Treceți la conținutul principal

Două poezii românești, incluse în cele mai frumoase 50 de poeme de dragoste din lume

Nina Cassian s-a stins din viață anul acesta, la 89 de aniChiar dacă în România sunt mult prea puțin cunoscute și apreciate, Nina Cassian și Doina Ioanid au primit de curând aprecierea internațională.

Două poezii ale celor două au fost incluse într-un top internațional al celor mai frumoase 50 de poeme de dragoste din ultimii 50 de ani.

Specialiștii în poezie de la Southbank Centre din Londra au avut dificila misiune de a selecta opere scrise în ultimii 50 de ani, iar scriitorii au fost aleși din 30 de țări, de la Sfânta Lucia și până la Kurdistanul irakian. România a fost inclusă în acest top grație Ninei Cassian și a Doinei Ioanid.

Astfel, „The Yellow Dog/ Câinele galben", de Doina Ioanid, şi „Lady of Miracles/ Donna miraculata", de Nina Cassian, se numără printre cele mai frumoase 50 de poezii de dragoste din ultimii 50 de ani.

Poemul „Câinele galben" a apărut în 2010, în volumul „Ritmuri de îmblânzit aricioaica” și este extrem de sensibil:
Poezia Doinei Ioanid este una foarte sensibilă 
Poezia Doinei Ioanid este una foarte sensibilă

„Cu inima în mână, am mers prin oraş, păşind pe prima zăpadă din anul ăsta. Şi inima mea, stropită cu vin şi oţet, continua să putrezească în ritmul celor 37 de ani, în timp ce coţofenele se adunau pe umărul toboşarului. Oasele singure nu mă puteau salva. Nici numele tău, Argentina, pământ al făgăduinţei. Numai un câine mare şi galben s-a îndurat de mine, a venit spăşit şi mi-a mâncat inima, fără grabă. Apoi a plecat, s-a îndepărtat spre orizont ca o imensă floarea-soarelui".

Poezia „Donna miraculata" a Ninei Cassian a apărut acum 45 de ani, în volumul „Amitus”: „De când m-ai părăsit mă fac tot mai frumoasă / ca hoitul luminând în întuneric. / Nu mi se mai observă fragila mea carcasă, / nici ochiul devenit mai fix şi sferic, // nici zdreanţa mâinilor pe obiecte, / nici mersul, inutil desfigurat de jind, / - ci doar cruzimea ta pe tâmplele-mi perfecte, / ca nimbul putregaiului sclipind".

Pe lângă cele două poete,  în acest clasament au mai fost incluși Philippe Jaccottet din Franța, Margaret Atwood din Canada sau Ana Ristovic din Serbia.


Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Mike Yung, o voce extraordinară (artist al străzii, NY)

 <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/GrHfWKeTDEI?start=2" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/K-N8W3s2yYQ" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>