Treceți la conținutul principal

28 de poeţi şi prozatori ieşeni devin, prin FILIT, ambasadori ai literaturii în lume


Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT) – 23-27 octombrie 2013 –  anunţă încheierea celei mai importante etape a editării a două antologii, în limba engleză, de poezie şi proză ieşeană, anunţă organizatorii într-o notă de presă.

Coordonatorii volumelor, criticii literari Doris MIRONESCU (poezie) şi Antonio PATRAŞ (proză), au finalizat deja selecţia autorilor şi a textelor care vor fi incluse în cadrul acestora.

Antologiile cuprind, fiecare, câte 14 nume din generaţii şi orientări estetice diferite. Traducerea celor două antologii este realizată de Alistair IAN BLYTH, unul dintre cei mai consecvenţi traducători ai literaturii române în limba engleză, acoperind zone literare extrem de diverse, de la Ion CREANGĂ la Gellu NAUM.

„Aceste două volume care vor apărea la proaspăt înfiinţata Editură a Muzeelor Literare reprezintă o investiţie în promovarea literaturii ieşene contemporane, în imaginea Iaşului. Am văzut din propria experienţă cât este de important să fii promovat, ca autor, în străinătate, prin traduceri de foarte bună calitate. Antologiile nu reprezintă o investiţie cu iz sentimental, ci vor constitui un instrument de lucru vital în cadrul FILIT. Numeroşilor editori, scriitori străini şi traducători nu le vom vorbi despre literatura ieşenilor în orb, ci le vom prezenta, într-o limbă de mare circulaţie, o panoramă întocmită profesionist, de doi critici literari, doi universitari. Sunt convins că unii autori îşi vor găsi astfel un editor străin, iar aceasta va contribui, cât de puţin, la obţinerea titlului de capitală culturală europeană”, a declarat Dan LUNGU, manager al Festivalului şi director al Muzeului Literaturii Române din Iaşi.

Cei 14 poeţi ieşeni selectaţi de criticul Doris MIRONESCU sunt Constantin ACOSMEI, Radu ANDRIESCU, Liviu ANTONESEI, Michael ASTNER, Şerban AXINTE, Emil BRUMARU, Mariana CODRUŢ, Daniel CORBU, Nichita DANILOV, Matei HUTOPILA, Ovidiu NIMIGEAN, Cassian MARIA SPIRIDON, Nicolae TURTUREANU şi Lucian VASILIU.

Antologia de faţă îşi propune să prezinte ce este mai bun din poezia ieşeană actuală. E vorba de poeţi valoroşi, care au lăsat o urmă în literatura română sau, în cazul celor mai tineri, vor lăsa, cu certitudine, una. Paisprezece aventuri poetice, pentru cititorul curios să afle cum se poate scrie poezie astăzi într-un oraş, prin tradiţie, al poezie”, scrie Doris MIRONESCU în prefaţa volumului.

Prozatorii ieşeni Şerban ALEXANDRU, Liviu ANTONESEI, Călin CIOBOTARI, Mariana CODRUŢ, Nichita DANILOV, Dan DOBOŞ, Vasile IANCU, Grigore ILISEI, Cătălin MIHULEAC, Ovidiu NIMIGEAN, Radu PAVEL GHEO, Adrian G. ROMILA, Valentin TALPALARU, Dorin SPINEANU figurează în selecţia pe care a realizat-o criticul Antonio PATRAŞ.

M-am gândit, în primul rând, la reprezentativitatea ‹‹locală ›› a prozatorilor, dintre care unii, mai valoroşi, au reuşit să intre în circuitul naţional şi internaţional, în vreme ce alţii, deşi foarte buni, nu au avut aceeaşi şansă. Un alt aspect de care a trebuit să ţin seama l-a constituit reprezentarea echitabilă a tuturor generaţiilor de creaţie, prozatorii cuprinşi în antologie fiind încă activi, unii cu o operă consistentă în spate, alţii doar la etapa debutului editorial“, afirmă Antonio PATRAŞ în textul care prefaţează antologia de proză.

Volumele, publicate la editura Muzeului Literaturii Române Iaşi, vor fi lansate în cadrul unui eveniment special, dedicat literaturii ieşene, în perioada Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere 2013.

FILIT va beneficia în mod direct de deschiderea internaţională câştigată de scriitorii români în ultimii ani. Numărul mare al traducerilor şi al invitaţiilor la lecturi publice în afara graniţelor a scos dintr-un con de umbră peisajul literar din România. În plus, e relevant faptul că ţara noastră a fost deja prezentă ca „invitat de onoare” la câteva festivaluri sau târguri de carte prestigioase: Madrid, Torino, Paris, iar în 2013 va avea acelaşi statut la Göteborg. E timpul ca şi în România să ne propunem evenimente literare de anvergură europeană.

În perioada 23 - 27 octombrie 2013, Iaşul va deveni centrul industriei editoriale din Europa de Est, facilitând întâlnirea publicului cu cei mai importanţi scriitori, traducători, oameni de media, directori de festivaluri, critici literari din România şi din întreaga lume. Oraşul Iaşi va sărbători literatura şi cartea împreună cu cei peste o sută de invitaţi speciali - de la autori premiaţi Nobel la vedete internaţionale şi profesionişti ai cărţii, dar şi alături de publicul din regiunea Moldovei şi din ţară.

sursa: cotidianul.ro

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Casa Share, proiectul comunității online care schimbă vieți

Zeci de familii din România trăiesc în condiții inumane, fără căldură, lumină sau chiar fără mâncare. În multe județe din zona Moldovei (considerate județele cele mai sărace din țară) mii de copii își fac temele la lumina lumânării și dorm înghesuiți cu frații și surorile. Un ieșean s-a decis, din dorința de a face bine, să schimbe viața celor mai puțin fericiți. Bogdan Tănasă (foto) își dedică o bună parte din timp și resursele sale financiare pentru proiectul Casa Share, pe care l-a dezvoltat în urmă cu patru ani. Persoanele inimoase care fac parte din comunitatea online salvează oamenii sărmani. Casa Share a fost modalitatea prin care 20 de familii – în total 110 copii – au început să trăiască altfel. Am stat de vorbă cu Bogdan Tănasă care mi-a povestit despre proiect, despre implicarea oamenilor, ceea ce-l motivează și despre cum arată acum viața celor pe care i-a ajutat. continuarea articolului la editiadedimineata.ro   scrisă de Manuela Dinu