În loc să cerșească, un om al străzii trăiește din cărțile pe care le recomandă și le vinde șoferilor în trafic
La sfârșitul anilor ’90, în București erau discuții controversate despre bătrânii care veneau și își trânteau cărțile pe treptele Universității spre vânzare, plângându-se că n-au din ce trăi. Erau vremuri dubioase acelea și îmi amintesc senzația stranie de nedreptate, ură și disperare pe care am simțit-o trecând pe lângă câțiva bătrâni cu ochi umezi și cărți murdare întinse pe trepte. Mama își termina studiile și, din când în când, la examenele finale sau treburi pe care le mai avea de rezolvat la facultate, mă lua și pe mine cu ea. Nu știu cum se nimerea, dar mereu Bucureștiul era ploios și mizer, autobuzele aglomerate, oamenii neplăcuți. Și, apogeul întregii stări de angoasă o constituiau moșii cu costume deșălate și cărți împuțite care urlau nedreptate prin toți porii. Pe străzi nimeni nu se oprea la mormanele de cărți, ba din contră, trecătorii se arătau deranjați și sufocați de ele.
Acum vreo cinci ani nu mai era nimeni pe trepte la Universitate. Câteva tarabe aprobate de primărie afișau cărți vechi, discuri și tot felul de nimicuri. Bătrânii își vindeau cărțile anticariatelor de peste drum, care aproape își băteau joc de ei dându-le sume infime pentru teancuri de volume, unele de colecție. Puțin mai încolo, pe treptele de la TNB, adolescenți și tineri fumau, vorbeau și se hârjoneau. Nimeni nu avea o carte, deși lângă ei un oarecare avea un mic stand improvizat unde erau expuse romane polițiste și de dragoste. Bucureștiul era ticsit de cărți nevândute, nedorite sau vândute anticariatelor. Nici azi nu e mare diferență. Lumea n-are bani, n-are timp, n-are chef, mi-am zis.
În Africa de Sud a anului 2014, lumea trăiește așa cum poate. Făcând parte din primele zece state din lume din punct de vedere al inegalității venitului (diferența dintre sărăcie și bogăție este inacceptabil de mare, cu alte cuvinte), procentul populației fără loc de muncă este nepermis de mare și, se pare, în creștere. Cu toate că aceste probleme sunt discutate intens și se caută soluții pentru ameliorarea situației, până una alta, oamenii nu au altceva de făcut decât să îndure. Unii dintre ei locuiesc pe străzi și deja nu se mai miră nimeni.
Philani Dladla din Johannesburg are 24 de ani, locuiește pe străzi, iar pentru vârsta lui a trecut prin multe.
Faptul că îi place să citească l-a ajutat în recuperarea după dependența de droguri cu ajutorul cărților motivaționale, iar moștenirea neașteptată primită de la un om pe care mama sa l-a îngrijit în timpul vieții, de cinci sute de cărți, l-a transformat în alt om. Philani le-a citit pe toate, le-a recenzat și clasificat, iar apoi s-a dus într-o zonă de mare aglomerație a orașului, Empire Street, și a început să le vândă șoferilor blocați în trafic.
Mereu cu zâmbetul pe buze, un teanc de cărți îngrijite și haine colorate, aranjate ca și când ar fi proaspăt scos din cutie, Philani merge printre mașini și le recomandă cărți tuturor oamenilor. Unii închid geamul când îl văd, alții îl ascultă, o parte din ei le cumpără.
Din punct de vedere financiar, Philani nu funcționează ca un librar, editor ori anticar, ci el calculează prețul cărții în funcție de atașamentul și impresia personală: o carte care i-a plăcut mult va fi mai scumpă, una care îi este indiferentă va costa foarte puțin. Cu banii adunați se întreține singur și are grijă și de prietenii săi.
În timp, a devenit cunoscut oamenilor din Johannesburg, care l-au numit „Împăratul cărților”, parțial pentru că poate fi găsit pe Empire Street (Strada Imperiului), dar și pentru că „le știe pe toate”. Și, dacă până acum nu v-a atins povestea lui (înseamnă că n-aveți suflet), ei bine, Philani nu vinde cărți copiilor, sau pentru copii, ci le dă gratuit, în încercarea lui constantă de a face tinerii să citească. Ca să-l parafrazăm, cititul e un obicei și, ca orice obicei, se învață. Așa cum înveți să fumezi, poți învăța să citești. E cea mai nevinovată dependență, ba chiar îți oferă înțelepciune. E îngrijorat sincer de indiferența copiilor și tinerilor față de lectură și cunoaștere și de influența pe care drogurile o au asupra lor. Philani nu vinde cărți, el vinde cunoaștere și vezi din felul în care se uită la cărți și le protejează că pentru el acelea sunt adevăratele comori.
Uitându-mă în jurul meu și apoi văzându-l pe Philani în clipul de pe Youtube cu brațul plin de cărți și cel mai mare zâmbet posibil, îmi amintesc o vorbă mai veche, „de la oricine înveți ceva”. De la bătrânii de pe treptele Universității n-am învățat decât teamă, de la Philani am învățat putere. Uneori nu e vorba de bani în plus sau de confort, astea sunt plânsetele celor slabi și mici, cei mai puternici dintre noi trăiesc din citit cărți și făcut recomandări literare la colț de stradă.
Articol scris de
sursa: hyperliteratura.ro