Intrebarea unui român pentru un grec: "Dar tu de ce nu pleci?"


Taverna lui Kostas
Taverna lui Kostas
Foto: Hotnews
Mirosul tare de plătică (tsipoura) si pofta de tzatziki m-au tras in taverna lui Kostas Bakatelos. La una dintre cele 9 mese acoperite cu hartie alba, doi greci batrani purtau o discutie aprinsa. Trecusera doar 4 zile de cand Angela Merkel fusese la Atena si numele ei curgea din gatlejul batranilor printre picaturile de ouzo.

M-am asezat la o masa de unde puteam vedea cerul, Acropolele albe si am scos o carte. Kostas, un brunet de 35 de ani indesat dar vanjos, mi-a pus in fata o carafa cu vin usor de Pelopones si m-a intrebat: „Ce doresti?”. I-am spus simplu: „Vreau sa mananc si sa-mi raspunzi la o intrebare”.


„Altceva” (To kati allo, in greceste) e numele tavernei pe care Kostas o conduce inca de cand s-a nascut. E afacerea familiei. Aflata in centrul Atenei, dar pe una dintre strazile pe care oamenii mai mult circula decat se plimba, peste taverna mica domneste o grecoaica mare, cu o umbra de mustata, care invarte gatelnitele cu ardei umpluti, musacale, feta si pesti prajiti. Criza le-a mai scazut numarul clientilor desi localnicii mananca des acolo, iar turistii se mai opresc atrasi de aroma hranei proaspat gatite. Dar mancaii sunt mult mai zgarciti decat erau pe vremuri si-si numara fiecare banut.

Kostas ii cunoaste pe multi dupa nume. Stie cine sunt, cati copii au si de unde vin. „Tu nu esti occidental”, imi spune, „ca astia din Vest nu prea citesc Orhan Pamuk.” Privesc amuzat la cartea de pe masa si-i spun de unde vin.

„Am fost in Romania, in 2000, la Brasov. Pe vremea aia eram militar la Beretele Verzi si am fost intr-un schimb de experienta cu Vanatorii de Munte”. Kostas pronunta pe romaneste (cu â si ă) „Vanatorii de Munte” si imi explica de ce s-a decis sa ramana 5 ani in armata greceasca: “Anii de acolo se masoara dublu asa ca voi putea iesi cu 10 ani mai repede la pensie. In loc de 67, voi primi pensie incepand cu 57 de ani. E ceva, nu?” E greu sa explici unui popor obisnuit sa primeasca, ca a venit timpul sa mai si dea.

La Atena criza nu se vede pe strazile turistice, ci in suburbii, acolo unde jumatate dintre spatiile comerciale isi afiseaza goliciunea cu un “De Inchiriat” pe geamuri. In ultimii 5 ani economia greceasca a scazut cu 23%. Comparativ, vecinatatea Romaniei cu zero crestere economica pare buna.

E drept ca grecii au cazut de sus: nu exista tara europeana in care calitatea vietii sa fi scazut mai mult in ultimii 5 ani decat in Grecia. In Romania si Grecia sunt si cei mai multi europeni care spun ca au suferit din cauza crizei economice: 27% si 26% (sursa: sondaj Gallup 2012).

Cartierul Exarchia e miezul anarhistilor greci. Cu Che pe tricourile anti-globalizare made in China, tineri atenieni isi iau saptamanal doza formata dintr-un amestec de bolovani extrasi din trotuarele pietii Syntagma si gaze lacrimogene. Criza le-a bagat in vena o infuzie suplimentara de nebunie. Nu imi doresc sa vad vreodata in Piata Universitatii violentele cu care grecii au intampinat-o saptamana trecuta pe Angela Merkel. Nu dintr-un spirit de civilitate, ci pentru ca se lasa cu sange, rani si durere inutila. Prin comparatie, „populismul agresiv” din Romania, despre care vorbeste aici Mircea Cartarescu, e palid. Diferenta e cat dintre o flegma aruncata in trafic de un sofer badaran si o ranga infipta in parbriz de unul nebun. Mare, si in acelasi timp inspaimantator de mica.

Am terminat pestele si acum impreunez branza cu uleiul de masline. Kostas imi spune ca „astazi toata lumea intelege ce se intampla: platim cu totii lacomia politicienilor. Lucrurile s-au schimbat fata de cum erau in anii '50. Informatia circula pe Internet, nu o mai primim doar prin propaganda de la televizor. Toata lumea intelege: pana si bunica mea de 90 de ani, care inca mai crede ca atunci cand ploua, cerul plange soarta Greciei. Si baietelul meu de 5 ani, care stie deja sa navigheze pe Internet, intelege. De asta eu am speranta ca lucrurile se vor schimba.”

Kostas vorbeste insufletit despre democratia directa (idee cu care m-am mai intalnit la New York si la Berlin si despre care am scris aici) si cum, „daca nu maine atunci peste zece ani”, oamenii isi vor putea spune direct prin referendum parerea asupra tuturor problemelor importante. Il intreb daca se teme ca deciziile majoritatii nu vor fi cele mai inteligente. „Nu mai e ca in anii '50, iti spun. Informatia e libera. Acum toti pot intelege. Doar sa vrea.

La masa de alaturi, femeile discuta despre preturi. De la masa batranilor nu se mai aude numele cancelarului german, ci al premierului grec Samaras. In taverna greceasca fiecare face, in felul sau, politica. Aici e locul unde oamenii mesteca impreuna ce vad la televizor si ce citesc in presa. Aici e topitoria gandurilor multimii.

La noi la români, taverna e studioul de televiziune. Acolo unde, doar 4-5 vorbesc si restul de un milion priveste si inghite. Seara, pe strazile din cartierele Atenei se aude un zumzet ca de albine infuriate: sunt cafenelele pline ochi cu localnici de toate varstele. Bucurestiul in schimb e tacut: il asculta pe Gadea, il asculta pe Diaconescu, il asculta pe Becali. Cafenele pentru vorbit Bucurestiul nu are. Doar terase pentru fudulit.

Grecia si Romania seamana mult astazi. Criza, politicieni lacomi, populisti agresivi. Vorbele multe nu aduc automat decizii mai bune, dar daca pe noi televizoarele ne izoleaza unii de altii, pentru greci cafenelele sunt lipiciul social care-i aduna. Noi doar privim vorbele, grecii le construiesc impreuna.

Cand masa din taverna lui Kostas era deja patata cu vinul de Pelopones l-am intrebat: “Dar tu de ce nu pleci?” Grecul, care isi datoreaza engleza fluenta sotiei sale americance, mi-a spus: “Ar fi calea cea mai usoara. Dar nu vreau. Daca as emigra, ar trebui sa fiu sluga cuiva cel putin 10 ani. Insa aici sunt stapanul meu. Si sunt mandru de tara mea. Noi, grecii, am trecut in ultimul secol numai prin perioade grele: din razboi in razboi, din dictatura in dictatura. Suntem obisnuiti cu greul. Doar ultimii 20 de ani au fost mai linistiti. Acum au venit din nou vremurile grele si, daca bunicii mei au rezistat, voi rezista si eu aici. Aici e altceva [to kati allo, in greceste]. Si acest „Altceva” e al familiei mele de 30 de ani.”

Il invidiez pe Kostas Bakatelos, grecul care mi-a dat de mancare. Caci astazi, cea mai mare diferenta dintre greci si români e ca ei au inima plina. Privesc pe fereastra spre Acropolele lor albe si ma intreb: dar Acropolele noastre oare care (cine) sunt?

de Vlad Mixich 
sursa