Cum poate vindeca scrisul traumele psihice și fizice

Cioran spunea odată că pentru el, scrisul reprezintă cea mai bună terapie și modalitate de a suporta viața. Ca abil meșteșugar al cuvântului, filozoful a intuit beneficiile pe care le poate aduce scriitura.

În ciuda frământărilor metafizice și a scepticismului vitriolant de care a “suferit”, el a rămas viu și alert până la o vârstă înaintată, iar asta poate și datorită scrisului, un paliativ pentru umorile grave. În secolul nostru, am făcut rost și de dovada științifică: cuvântul scris este capabil, din punct de vedere medical, să ajute organismul atât emoțional, dar și fizic.

Un studiu recent realizat la Universitatea Auckland din Noua Zeelandă a demonstrat că exprimarea prin scris ajută nu doar depășirea unei traume sau experiențe neplăcute, ci și procesul vindecării fizice, pe care îl poate reduce la jumătate. Cercetarea condusă de lectorul în psihologia sănătății Elizabeth Broadbent (Department of Psychological Medicine, Faculty of Medical and Health Sciences) se înscrie în seria ambițioaselor proiecte științifice care doresc să arate strânsa legătură dintre minte și sănătatea fizică.

Patruzeci și nouă de adulți sănătoși, cu vârsta cuprinsă între 64 și 79 de ani, au luat parte la cercetare. “Acesta este primul studiu care arată că a scrie despre întâmplări personale neplăcute poate accelera vindecarea rănilor la o populație mai în vârstă, cu risc scăzut de vindecare”, a declarat lectorul Broadbent.

Jumătate dintre adulți au realizat retrospecții emoționale. Aceștia au scris timp de trei zile despre evenimentele nefericite din viața lor (posibil traumatice), cu singura cerință de a fi cât mai sinceri și deschiși în exprimarea stărilor și gândurilor avute la vremea respectivă. Cealaltă jumătate a participanților a scris pe aceeași durată de timp despre activități zilnice, planuri și proiecte cotidiene, fără a lua în calcul sentimente și opinii.

La două săptămâni după experiența însemnărilor, participanților li s-au preluat sub anestezie biopsii de 4 mm din pielea de pe braț, țesut folosit în cadrul altui studiu. Rănile lăsate pe braț au fost însă centrul de atenție al cercetătorilor după o săptămână, când au fost ținute sub observație prin fotografiere odată la 3 sau 5 zile, până la completa vindecare. În a unsprezecea zi după preluarea biopsiilor, 76% dintre cei care au scris despre experiențele grele s-au vindecat complet, pe când cealaltă jumătate a participanților s-a vindecat doar în proporție de 42%.

Un studiu asemănător a fost realizat și cu un deceniu în urmă, în cadrul Unit of Psychology de la King’s College, sub conducerea lui Suzanne Scott. Treizeci și șase de persoane au pus pe hârtie, timp de 20 de minute pe zi, evenimente grave ori trivialități. Cei din a doua jumătate, ale căror răni s-au vindecat mai încet, aveau un nivel mai mare de stres și anxietate. Profesorul John Weinman de la King’s College London a explicat atunci: “Aceste cercetări pot ajuta pacienții și vor fi importante pentru dezvoltarea intervențiilor la cei sub diferite operații.”

Scriitura emoțională, opusă celei pe subiecte neutre/banale, s-a dovedit în trecut utilă în creșterea numărului de celule imune care pot lupta împotriva viruslui HIV, dar și în vaccinarea contra hepatitei B, sporind numărul anticorpilor. Dacă în privința sănătății fizice rezultatele sunt clare, în schimb, pentru sănătatea mentală, efectele scrisului variază de la indivizi la indivizi.

Într-un studiu recent, cei care au scris la întoarcerea acasă despre experiența din război și-au îmbunătățit relațiile conjugale, pe când în cadrul altei cercetări asupra unor persoane diagnosticate cu stres posttraumatic, practica nu a influențat profund manifestările afecțiunii, dar a schimbat dispoziția într-una mai bună.

Experiențele traumatice se înfruntă în moduri diferite, iar pentru cei neobișnuiți să își descrie și analizeze sentimentele, notatul lor pe hârtie poate crește anxietatea. Cei înclinați spre exprimarea de sine regăsesc însă în scris, de cele mai multe ori, o modalitate de a depăși ceea ce îi irită, o portiță inteligentă de salvare.

Dr.James Pennebaker, de la Universitatea din Texas, demonstra în cartea sa Opening Up: The Healing Power of Expressing Emotions, că pacienții pe care i-a îndemnat să se confeseze în scris au avut ulterior un număr mai mare de limfocite în sânge, precum și niveluri mai scăzute de stres. Aceștia au combătut mai repede depresia, și-au îmbunătățit rezultatele academice, ori și-au găsit mai ușor un job.

Mai mult decât un proces cathartic ori lamentare, confesiunea scrisă poate avea un rol important în funcțiile imunitare și pentru creier. Pennebaker susține că înăbușirea trăirilor și sentimentelor mai puțin plăcute pot duce la apariția unor afecțiuni. El recomandă redactarea unui material scris cu caracter intim, care să fie cât mai narativ posibil: detaliat, organizat, coerent, lucid, și însuflețit.

Externalizarea unei traume prin intermediul limbajului scris trebuie realizată în mod repetat, e de părere Pennebaker. Cu cât scrii mai mult mergând spre centrul trăirilor și miezul întâmplărilor, cu atât îți reduci impactul emoțional al acestora asupra ta, și implicit, te confrunți mai lejer cu problema emoțională. Practic, în timp ce chibzuiești și reflectezi punând necazul pe tapet, epuizezi subiectul, îi închei efectul psihologic, îl închizi în scris.

Toți scriitorii mari trec prin acest proces când își scriu operele, adăugând în plus elementul ficțional.

Ce putem noi, muritorii de rând, face, este ca în lipsa unei imaginații la fel de explozive, să încercăm compunerea unor narațiuni cât mai expresive în umilele noastre jurnale intime sau bloguri, pentru a înțelege ce ni se întâmplă…

surse: Time, Bbc, Psychology Today

de
sursa: hyperliteratura.ro 

sursa foto