Dacă e obositor să tot vorbeşti despre bolile
sistemului literar (mafia de carte şcolară
care a generat indiferenţa noilor generaţii de
elevi şi, mai ales, de profesori, dar şi cinismul
noilor sponsori literari, incompetenţa bibliotecilor,
tupeul intermediarilor, lipsa strategiilor
pe termen lung, accentul pe consum,
nu pe construcţie, lipsa de atitudine faţă de
mizeriile dovedite în timp, amestecul valoric
incredibil practicat de fel de fel de organizatori
– mai nou, dependenţi politic), dacă industria
numără 4.000 de edituri şi auspiciile
sînt favorabile (dragi autori, în perspectiva
unui 2021 prosper cultural, veţi găsi de la an la
an un număr tot mai mare de festivaluri şi
promenade cu voie de la oficialităţile locale,
nu vă faceţi griji, bani vor fi), ce rost mai are
să ne plîngem de-o cenzură la un tîrg de carte
sau de nişte contre cu librării cu principii
(care nu plătesc cu lunile, dar ţin cărţile prin
depozite, nici măcar la raft)?
La o aşa aniversare n-are
nici un sens să reiau discuţiile
şi disputele cu fel de fel de profesionişti
sau să mă refer la un
aspect care, în principiu, nu interesează
pe mai nimeni. La o
adică, ce-şi poate propune o editură
în anul de graţie 2014? Să nu
rămînă de căruţă, să primească măcar
o invitaţie formală (nu un decont!)
la marile festivaluri literare care consumă
într-o săptămînă bugetul a zece reviste pe un
an, să-şi încaseze facturile într-un termen cît
de cît rezonabil, să trateze complet şi corect
cu un autor care-i bate la uşă. Restul e
can-can şi istorie literară.
Şi, pentru că documentarul CDPL STORY
tocmai a primit nominalizarea la festivalul de
film documentar ASTRA, îmi voi permite să
selectez, în locul altor considerente, cîteva pasaje
din el. Nu de alta, dar peste nişte ani vom
privi înapoi la toate aceste aspecte şi ne vom
întreba, fără îndoială: a meritat sau nu? Acum,
în august 2014, CDPL o ia pe un nou drum.
Victor Jalbă-Şoimaru, unul dintre cei mai buni
DTP-işti din falnica industrie a falimentului
moral, o ia pe un alt drum. Tocmai de aceea,
ţin să-i mulţumesc public pentru aderenţă şi
răbdare. Aceleaşi mulţumiri partenerilor
noştri, mai ales revistelor, care se încăpăţînează
să păstreze vie memoria culturală.
CDPL STORY (extrase)
2013. România editorială numără şase asociaţii
profesionale şi un număr record şi încă
incert de edituri. De trei ani, Casa de pariuri
literare îşi joacă singura carte disponibilă: literatura
română. Istoria literară ar putea consemna
că noul val editorial începe de aici.
Doar că nu de azi, de ieri, cu finanţatori fantomă
şi cu investiţii peste noapte. Veneau din
underground şi s-au dus spre cinema. Dacă
istoria literară va mai reprezenta ceva, cei care
o vor citi şi o vor scrie vor consemna că, la începutul
anilor 2000, doi nebuni s-au decis să
parieze cîte 1.000 de lei de căciulă pentru a
demonstra că literatura se poate autosusţine
într-o ţară în care orice grafoman devenea
scriitor printr-o tipăritură te miri unde. Şi, ca
să intre în lumea editorială cu zîmbetul pe
buze, ca-ntr-un parc de distracţii, au avut primul
PR junior la propriu, sub 18 ani. „Literatura română scrie pe mine!“ era sloganul editurii
şi, indiferent de scandalurile şi războaiele
în care au fost implicaţi, au încercat să fie
corecţi, să nu stea în genunchi sau cu mîna
întinsă. CDPL STORY e povestea lor.
un cristian: Venim din underground şi
mergem spre cinema. N-am moştenit banii
nimănui, nu ne împrumută x sau y. Pur şi
simplu, am construit în ultimii 15 ani. Prin
ediţii underground, carneţele de poezie distribuite
gratuit, prin reviste independente şi,
iată, printr-un proiect editorial. Ştim unde
vrem s-ajungem, dar e foarte complicat traseul
ăsta. Foarte complicat pentru că, pe de
o parte, există o piaţă paralelă, e vorba de vînzarea
de carte şcolară, o vînzare care practic
elimină vînzările din librării şi îndepărtează
publicul tînăr de literatura contemporană, şi
o piaţă neagră ilustrată de edituri care funcţionează
făsă case de marcat, fără contracte,
care confundă o carte cu un top de hîrtie şi
care efectiv funcţionează doar pentru a-şi ridica
– să zicem – un imperiu. Nu ne interesează
să ne ridicăm un imperiu, ci să ne-atingem
obiectivele. Obiectivul fundamental este
acela de a avea acces la toţi scriitorii români.
Cătălina BĂLAN: CDPL a ajuns ce şi-a
propus să fie. O editură spectacol, ai cărei autori
sînt totodată personaje în CDPL FESTurile
care au loc lunar în Club A. Mă gândesc
că oamenii apreciază la CDPL FEST-uri şi la
CDPL, în general, atmosfera lejeră, fără pretenţii,
fără veleităţi, şi un anume gen de spontaneitate.
un cristian: Mulţi confundă o editură cu
un taxi. Că plătesc sau nu plătesc, se plimbă
cu el ca s-ajungă la o destinaţie mai mult sau
mai puţin literară. Ideea este că noi vrem să
schimbăm percepţia asta şi să transformăm
o editură într-un brand. Mai există şi cei care
spun că nu sînt interesaţi de literatura română
contemporană. Foarte bine, mesajul e
clar: nu eşti interesat de literatura română
contemporană – atunci, fără supărare, nu ne
interesezi.
Victor JALBĂ-ŞOIMARU: Editura a luat
naştere într-o vară, la un pahar de bere, la o
terasă din Centrul Vechi. Iniţial, nu ştiam cum
să arate... Aşa că ne-am ales ca logo un arici.
Cine vede ariciul se gîndeşte ba la mine, ba la
Cristi, depinde pe cine vrea să vadă în el. […]
După cunoştinţele mele, ne putem lăuda că
sîntem singura editură din România care foloseşte
în întregime întregul software adiacent
producţiei cu licenţă, inclusiv typeface-urile.
Sînt case editoriale celebre, ar putea fi denumite
şi mari, care nu alocă deloc resurse în
această privinţă.
un cristian: Nu operăm cu ideea de autor
de editură. Dacă n-avem acces la un autor,
să zicem antamat de altă editură, găsim
sau încercăm să găsim alte căi pentru apropierea
de el. Şi mai ales de cărţile lui şi de literatura
lui. Putem să facem o expoziţie foto,
să-l chemăm la evenimentele noastre, să facem
un documentar. Sîntem o editură care
încearcă să iasă din cutuma asta strict de tipărire
a cărţilor.
Victor JALBĂ-ŞOIMARU: În cadrul
competiţiei Gala Bun de tipar, ediţia I-a, a
anului trecut, desfăşurată în 11 mai 2012,
Editura Casa de pariuri literare a fost distinsă
cu Premiul Special al juriului la categoria
„Best NEW ENTRY“ editură.
un cristian: E frustrant. Am fost Best New
Entry editorial în 2012 şi asociaţiile de profil
care patronează tîrgurile de carte, mai nou
pline de baloane şi cafea, n-au fost în stare să
găsească un sistem fair play pentru noii jucători.
Nu sînt în stare să reducă preţurile de participare
sau să dea un wild card, ca în tenis.
Victor JALBĂ-ŞOIMARU: Şi revista
TIUK! ne-a onorat cu titlul de cea mai profi
nouă editură pentru anul cultural 2010. Din
punctul meu de vedere, sîntem destul de
profi şi pot demonstra oricînd acest lucru
faţă-n faţă cu numeroase alte departamente
de producţie ale editurilor din România.
un cristian: Sloganul Casei de pariuri literare
este „Literatura română scrie pe mine!“. Mulţi s-au întrebat de unde aroganţa asta.
Cum de ne permitem noi aşa ceva? E foarte
simplu: ne interesează literatura în întregul
ei. Şi pentru că foarte mulţi din marii scriitori
români au contracte cu case de editură celebre,
ne-am orientat spre fotografii. L-am ales
pe cel mai important fotograf al literaturii române,
pe Ion Cucu, să ne ilustreze standurile
şi să recupereze acest aparent handicap pe
care-l avem faţă de case editoriale mai vechi.
Încercăm să aducem scriitorul contemporan
la Casa de pariuri literare şi prin fotografiile
lui Ion Cucu. [...] Deşi sîntem o editură la pantaloni
scurţi, nu cedăm în relaţia cu librăriile.
N-am cedat nici la cenzura economică, au fost
librării care ne-au exclus tocmai pentru că
n-am fi generat vînzări fabuloase, acum cred
că era şi greu să vinzi enorm, cînd ai cărţi la
2 lei la raft sau lanţuri care ne-au cerut excluderea
unor titluri. Prin urmare, sîntem foarte
duri, mai ales că, după cum ştie toată lumea,
o editură nouă trebuie să plătească sau să suporte
un rabat comercial considerabil, de 40-
45% către intermediari. Aşa că singura noastră
regulă este să fim corecţi şi să punem cărţile
la raft. Găsiţi, prin urmare, toate titlurile
CDPL în librăriile care-şi respectă contractele
şi nu ne tratează de sus.
Cătălina BĂLAN: De cînd a început Casa
de pariuri literare, evenimentele s-au ţinut
lanţ. E vorba de CDPL FEST-uri, de standuri
de autor, de lansări de carte şi, pur şi simplu,
de sindrofii din astea literare unde publicul,
dar şi invitaţii şi autorii s-au simţit întotdeauna
foarte, foarte bine.
un cristian: Nu-mi fac nici o iluzie. Pe cei
mai mulţi îi interesează bugetul şi votanţii în
masă. Eventual să mai spele nişte bani, să mai
uite lumea c-au cotit-o de la carte şcolară la
publicarea scriitorilor români. Să fim serioşi,
peste zece ani, vor funcţiona aceleaşi clişee:
autorul român nu vinde, n-are valoare, costă
prea mult, nu dă bine la public. Nu mă interesează
publicul care confundă critica literară
cu bloggerii care mai citesc cîte-o carte.
Publicul care nici măcar n-a învăţat să plătească
la un eveniment, la o lectură, să zicem.
Oricum, cu sau fără noi, literatura nu moare,
chit că-i plîng de milă tot felul de bocitoare
internautice. [...] Am fost întrebat care e secretul
CDPL-ului. E simplu. Tratăm fiecare
carte ca pe ultima pe care-o putem scoate. De
fapt, nu e nici un secret. Editura poate falimenta
oricînd, se-ntîmplă, doar felul în care
vom promova literatura se va reinventa.