„Îmi cercetez biblioteca aşa cum ar face unul care se întoarce în ţara natală după mai multe decenii de absenţă”.
Să-i citeşti, adolescent fiind, vreme de doi ani de zile, lui J.L. Borges în persoană, „cum au făcut mulţi alţi norocoşi sau cunoştinţe întâmplătoare”, asta chiar că te marchează pe viaţă!
Deja scriitor consacrat, trecut de 50 ani, Alberto Manguel se apucă să recitească, pe durata unui an (iunie, 2002 – mai, 2003), câteva cărţi preferate, ţinând totodată şi un Jurnal de lectură, Baroque Books & Arts, 2012, subintitulat „Un Don Juan al cărţilor”. Cel supranumit (de George Steiner) „un Casanova al lecturii” se-ntoarce astfel la vechile iubiri – Afinităţi elective, Memorii de dincolo de mormânt, Don Quijote, Deşertul tătarilor ş.a. (în total, 12 titluri) –, iar fragmentele dintr-un discurs (veşnic!) îndrăgostit alternează cu micile însemnări cotidiene, punând în ecuaţie atentatul din 11 septembrie 2001 („…cum s-a exprimat cineva despre oamenii care se aruncau din World Trade Center: «Arătau ca nişte virgule în aer.»”) sau intervenţia americană în Iraq cu paginile sublime ale unor Goethe, Chateaubriand, Cervantes, Buzzati etc. Căci de fapt „noi citim ce vrem să citim, nu ce a scris autorul”, astfel încât „supravieţuirea personajelor, viaţa însăşi a povestirii, [depinde] de prezenţa noastră de cititori (…) ca şi când puterea noastră de a iubi a creat ea însăşi, dintr-un ghem de cuvinte, persoana iubită”. Şi invers: „Cei mai mulţi scriitori au o prezenţă istorică; nu şi Cervantes, care este mai puţin un om real şi mai degrabă un personaj în Don Quijote. (…) Cervantes mi se pare inventat de cartea sa”. De-aici şi până la constatarea că vai! „cărţile mele din bibliotecă (…) nu au cunoştinţă de existenţa mea”, chit că „ele se trezesc la viaţă pentru că eu le deschid şi le întorc paginile, dar nu ştiu că eu sunt cititorul lor” nu-i decât un pas, pe care Alberto Manguel îl face publicându-şi notele de lectură – să se ştie!
Punct şi de la capăt: „Îmi cercetez biblioteca aşa cum ar face unul care se întoarce în ţara natală după mai multe decenii de absenţă”, ceea ce consună cu spusa lui Marguerite Yourcenar: „Primele mele patrii au fost cărţile”. Fiţi patrioţi – puneţi mâna pe carte!
scrisă de Emilian Galaicu-Păun
sursa