Treceți la conținutul principal

Sistemul care ne permite să conversăm într-o limbă străină fără a o învăţa

 A fost dezvăluit sistemul care ne permite să conversăm într-o limbă străină fără a o învăţa (VIDEO) 



Inovaţia va permite, în viitor, traducerea audio instantanee, chiar cu vocea celui care vorbeşte, astfel încât, teoretic, oricine va putea vorbi cu un chinez fără a şti niciun cuvânt chinezesc: tehnologia va face totul.

Noua tehnologie, dezvoltată de Microsoft, duce acurateţea şi viteza traducerii automate la un nivel impresionant.

Rick Rashid, directorul Microsoft Research, a prezentat recent sistemul la un eveniment desfăşurat la Tianjin, China, şi a uimit asistenţa arătând cum acesta nu numai că recunoaşte frazele rostite în engleză şi le afişează în scris, ci le şi poate traduce pe loc şi emite audio, în mandarină (un  dialect chinezesc), făcându-le să sune ca şi cînd ar fi rostite de propria sa voce.

Deşi cercetările în domeniul recunoaşterii vocii de către computer durează de 60 de ani, până de curând chiar şi cele mai bune sisteme aveau rate de eroare de 20-25% în ceea ce priveşte recunoaşterea cuvintelor.

Dar Microsoft, în colaborare cu Universitatea din Toronto, Canada, a reuşit, în urmă cu doi ani, un mare progres.

Folosind o tehnologie numită a reţelelor neurale profunde, prin care computerele învaţă într-un mod inspirat din comportamentul creierului uman, cercetătorii au reuşit să determine sistemul să înţeleagă vorbirea cu o acurateţe remarcabilă. Rata erorilor a fost redusă cu peste 30% comparativ cu metodele precedente - însemnând că sistemul greşeşte acum doar un cuvânt din 7 sau 8.

După cum a explicat Rick Rashid, tehnologia funcţionează în două etape.

Întâi, sistemul recunoaşte cuvântul rostit în limba engleză şi găseşte echivalentul lui chinez. În a doua etapă, cea mai dificilă, sistemul trebuie să rearanjeze cuvintele pentru a corespunde ordinii în frază specifice dialectului mandarin; altfel, ar rezulta doar o înşirurire de cuvinte disparate, lipsită de sens.

Remarcabil este şi faptul că fraza este apoi redată imitând vocea utilizatorului; cercetătorii au creat acest sistem combinând datele rezultate din câteva ore de înregistrări audio ale unui vorbitor nativ de mandarină cu caracteristicile vocii lui Rick Rashid, obţinute tot din înregistrări audio (în limba engleză).

Deşi testul a fost făcut doar la un nivel limitat, noua tehnologie promite totuşi să schimbe profund modul în care vom comunica în viitor, ajutându-ne să depăşim mult mai uşor barierele ligvistice.



sursa: Descopera.ro

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Casa Share, proiectul comunității online care schimbă vieți

Zeci de familii din România trăiesc în condiții inumane, fără căldură, lumină sau chiar fără mâncare. În multe județe din zona Moldovei (considerate județele cele mai sărace din țară) mii de copii își fac temele la lumina lumânării și dorm înghesuiți cu frații și surorile. Un ieșean s-a decis, din dorința de a face bine, să schimbe viața celor mai puțin fericiți. Bogdan Tănasă (foto) își dedică o bună parte din timp și resursele sale financiare pentru proiectul Casa Share, pe care l-a dezvoltat în urmă cu patru ani. Persoanele inimoase care fac parte din comunitatea online salvează oamenii sărmani. Casa Share a fost modalitatea prin care 20 de familii – în total 110 copii – au început să trăiască altfel. Am stat de vorbă cu Bogdan Tănasă care mi-a povestit despre proiect, despre implicarea oamenilor, ceea ce-l motivează și despre cum arată acum viața celor pe care i-a ajutat. continuarea articolului la editiadedimineata.ro   scrisă de Manuela Dinu