Finalistă a premiului „Augustin Frățilă” 2012, Daniela Zeca: „Sincer, cred că în România un singur premiu influențează vânzările: Nobelul pentru literatură.”
Continuăm seria de interviuri cu scriitorii finaliști ai premiului
„Augustin Frățilă” cu Daniela Zeca. Puteți citi despre cum își vede
autoarea romanul nominalizat, Omar cel orb, și cum percepe un astfel de premiu. Mai multe despre carte și despre întreaga trilogie orientală într-un alt interviu pe care l-a acordat pentru bookblog.ro
Andreea Chebac:Dacă romanul dumneavoastră ar fi desemnat câștigător, care credeți că ar fi motivele ce ar duce la alegerea lui ?
Daniela Zeca: Omar cel orb e distinct în primul rând pentru că sfidează un mit: acela care ne asigură că un autor scrie cel mai bine despre spațiul lui nativ. Nu numai că am fost de două ori în Iran pentru această carte, i-am căutat și i-am observat pe protagoniști în viața lor reală și profundă, dar am și stat conectată, vreme de aproape 3 ani, la lumea Orientului Mijlociu și a Iranului în mod aparte, ca și cum aș fi respirat cu încă un plămân. De aceea, când mai multe voci ale criticii au apreciat că Omar cel orb „este unul dintre cele mai bune romane de atmosferă ale literaturii române", pentru mine a fost ca un război câștigat : reușisem să mă confrunt și să evit riscul turisticului, al privirii superficiale sau al mistificărilor, scriind despre o lume căreia nu îi aparțineam. În plus, acest roman nu e o carte singură, ci reprezintă a treia și ultima treaptă de intensitate din asumarea aceluiași univers - lumea Orientului Apropiat. Nu în ultimul rând, Omar cel orb inaugurează un nou tip de personaj, răsturnând raportul dintre eroul titular și lumea lui. De obicei, vedem și parcurgem o lume prin hubloul unei figuri centrale dintr-o carte, aici însă, lumea și bulversările din interiorul ei se lasă precum sărurile în apă în sufletele câtorva personaje, pe care le copleșesc și le anihilează. Cred că Omar cel orb e, între altele, și o demonstrație izbutită și unică de a crea personaje secundare memorabile.
AC: Dacă nu ar câștiga romanul dumneavoastră, către ce altă carte finalistă ați vrea să se îndrepte premiul?
DZ: Nu pot să răspund acestei provocări, nu sunt critic literar și nici nu am un blog. În plus, în afară de Alina Nedelea, pe care abia acum am descoperit-o, toți ceilalți finaliști îmi sunt prieteni și am, despre fiecare, următoarea convingere: cât timp un autor e în viață, opera lui nu e definitivă, așa că, pentru ce aș da verdicte care pot fi contrazise oricând.
AC: Ce ați face cu premiul de 10.000 de euro ?
DZ: Ei, știți prea bine că suma asta nu e decât pe hârtie, după reținerile fiscului, fericitul ei posesor ar putea, cred, să scrie fără griji la încă o carte, dar nu mai mult - ceea ce aș face și eu. Aceasta a fost și este pentru mine singura grijă pentru care mi-am dorit să am tihnă, timp și ceva bani.
AC: Cum vedeți influența premiului „Augustin Frățilă” asupra pieței de carte din România ?
Câștigarea unui astfel de premiu impulsionează vânzările ?
DZ: Sincer, cred că în România un singur premiu influențează vânzările: Nobelul pentru literatură. În rest, publicul are propria logică, preferințe și obiceiuri de consum destul de imprevizibile. De aceea, Premiul „Augustin Frățilă " cred că e, deocamdată, un premiu în palmaresul autorului, deși, cei care îl oferă și care l-au impus pe piață ar mai avea timp să îi facă o promovare susținută și, de altfel, meritată, în așa fel încât să influențeze întrucâtva peisajul literar, așa cum se întâmplă peste tot în Europa cu premiile importante.
AC: Descrieți vă rog în câteva cuvinte romanul care a câștigat anul trecut acest premiu – „Matei Brunul” de Lucian Dan Teodorovici.
DZ: Un roman puternic și recuperator despre o lume autohtonă care își pierde urma...
Foto
Scris de Andreea Chebac
sursa
Andreea Chebac:Dacă romanul dumneavoastră ar fi desemnat câștigător, care credeți că ar fi motivele ce ar duce la alegerea lui ?
Daniela Zeca: Omar cel orb e distinct în primul rând pentru că sfidează un mit: acela care ne asigură că un autor scrie cel mai bine despre spațiul lui nativ. Nu numai că am fost de două ori în Iran pentru această carte, i-am căutat și i-am observat pe protagoniști în viața lor reală și profundă, dar am și stat conectată, vreme de aproape 3 ani, la lumea Orientului Mijlociu și a Iranului în mod aparte, ca și cum aș fi respirat cu încă un plămân. De aceea, când mai multe voci ale criticii au apreciat că Omar cel orb „este unul dintre cele mai bune romane de atmosferă ale literaturii române", pentru mine a fost ca un război câștigat : reușisem să mă confrunt și să evit riscul turisticului, al privirii superficiale sau al mistificărilor, scriind despre o lume căreia nu îi aparțineam. În plus, acest roman nu e o carte singură, ci reprezintă a treia și ultima treaptă de intensitate din asumarea aceluiași univers - lumea Orientului Apropiat. Nu în ultimul rând, Omar cel orb inaugurează un nou tip de personaj, răsturnând raportul dintre eroul titular și lumea lui. De obicei, vedem și parcurgem o lume prin hubloul unei figuri centrale dintr-o carte, aici însă, lumea și bulversările din interiorul ei se lasă precum sărurile în apă în sufletele câtorva personaje, pe care le copleșesc și le anihilează. Cred că Omar cel orb e, între altele, și o demonstrație izbutită și unică de a crea personaje secundare memorabile.
AC: Dacă nu ar câștiga romanul dumneavoastră, către ce altă carte finalistă ați vrea să se îndrepte premiul?
DZ: Nu pot să răspund acestei provocări, nu sunt critic literar și nici nu am un blog. În plus, în afară de Alina Nedelea, pe care abia acum am descoperit-o, toți ceilalți finaliști îmi sunt prieteni și am, despre fiecare, următoarea convingere: cât timp un autor e în viață, opera lui nu e definitivă, așa că, pentru ce aș da verdicte care pot fi contrazise oricând.
AC: Ce ați face cu premiul de 10.000 de euro ?
DZ: Ei, știți prea bine că suma asta nu e decât pe hârtie, după reținerile fiscului, fericitul ei posesor ar putea, cred, să scrie fără griji la încă o carte, dar nu mai mult - ceea ce aș face și eu. Aceasta a fost și este pentru mine singura grijă pentru care mi-am dorit să am tihnă, timp și ceva bani.
AC: Cum vedeți influența premiului „Augustin Frățilă” asupra pieței de carte din România ?
Câștigarea unui astfel de premiu impulsionează vânzările ?
DZ: Sincer, cred că în România un singur premiu influențează vânzările: Nobelul pentru literatură. În rest, publicul are propria logică, preferințe și obiceiuri de consum destul de imprevizibile. De aceea, Premiul „Augustin Frățilă " cred că e, deocamdată, un premiu în palmaresul autorului, deși, cei care îl oferă și care l-au impus pe piață ar mai avea timp să îi facă o promovare susținută și, de altfel, meritată, în așa fel încât să influențeze întrucâtva peisajul literar, așa cum se întâmplă peste tot în Europa cu premiile importante.
AC: Descrieți vă rog în câteva cuvinte romanul care a câștigat anul trecut acest premiu – „Matei Brunul” de Lucian Dan Teodorovici.
DZ: Un roman puternic și recuperator despre o lume autohtonă care își pierde urma...
Foto
Scris de Andreea Chebac
sursa