Treceți la conținutul principal

John Steinbeck despre iubire în scrisoarea către fiul său

Thomas Steinbeck, John Steinbeck
John Steinbeck (1902-1968), scriitorul american care a primit premiul Nobel și Pullitzer pentru realismul și umorul lucrărilor sale, autor al cunoscutelor opere La răsărit de Eden, Fructele mâniei sau Oameni și șoareci nu a fost doar un scriitor prolific. Este și autorul a foarte multe scrisori. Lucrul acesta este demonstrat de cartea Steinbeck: A Life in Letters, ce reprezintă o biografie alternativă a lui Steinbeck, constituită din scrisorile cele mai interesante, umane, vulnerabile și pasionante către persoanele din viața sa.

Trebuie să recunoaștem, una dintre cele mai emoționante și umane scrisori este cea adresată fiului său cel mare, Thom, în 1958, când acesta se confesează tatălui că s-a îndrăgostit nebunește de o fată pe nume Susan de la pension. Aici intervine înțelepciunea plină de optimism și tandrețe a lui Steinbeck care, într-o scrisoare, îi împărtășește din experiența sa.

New York
10 noiembrie, 1958


Dragă Thom,

Am primit scrisoarea ta de dimineață. Îți voi răspunde din punctul meu de vedere, iar Elaine îți va spune ce crede ea.

În primul rând – dacă ești îndrăgostit – ăsta e un lucru minunat – e cel mai frumos lucru ce i se poate întâmpla unei ființe. Nu lăsa pe nimeni să minimalizeze lucrul ăsta.

În al doilea rând – sunt mai mult tipuri de iubire. Una dintre ele este iubirea egoistă, acaparatoare, dominatoare și sufocantă de care un om se folosește pentru propriul bine. Genul ăsta de iubire e săracă și infirmă. Celălalt tip de iubire e cea care revarsă tot ce e mai bun din tine – bunătate, considerație și respect – nu vorbesc doar despre respectul ce survine din bunele maniere, ci de respectul ca recunoaștere și conștientizare a unicității și valorii celeilalte persoane. Primul tip de iubire o să te îmbolnăvească și o să facă din tine o ființă măruntă și slabă, dar al doilea tip de iubire poate dezlănțui forța, curajul și mărinimia, chiar și înțelepciunea pe care nu știai că o ai.

Tu-mi spui că ce simți tu nu e o dragoste de licean. Dacă ai sentimente atât de profunde – firește că nu e o îndrăgosteală de copil.

Dar nu cred că tu nu mă întrebai ce părere am eu despre sentimentele tale. Tu știi mai bine decât oricine altcineva. Ce ai tu nevoie este să știi ce trebuie să faci în continuare – iar eu pot aici să te ajut.
Îmbată-te cu iubire și fii fericit și recunoscător că simți asta.

Obiectul iubirii este întotdeauna cel mai frumos din lume. Trăiește sentimentul ăsta.

Când iubești pe cineva, trebuie să-ți amintești că unii oameni sunt timizi și uneori trebuie să iei și asta în considerare.

Fetele, știu ele ce simți și cât de mult, însă le face plăcere să o audă spusă cu voce tare.

Se mai întâmpla uneori să nu ți se răspundă sentimentelor din anumite motive – dar asta nu înseamnă că sentimentele pe care le ai sunt mai puțin importante sau frumoase.

În final, trebuie să spun că știu ce simți pentru că și eu simt la fel și mă bucur pentru tine.

Abia așteptăm să o întâlnim pe Susan. E binevenită. Dar Elaine va fi cea care se va ocupa cu aranjamentele întâlnirii pentru că e aria ei de expertiză și e nerăbdătoare. Și ea știe ce-i aia dragostea și te va ajuta poate mai mult decât pot eu.

Și nu-ți fie teamă de suferință. Dacă e ceea ce trebuie să se întâmple, se va întâmpla – cel mai important lucru e să nu te grăbești. Nimic bun nu iese fără răbdare.

Cu dragoste,
Fa

autor:
Ioana Vighi
sursa
sursa foto

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Casa Share, proiectul comunității online care schimbă vieți

Zeci de familii din România trăiesc în condiții inumane, fără căldură, lumină sau chiar fără mâncare. În multe județe din zona Moldovei (considerate județele cele mai sărace din țară) mii de copii își fac temele la lumina lumânării și dorm înghesuiți cu frații și surorile. Un ieșean s-a decis, din dorința de a face bine, să schimbe viața celor mai puțin fericiți. Bogdan Tănasă (foto) își dedică o bună parte din timp și resursele sale financiare pentru proiectul Casa Share, pe care l-a dezvoltat în urmă cu patru ani. Persoanele inimoase care fac parte din comunitatea online salvează oamenii sărmani. Casa Share a fost modalitatea prin care 20 de familii – în total 110 copii – au început să trăiască altfel. Am stat de vorbă cu Bogdan Tănasă care mi-a povestit despre proiect, despre implicarea oamenilor, ceea ce-l motivează și despre cum arată acum viața celor pe care i-a ajutat. continuarea articolului la editiadedimineata.ro   scrisă de Manuela Dinu