Treceți la conținutul principal

Premiul European pentru Literatură pe 2012, câştigat de un scriitor rus


Premiul European pentru Literatură pe 2012, câştigat de un scriitor rusPremiul European pentru Literatură pe 2012, acordat de municipalitatea şi comunitatea urbană din Strasbourg, a fost atribuit romancierului rus Vladimir Makanin, potrivit unui anunţ postat marţi pe site-ul municipalităţii, relatează rtv.net.

Scriitorul rus Vladimir Makanin este al optulea laureat al Premiului European pentru Literatură, distincţie care a fost acordată pentru prima oară în 2005, spniolului Antonio Gamoneda.

Născut în 1937, la Orsk, în regiunea Munţilor Ural, Vladimir Makanin a studiat matematica şi cinematografia, înainte de a publica, în 1965, romanul său de debut, "Linia dreaptă".

"Aparţine şcolii de la Moscova, care descrie grotescul vieţii cotidiene şi trăsăturile psihice ale personajelor care se îndepărtează de doctrina artistică oficială a realismului socialist", se afirmă în acelaşi comunicat.
Vladimir Makanin a publicat aproximativ 30 de romane şi nuvele.

Premiul european pentru literatură recompensează în fiecare an, "pentru întreaga sa operă, un scriitor european de statură internaţională".

Juriul care acordă acest premiu este alcătuit din scriitori, editori, directori culturali, traducători şi profesori universitari.

În 2011, acest premiu a revenit scriitorului sloven Drago Jancar.

sursa: Cotidianul.ro

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Casa Share, proiectul comunității online care schimbă vieți

Zeci de familii din România trăiesc în condiții inumane, fără căldură, lumină sau chiar fără mâncare. În multe județe din zona Moldovei (considerate județele cele mai sărace din țară) mii de copii își fac temele la lumina lumânării și dorm înghesuiți cu frații și surorile. Un ieșean s-a decis, din dorința de a face bine, să schimbe viața celor mai puțin fericiți. Bogdan Tănasă (foto) își dedică o bună parte din timp și resursele sale financiare pentru proiectul Casa Share, pe care l-a dezvoltat în urmă cu patru ani. Persoanele inimoase care fac parte din comunitatea online salvează oamenii sărmani. Casa Share a fost modalitatea prin care 20 de familii – în total 110 copii – au început să trăiască altfel. Am stat de vorbă cu Bogdan Tănasă care mi-a povestit despre proiect, despre implicarea oamenilor, ceea ce-l motivează și despre cum arată acum viața celor pe care i-a ajutat. continuarea articolului la editiadedimineata.ro   scrisă de Manuela Dinu