România pirată, România furată şi România curată. Luptătorii cu cablul: Voiculescu & Sîrbu

Contextul nu-l reiau. Scandalul s-a extins. Siteurile de văzut filme şi seriale la liber au fost direct reclamate. Reclamanţii se pretind îngerii păzitori ai proprietăţii, ai drepturilor de autor. Ceilalţi sînt băştinaşii furăcioşi. Numai că de data asta “hoţii” sînt toţi din clasa de mijloc aspiraţională (aşa li se zice ălora plini de credite care mai gem în piaţa muncii). Iar ăştia, spre deosebire de zona rurală, atunci cînd îi faci leneşi şi hoţi, devin aprigi luptători pe facebook.

Un paradox, de debut. Mai multe studii confirmă un fapt clar: ăia care “fură” cumpără mult mai mult din respectiva gamă de produse decît ăia care nu fură. Aici spun că sînt cam cu o treime peste – şi e vorba despre piaţa franceză, destul de bine controlată şi reglementată. Deci multe companii vînătoare de piraţi îşi vor de fapt consumatorii fidelizaţi extrem, mai captivi. Cine face distincţia între ăia cinstiţii şi ăia hoţii e doar un propagandist de trei lei.

Un tip o dă direct: noi, ăştia cu drepturile sîntem cu SUA şi UK în spate; apropo, vreţi în UE?, atunci scoateţi banul. Deci ca-n politică. Vreţi în UE, plătiţi gaz şi electricitate mai scump.

Păi atunci le spun şi eu patronilor din divertisment, presă şi altor “gînditori europeni”: vreţi în UE? păi atunci daţi drepturi angajaţilor! Nu mai faceţi fibrilaţii numai cînd auziţi că “angajaţii au şi ei drepturi”. Dar nu, ăştia vor în UE numai cum le convine. Ba chiar vor avea tupeul să spună că angajaţii nu au drepturi pentru că fură Vocea României. Ştiu ce varză e pe piaţa muncii media – autorii de acolo sînt primii care cedează orice drept.

Să ne întoarcem acum la furtul cel de toate zilele din seriale şi filme noi. Vrem să consumăm cum şi cît vrem noi, nu cu program tv, nu mai avem chef de tîmpeniile astea. Plătim oricum. Cam asta e filozofia. Nu mai sîntem în vremurile de stat în faţa televizorului şi aşteptat programe preferate. Cînd am timp, mă uit la ceva.

S-a schimbat obiceiul de consum, cum le place lor să spună. Dar cine mai stă să vadă serialul atunci cînd vor Sîrbu sau Voiculescu, la ora stabilită de ei cînd trebuie băgată publicitate multă? Omul se duce pe siteuri din astea ca să vadă ce şi cînd vrea el. De cele mai multe ori e plătitor de abonament TV, deci şi-a cumpărat dreptul de acces la cele mai multe din aceste producţii – poate ştiţi, dar foarte mulţi revăd sau caută seriale celebre vechi, nu sînt toţi înnebuniţi de nou, ba chiar aşteaptă să se termine o serie şi o văd apoi întreagă. Nu întîmplător aceste siteuri vizate precum vplay şi multe altele s-au dezvoltat cu seriale înregistate mai ales, deci cu fideli ai televiziunii de fapt – televiziune care nu a înţeles că nu mai poţi ţine captiv spectatorul la o oră anume ca să scoţi tu reclamă – trebuie găsite alte căi (de fapt, în curs de dezvoltare prin schimbări tehnice importante în următorii ani). Dar calea HBO GO de exemplu este stupidă: eu plătesc deja un abonament HBO? De ce vrei mai mult pe acelaşi lucru? Doar pentru că în sfîrşit ai făcut un efort şi ai pus pe net serialele?

Împotriva taberei Sîrbu&CNA stau cabliştii şi alţi mari distribuitori de conţinut (prin net, telefonie etc.). Deşi nu o spun chiar pe faţă, interesul lor e evident. Fac ce-au făcut atunci cînd dădeau porno la pachet cu discovery sau atunci cînd au cumpărat fotbal: abonaţi noi mai mulţi. Acum e chestia cu netul. Oferă acces gratuit la foarte mult conţinut. Credeţi că n-ar putea să împiedice accesul dacă ar vrea? Uitaţi-vă cît de vigilenţi sînt cei care cumpără drepturile la meciuri. Imediat zboară şi de pe youtube şi de oriunde imaginile ilegale dintr-un meci petrecut cu cîteva ore înainte. Ar putea face asta şi cu filmele dacă ar fi interesaţi. Dar nu, vînd ţeavă zdravănă exact pentru asta şi gata.

Vînzarea la bucată

În bătălia Sîrbu-Voiculescu, întotdeauna a existat un pionier şi un copiator. Voiculescu a fost cel care a tot copiat modelul. Nu şi în acest caz. Voiculescu a fost pionier. El a cerut primul bani de la cablişti pentru posturile sale de televiziune. Şi cred că e o idee ceva mai bună decît a lui Sîrbu, să ceri de la distribuitorul care prosperă şi pe seama ta. Aşa cum ar trebui pusă presiune pe retail să plătească onest producătorii şi să se mai scurteze şirul intermediarilor – şi acolo presiunea e pe producători să se unească pentru a nu fi călcaţi în picioare.

Sîrbu în schimb vrea să fie plătit de consumator de două ori. Odată prin faptul că-şi plăteşte abonamentul la cablu, unde e PRO. Şi să-şi mai ia şi abonament la voyo pentru acelaşi lucru plus cîteva firimituri în plus. Sîrbu e mai diplomat, nu vrea ceartă directă cu cabliştii. Lucrează indirect prin CNA.

De fapt, Voiculescu şi Sîrbu vor acelaşi lucru: plata la bucată. Ceea ce e o tîmpenie. Oricît de tare ar fi show-ul tău nu mai poţi să-l vinzi la bucată. De aia a şi murit presa scrisă. Se pare că nu mai dorim să ne cumpărăm doar o felie de ceva. Televiziunile au trăit mai mult şi pentru că vînd produsul altfel, prin advertising, nu la bucată, prin răspîndire de abonament TV. Vă asigur că, dacă s-ar vinde la bucată Vocea României sau Badea şi Gâdea sau mai ştiu eu ce, audienţa ar scădea 90 %.Vă asigur că dacă ProTV s-ar vinde separat prin cablişti, lumea ar renunţa lejer la marele post TV. Pentru că televiziunile rezistă tocmai prin difuzarea la grămadă. Tocmai de aia nu a rezistat presa scrisă – pentru că lumea vrea acces la mari felii de informaţie deodată.

De ce nu se unesc Voiculescu şi Sîrbu să se bată să scoată ceva mai mulţi bani de la cablişti. Pentru că aceştia din urmă au devenit foarte puternici. Mult cash, multă infrastructură. Şi atunci să sărim pe consumatori. În acelaşi timp, piaţa de publicitate e în aşa hal de viciată de aceleaşi televiziuni încît banii circulă haotic, complet neadaptat la noul tip de consum. Dacă se aliază, unii vor pierde privilegii de pe piaţa de publicitate.

Ce s-ar întîmpla însă dacă s-ar stabili nişte taxe dinspre cablişti înspre producătorii de conţinut români? 90% ar merge în exterior. Cu drepturile din muzică se întîmplă la fel (asta dacă ar fi colectate şi redistribuite pe bune). Deci o astfel de decizie nu merge decît la pachet cu o încurajare a producţiei autohtone. Coreenii au închis de exemplu porţile unor producţii hollywoodiene şi au încurajat producţie de film internă. Rezultatele sînt spectaculoase. Dar a fost acolo o decizie politică, aşa cum au  hotărît acum 40 de ani să producă maşini sau electronice deşi erau săraci lipiţi.

Şi aici ajungem la altă regulă a jocului capitalist: protecţionismul. Filmul francez a făcut profit imens în ultimii ani. Asta şi pentru că există un protecţionism. E stimulată producţia internă, e inhibat exportul de entertainment. La noi ăştia vor să ne închidă şi supapele externe, dar vor să ne vîndă tot măruţăcapatoşi plus ceva francize în reality-show-uri.

Problema Google e separată şi e globală. Nu te mai poţi bate cu ei pentru că sînt deja parte organică din noi. Pînă şi memoria ne funcţionează altfel de cînd cu google. Şi totuşi ceva lupte pentru conţinut trebuie duse şi cu giganţii. În mare, trebuie ca banii făcuţi de re-distribuitori, fie că-s Google sau cablişti (fie că sînt chiar producători de unelte de stocat sau de vizionat) ar trebui taxaţi în plus. Asta nu le convine nici lui Sîrbu, nici cabliştilor – ei vor doar să fim direcţionaţi clar şi taxaţi direct. Pentru că taxele inhibă banii mulţi, nu şi banii consumatorului de rînd. Aşa cum OMV-Petrom poate să ia gaz ieftin de la noi, dar nu-i mai permite gradul de civilizaţie să ni-l vîndă mai ieftin, trebuie să ni-l dea scump.

În tot acest păienjeniş, e evident tîmpit să spui “eu ţin cu autorul”. Păi autorul e batjocorit oricum în toate felurile de foarte mult timp. Banii oricum nu mai ajung la el decît dacă vorbim de megaindustrii şi de vîrfurile lor. Televiziunile private ar trebui să se unească şi să se bată cu cabliştii, dar nu vor (pentru că le despart luptele din piaţa publicitară).

Încă o chestie. Televiziunile îşi umplu foarte multe grile prin “furt” – haideţi să vorbim aşa, dacă aveţi chef. Youtube-ul e universal în buletinele de ştiri şi în emisiunile de divertisment.

CNA mă umple de scîrbă. După ce au tolerat timp de 6-7 ani o bulă tabloidă greţoasă în amiază şi seara acum ies la bătaie pentru principii şi europenism. I-aş lua pe membri şi i-aş plimba vreo două zile prin mocirlele media de la 5 după amiaza şi 10-11 seara. Să-i ia ăia la mişto că sînt urîţi bătrîni şi că au filme porno cu ei de la vecinul de bloc.

Amuzant e că tocmai marii capitalişti ai peştelui prăjit vor acum reglementări şi protecţionisme. O să le spun aşa cum ne-au spus ei nouă, lucrătorilor din domeniu: băieţi, trebuie să vă adaptaţi, asta e piaţa. A, aţi văzut şi voi că “piaţa” e supercomplicată? Că măreaţa concurenţă e o tristeţe de fapt? Vreţi protecţie, vreţi legi, vreţi încurajări, vreţi să vină poliţia? Ok, păi atunci să murim împreună, hoţii împreună cu marii cinstiţi, dacă nu sînteţi în stare să vă remodelaţi minimal.

Lema. Ţările în dezvoltare fură astfel de proprietăţi sofisticate, cum sînt invenţii, modele tehnice sofisticate. Evident, nu pretind că unul care se uită la NYPDBlue pe un site de seriale contribuie decisiv, dar cine ştie. SUA au furat şi încălcat reguli cu brevete de invenţii şi au furat idei acum 150 de ani.. Elveţienii au furat de la germani. Chinezii fură acum tot ce prind şi se dezvoltă uluitor. Mîna de lucru ieftină şi săracă nu poate fi oprită, clonează şi produce – clonează pentru statut, produce pentru supravieţuire. Ha Joon Chang (tradus şi la noi), expert în chestii din astea, spune şi despre Coreea de Sud natală, dar şi despre multe alte state cîndva în dezvoltare că au trecut obligatoriu prin perioada clonării şi aşa zisului furt.

După ce marile state au furat destul, legea drepturilor de autor s-a înăsprit. În 1998, Statele Unite au extins drepturile de autor de la durata vieţii autorului plus 50 de ani, la durata vieţii plus 75 sau chiar 90. Iar asta afectează tot, de la Mickey Mouse la farmaceutice. De Disney mi se rupe, ce se întîmplă în industria farmaceutică e dezastru: asta în condiţiile în care autorii descoperirilor mari de acum 50-60 de ani nu beneficiază de mai nimic, staţi liniştiţi (căutaţi povestea omului cu ibuprofenul). Pentru că ţările în dezvoltare practic trebuie să reinventeze medicamente dacă vor preţuri onorabile. Ca să n-o lungesc, Chang al nostru spune că vede un rost în drepturile astea, nu spune că trebuie rase, dar că trebuie ţinute în zona rezonabilului. Iar eu spun că să vezi seriale nu e aşa o dramă, banii trebuie colectaţi altfel decît se face acum. Mă rog, eu sunt pro-piraterie şi din alte motive (un articol din 2010) – pentru că vreau să înţeleg regulile jocului. Ori aşa, ori aşa. Capitalul ar vrea să plătim în stil vechi şi să consumăm în stil nou. Mai mult, să cumpărăm în stil vechi, dar să muncim în stil şi mai vechi, sclavie fără casă şi masă asigurate. Fraţilor, hotărîţi-vă, vă daţi capitalişti, păi fiţi bărbaţi…

Concluzii: cabliştii ar trebui să plătească taxe serioase către producători, televiziunile şi presa ar trebui să aibă negocieri cu ei, consumatorii care consumă “prea liber” ar trebui să fie ultima redută, nu prima; e şi o chestiune politică la mijloc, nu văd de ce politicienii n-ar fi mediatori în astfel de scandaluri. Dragoş Stanca, şi el apărător al drepturilor de autor deci adversarul meu (care sînt autor deci pot spune că pe drepturile mele industria s-a pişat acum mult timp), spunea glumeţ că aşteaptă ca partidele să preia problema. Păi s-o preia, dar ăştia ai noştri nici populişti nu mai ştiu să fie.

Trebuie să reţinem că noi n-am putea lua în voie cît vrem de unde vrem fără să ne lase cineva. Deci să nu ne simţim marii cuceritori ai netului cînd noi sîntem toleraţi şi stimulaţi de nişte tipi interesaţi de pe piaţă. Cu piratebay şi celelalte e puţin diferit. Cu siteurile de seriale lucrurile stau aşa. Aşa că consumaţi cît mai puteţi, cine ştie ce idei le mai vin. Scenariul probabil: cabliştii se vor alia cu producătorii mari ca să ne mai ia nouă nişte bani. Cît se bat ăştia, profitaţi şi mai culegeţi de pe front cîte un serial preferat.

de  
sursa
sursa foto