măcar în farfurie (...) - a răspuns totuși colibriul

Prozatorii mei preferați - Kafka

Poeții preferați - Rilke

Eroul meu preferat din viața reală - John Lennon 

Scris de
sursa: bookblog.ro
sursa foto