Treceți la conținutul principal

„Să-ți citesc o poveste”. Proiect de voluntariat prin care oricine le poate citi copiilor din spitale

 

Un medic rezident român, plecat în Italia de 10 ani, se întoarce în țara natală pentru a pune pe picioare un proiect umanitar menit să le aducă o bucurie copiilor din spitale și să încurajeze voluntariatul. „Să-ți citesc o poveste” va fi o acțiune la care vor putea participa doritorii între 15 și 80 de ani.

Diana Dana Fericel a plecat în Italia din dragoste pentru Roma. După 10 ani în care a lucrat ca medic rezident la Serviciul de Urgență Italian și la Crucea Roșie, se întoarce în România pentru proiectul pe care l-a numit „Să-ți citesc o poveste”.

Este un proiect pediatric de voluntariat care îşi doreşte participarea voluntarilor de orice vârstă în viaţa copiilor internaţi în secţiile spitalelor”, a explicat Diana Dana Fericel pe pagina de Facebook.

Timp de două ore, orice persoană între 15 și 80 de ani le poate citi povești copiilor din spitalele din România, fie ei bolnavi, aflați la tratament sau abandonați.

Cei care vor să facă voluntariat trebuie să completeze un formular de înscriere în care să menționeze numele, prenumele, ocupația, vârsta, orașul de rezidență, telefonul și în ce perioadă a zilei ar fi disponibil pentru a se întâlni cu micuții.

Se va face o selecţie în funcţie de profesie. De preferabil psihologi, asistenţi medicali, medici, elevi, studenţi în diferite facultăţi, tot ceea ce are legătură cu latura umană, chiar şi pensionari care se plictisesc singuri şi care pot citi o poveste cu Ilene Cosânzene şi Feţi Frumoşi, unor copii care încă, poate n-au auzit nici de Harap Alb al lui Creangă”, a mai adăugat Diana Dana Fericel pentru digi24.ro.

Povestitorii pot veni cu cărțile de acasă, pe care le pot dona acestei cauze, sau pot citi din cele pe care proiectul „Să-ți citesc o poveste” le-a primit deja.

Acțiunea va demara în data de 27 ianuarie, la Spitalul Municipal de Copii „Gavril Curteanu” din Oradea și va ajunge în cele mai mari orașe din țară.

Text: Oana Racheleanu 

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Mike Yung, o voce extraordinară (artist al străzii, NY)

 <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/GrHfWKeTDEI?start=2" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/K-N8W3s2yYQ" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>