Amorul din perspectiva scriitorilor


Cine poate vorbi mai bine despre dragoste daca nu poetii, scriitorii? Nu ei sunt cei care se gandesc la el, il descriu, il conjura? Am facut o ancheta printre autorii de literatura de azi de la noi, cu intrebarea: „Ce e amorul?“. Raspunsurile au, fiecare in parte, amprenta stilului literar personal.

Simona Popescu

„Dragostea este, in sine, romantica, nu? Este doar asa, nu? Macar atunci cand se casatoresc si-si jura credinta vesnica la altar, in biserica, toti oamenii sunt romantici – caci, se spune, impreuna la bine si la rau, pana cand moartea ne va desparti.

Desi poetii de altadata, despre care invatam la scoala, nu cred in niciun fel de despartire, ei cred, in… eternitate, in vesnica nedespartire. Dupa cum adevaratii romantici nu sunt doar negurosi, ci si haiosi, plini de spirit si umor (vezi celebrul Witz romantic).

Un exemplu dintr-o poezie de dragoste a lui Heinrich Heine: «De ce nu-i oare cu putinta,/Sa fiu pernuta ei de ace?/Cu cat mai tare m-ar impunge,/Cu-atat mai vesela m-as face».

Spre deosebire de Hugo, Gérard de Nerval a iubit cu o pasiune dusa dincolo de limitele normale, ar zice unii, o singura femeie, pe care, dupa moartea ei, o va cauta in vis. A numit-o Aurélie. Si-apoi, prin libera vointa, s-a hotarat s-o caute personal in Lumea de Apoi.

Si mai romantici decat romanticii au fost Héloïse si Abélard sau Dante si Beatrice, Paolo si Francesca (despre care pomeneste tot Dante), Petrarca si Laura si multi altii, pana in zilele noastre. Si-apoi, atatea cupluri celebre din carti de fictiune: Mica Sirena si Printul, Don Quijote si Dulcinea, Pygmalion si Galateea, Merlin si Nimue, Dafnis si Cloe, Filemon si Baucis, Tristan si Isolda, Ofelia si Hamlet, Jane Eyre si Rochester, Catherine si Heathcliff, Miskin si Nastasia Filipovna, Gatsby si Daisy, Gustav Aschenbach si Tadzio (din Moarte la Venetia de Thomas Mann) si tot asa pana azi. Sau personaje din filme, zeci, sute.

Daca ar fi sa aleg unul singur, ar fi, sa zicem, Eternal sunshine of the spotless mind (tradus la noi prin «Stralucirea eterna a mintii neprihanite» – titlul fiind un vers din Eloisa to Abelard de Alexander Pope, ca tot i-am pomenit mai sus). Cate povesti, cate povesti… E plina lumea si, desi par ca seamana intre ele, fiecare aduce cu sine ceva irepetabil.

Dragostea romantica este, poate, acea rara alegere a unui singur barbat de catre o femeie, a unei singure femei de catre un barbat – alegere pentru totdeauna, ceva ce e dincolo de bine si rau, de viata si de moarte. «Ceea ce simte somnambulul pentru luna», cum spune, atat de frumos, un personaj al lui Camil Petrescu.

Azi am vazut doi batrani tinindu-se de mana. Ea mi-a atras atentia in mod special, imbracata fiind in violet-pal, liliachiu si caramiziu. Daca ma gandesc bine, «bunicuta» trebuie sa fi fost o fata a generatiei flower-power. Acum cateva zile, un alt cuplu, probabil nonagenar.

Si tot azi, doi cersetori pe o banca. Ea s-a culcusit langa el, si-a intins picioarele pe banca, el s-a tras si mai mult la celalalt capat, ca sa-i faca loc, ea a inchis ochii, el, nemiscat, o veghea. Acum o luna, la gara, un cuplu cam de varsta mea, un cuplu de oameni saraci, cu haine uzate, dar cu un aer tineresc, el, fara dinti, ea, cu parul prost vopsit. Inca purtandu-si pe lume o fosta frumusete (era evident ca trebuie sa fi fost amandoi foarte frumosi), un fel de luminozitate vesnica, adolescentina.

Ultima poveste de dragoste romantica la care am asistat acum un an, se intampla intr-un sat de langa Chisinau, unde avea loc o tabara de creative writing (fusesem invitata ca scriitoare). Pe langa cursanti (de fapt, foarte tineri scriitori), era acolo si un baietel de vreo opt-noua ani, care s-a indragostit lulea de una dintre fete.

Spre deosebire de celelalte, era cazata in alta casa, asa ca venea de dimineata spre locul de intalnire, unde era asteptata, in poarta, de baietel. Care se pregatea din timp pentru aceasta cruciala intalnire, care dura fix cat trecea ea pe langa el, dandu-i binete si intrebandu-l, poate, ce mai face.

Isi aducea un scaun, il cara in brate dupa puterile lui (n-o fi gasit unul mai mic?), il aseza pe iarba, la poarta, si astepta, astepta, uneori cate o ora, sa vina ea, care nici nu banuia de ce sta el cocotat acolo, nemiscat, ca o statuie caraghioasa. O iubire imposibila, de-o emotionanta puritate, fara speranta, romantica… Doar copiii sunt in stare de asa ceva. Sau cei asemenea lor. Cei care se pot ridica la inaltimea (ametitoare) a inocentei lor.

Sa scrii despre dragoste – in plus, romantica (pe unii trimitandu-i la romantios/care rimeaza cu otios) – nu-i chiar usor. Se depune chiciura banalitatii, a kitsch-ului chiar… Cel mai frumos text despre dragoste (literalmente si in toate sensurile, cum ar spune un poet), ramane un fragment din Epistola catre corinteni a Apostolului Pavel:

«De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator. Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste.

Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata». Romantica sau altfel, dragostea adevarata nu cade niciodata.“

Simona Popescu: poeta, prozatoare, eseista. A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti in 1987. In prezent, este lector la aceeasi facultate. Volume de poezie: Xilofonul si alte poeme (1990; traducere in maghiara, 1998), Pauza de respiratie (1991, volum colectiv), Juventus (1994), Noapte sau zi (1998), Juventus si alte poeme (antologie, 2004), Lucrari in verde. Pledoaria mea pentru poezie (2006; tradus fragmentar in franceza si germana in volumul Travaux en vert, Edition Phi, Luxemburg, 2008); poeme in antologii publicate in tara si in strainatate. Proza: pe langa Exuvii (1997, cu trei editii ulterioare, dintre care doua la Polirom), a coordonat romanul colectiv Rubik (Polirom, 2008). Eseuri: Volubilis (1998), Salvarea speciei. Despre suprarealism si Gellu Naum (2000), Clava. Critifictiune cu Gellu Naum (2004).

Ruxandra Cesereanu

„Raspunsul meu e transant, pentru ca nu am incotro, jumatatile de masura nu se potrivesc in chestiunea interogata aici, prin problematizare. Iubirea romantica este fumata, epuizata, desueta, caraghioasa, patetica – pentru cine nu crede in ea si nu are parte de ea. Invers, ea este valabila pentru cine e norocos (norocoasa) si crede in ea ori are parte de asa ceva.

Oamenii se potrivesc tot mai rar amoros intre ei (nu vreau sa propun vreun procent, pentru ca nu suntem la cantar si nu negutatorim iubirea romantica, nonromantica, antiromantica sau de alt soi – sunt destule soiuri cu arome si tarii, ca la vinuri!).

Dar atunci cand iubitii se potrivesc si alcatuiesc acea unitate de monolit, norocul e atat de mare, incat ar merita inramat si agatat pe perete, ca sa ia aminte si ceilalti. Vorbesc si serios, ma si joc aici, fireste. Indicatii de cautare a iubirii romantice nu am cum sa dau , asa ca ma opresc.“

Ruxandra Cesereanu este poeta, prozatoare, eseista, conferentiar la Catedra de Literatura Comparata a Facultatii de Litere din Cluj. Face parte din staff-ul Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, de la Cluj, unde sustine ateliere de scriere creativa in poezie si proza. A scris Un singur cer deasupra lor, Zona vie (poeme, 1993), Oceanul Schizoidian (poeme, 1998, 2006), Kore-Persefona (poeme, 2004), Coma (poeme, 2008), Purgatoriile (proza scurta, 1997), Tricephalos (roman, 2002), Nebulon (proza scurta, 2005), Nasterea dorintelor lichide (proza scurta, 2007), Angelus (roman, 2010). Eseuri de mentalitate: Decembrie ’89. Deconstructia unei revolutii (2004, 2009), Gulagul in constiinta romaneasca. Memorialistica si literatura inchisorilor si lagarelor comuniste (2005) si Naravuri romanesti. Texte de atitudine (2007).

Daniel Sur

„Cred ca raspunsul la o astfel de intrebare nu poate fi gasit sub palaria verbului a fi. A fi ce? Acest «ce» ne arunca direct in alta poveste. Amorul se afla intr-o permanenta criza de identitate, obsedat de propriile esecuri, enigmatic si posac, cuprins periodic subit de turbare. Astazi, infatisarea lui pare un tribut adus grosolaniei: burdihan dizgratios, voce bubuitoare, privire lasciv-inghetata amusinand orice, maini butucanoase cu inelarul sufocat de un ghiul.

Pare un naufragiat care isi cauta descumpanit un punct de sprijin in propriile amintiri sau in indestulare. Aceleasi stratageme, aceleasi inspiratii subite, aceleasi tradari lipsite de remuscari. Dar chiar si atatea nostalgii ii devin insuportabile. Nimeni si nimic nu mai pare sa il poata salva si este convins ca stie chiar si motivul: de la o anumita varsta, chiar si batranetea incepe sa fie indecenta. De aceea, as putea sa spun ca, astazi, amorul este prea batran. Indecent de batran…“

Daniel Sur este autorul a trei carti (doua de poezie si un roman): mai 2012 – Polipi, editura Tracus Arte; mai 2006 – Texte de sedus femei prea romantioase, editura Eikon, Cluj-Napoca (volumul de debut); februarie 2012 – Politistul lui Dumnezeu, editura Ideea Europeana. Daniel Sur este, de asemenea, scenarist (Trenul – scenariu de scurt metraj de animatie; sesiunea noiembrie-decembrie 2008 – proiect Reintoarcerea solomonarilor, scenariu de lung metraj de animatie.)

T. O. Bobe

„Iubirea romantica e un concept cultural. Ne indragostim la prima vedere si iubim toata viata aceeasi persoana sau o cautam mereu, fara sa o fi intalnit niciodata, suferim atunci cand suntem refuzati sau ne plimbam mana in mana cu iubitul sau cu iubita, tragandu-ne incet pasii prin frunzele ruginii ale toamnei, pentru ca stim asta de undeva, stim ca asa se face din filme, din carti, din reclame sau din seriale tv, o stim de la altii, care, la randul lor, o stiu din romane sau povestiri, sau o stiu de altii, care o stiu de la altii, care o stiu dintr-o piesa de teatru.

Desigur, nu stim niciodata exact de unde am invatat sa iubim, care sunt gesturile iubirii, care e curba de evolutie a sentimentului si cum se intretaie ea cu alte emotii care ne incearca in timp ce suntem indragostiti. Nu e vorba despre o invatare constienta, ci mai degraba despre urmele lasate in creierul nostru de tot ce am asimilat pana atunci, de tot ce am uitat ca am stiut vreodata.

Iar asta nu se intampla numai cu iubirea sau, in particular, numai cu iubirea romantica. Felul in care ne exprimam fie dispretul, fie invidia, fie speranta este tot invatat. Nu inseamna ca iubim sau uram mai putin, nu inseamna ca nu suntem sinceri fata de noi atunci cand ne hotaram sa nu mai iubim niciodata, daca se intampla ca ea sau el sa ne paraseasca pentru altcineva.

Valul de sinucideri care a urmat dupa aparitia romanului Suferintele tanarului Werther e, poate, dovada cea mai directa a faptului ca invatam mereu de la altii cum si ce se face atunci cand iubesti si a faptului ca iubirea invatata astfel e integrata, e asimilata in noi pana la ultima consecinta. Suntem fiinte mimetice si, astfel fiind, suntem, implicit, si fiinte fictionale.

Nu noi am inventat felul in care iubim, ci un lung sir de autori, care au invatat si ei de la altii. Iar singurele mici note de originalitate pe care le putem nascoci, asa cum fiecare dintre acesti autori le-a descoperit pe ale lui, ne vor ramane necunoscute pana si noua, asa cum si fictionarilor le-au ramas insignifiantele lor contributii la gramatica iubirii romantice…“

T. O. Bobe este autorul cartilor Bucla, Darul lui Mos Craciun, Cum mi-am petrecut vacanta de vara, Centrifuga, Contorsionista. A contribuit cu texte la volumele colective: Tablou de familie, Cartea cu bunici, Bookataria de texte si imagini, Lexikon der sperrigen Wörter, Primul meu job, Best of. Proza scurta a anilor 2000.

Dan Alexe

„Nu exista amor fara un potential de ura. Explozivul amestec nu e un produs recent, nu e un rezultat al alchimiei noastre afective presupuse a fi mai sofisticata decat a anticilor. In privinta acestui cocteil otravitor de iubire si ura, care da dependenta, totul se afla deja in Catullus, in smiorcaielile lui demne catre Lesbia : Odi et amo. Quare id faciam? Nescio. (Te urasc si te iubesc. De ce fac asta? Nu stiu.)
Am scris «iubire», ma rog, dar exemplul lui Catullus ne arata ca e cu iubirea cum e si cu religia: odata ce ai nimerit in ea si ai simulat extazul, parca ti-e rusine dupa aia de apostazie… Multi se instaleaza intr-o «iubire», asa cum o fac intr-o religie lenesa.

Nici macar rarirea sexului, care ar trebui sa fie primul semn ca relatia devine sovaielnica, nu ii face pe cei mai multi sa o ia la fuga racnind. In loc de incertitudinea sanatoasa rezultata din ruperea unei relatii, ei prefera sa indure de la celalalt gelozie manipulatoare si dorinta nestapanita de a controla.

Sigur, exista creaturi rare (ma numar printre ele) care acorda de la inceput o incredere totala persoanei nou intalnite. Dezastrele trecute nu au lasat sedimente. Altminteri, orice relatie implica o forma reciproca de vampirism afectiv. Viermele e deja in mar si incepe cu reprosul. Reprosul, subprodus nociv al afectului, e vazut de intelepciunea populara a fi un semn mai degraba pozitiv: «Daca nu te-ar iubi, nu i-ar pasa» sau: «De n-ar tine la tine, nu ar fi geloasa si banuitoare» si alte asemenea insanitati.

In general, descoperi prea tarziu ca natangii sau imprudentele care practica gelozia si reprosul (uneori chiar din primele zile) nu cauta altceva decat sa reproduca o relatie trecuta. In loc sa iubeasca pe cineva, ei iubesc iubirea. Ironia e ca si victima vampirismului afectiv ajunge sa iubeasca tot doar iubirea.

Cea in care, imprudent, crezuse. Cum scria acelasi Catullus, fragilizat de rautatile, dispretul si infidelitatile Lesbiei: «Ai devenit tot mai acra, rea si usurateca (vilior et levior)… O asemenea durere cum e cea pe care o starnesti tu in mine, ma face sa te iubesc disperat mai mult, dar sa imi placa de tine mai putin.» Atata luciditate nu l-a ajutat totusi sa rupa.“

Dan Alexe e scriitor si cineast. Specializat in islam contemporan, a realizat o serie de documentare in Cecenia, Balcani, Afganistan si Pakistan, primind cateva din cele mai inalte premii internationale in domeniul documentarului antropologic. A publicat teatru, povestiri si studii lingvistice. Locuieste in Bruxelles din 1988, unde a fost corespondent pentru Europa Libera, Romania Libera, WAZ si New Europe.

Emil Brumaru

„Ce e iubirea romantica? Nu stiu… Nu se fac tabele de iubiri, iubesti sau nu. Iubirea nu se confunda cu pipairea-n lift. Sa dau o definitie iubirii romantice? Mi se pare extrem de restrictiv. Iubirea este sau nu este. Nu e romantica sau in alt fel. E de toate. E o viata intreaga data cuiva, primita de la altcineva. De la femeia iubita, daca ai noroc.

E o intalnire uluitoare intre oameni, de nici nu iti vine sa crezi la inceput. Apoi, vezi incet, incet, ca e chiar asa… Daruire, infinita tandrete, gingasie. Iubirea e «pe de tot», cum se zice. E pe viata. Dar trebuie sa ai norocul sa intalnesti pe cel pe care il porti deja in tine. In dragoste, fiecare e deja in celalalt, trebuie doar sa recunosti lucrul acesta…“

Emil Brumaru a debutat in 1970, cu Versuri, volum premiat de Uniunea Scriitorilor din Romania. Alte volume: Detectivul Arthur (1970), Julien Ospitalierul (1974), Cantece naive (1976), Adio, Robinson Crusoe (1978), Dulapul indragostit (1980), Ruina unui samovar (1983), Dintr-o scorbura de morcov (1998), Poeme alese. 1959-1998 (2003), Fluturii din pandispan (2003), Poezii (carte la borcan, 2003), Opera poetica (3 vol., 2005), Submarinul erotic (2005), Infernala comedie (2005), Cantece de adolescent (2007), Povesti erotice romanesti (volum colectiv, 2007), Ne logodim cu un inel de iarba (2008), Versuri (2010), Povestea boiernasului de tara si a fecioarei… (editia a II-a adaugita, 2012), Intelectuali la cratita (volum colectiv, 2012). La Editura Polirom a mai publicat volumele Cersetorul de cafea, Scrisori catre Lucian Raicu (2004), Dumnezeu se uita la noi cu binoclul (2006), Opere I. Julien Ospitalierul (2009), Opere II. Submarinul erotic (2009), Basmul Printesei Repede-Repede (in colaborare cu Veronica D. Niculescu, 2009).

Denisa Comanescu

RESPIRATIE RECUPERATORIE

Mana mea dreapta-i o teava
si ochiul meu drept
si gura, ruginita teava dimineata
cand cu doua degete incerc s-o albesc
iar otrava da coltul ierbii in ea
asta-vara in mare glezna ta era o teava fierbinte
cu cata disperare i-am atins fluierul delicat
cordon ombilical intre mine si lume, glezna ta,
magnetica teava tinandu-ma inca in viata
si-acum mai strabat adancuri ca o unda lasata de ea
si-acum mai respir doar prin ea.

Denisa Comanescu este poeta. A debutat editorial cu volumul Izgonirea din Paradis (Editura Cartea Romaneasca, 1979), volum pentru care a primit Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor. Alte volume: Cutitul de argint (Editura Eminescu, 1983), Barca pe valuri (Editura Cartea Romaneasca, 1987), Urma de foc (Editura Axa, Colectia „Poeti optzecisti“, 1999), pentru care a primit Premiul Salonului de carte si al Festivalului de Poezie de la Oradea in 1999), Acum biografia de-atunci (Editura Eminescu, 2000). Poeziile sale au fost publicate in antologii in peste 15 tari. Volume de versuri ale sale au fost publicate in Suedia, in traducerea lui Dan Shafran: Glädje utan försoning (Förlags ab Gondolin, Stehag, 1999) si in Spania in traducerea lui Joaquin Garrigos: Regreso del exilio (AdamaRamada Ediciones, Madrid, 2008).

Autor:  
sursa: psychologies.ro
sursa foto