Cine va primi în 2012 Nobelul pentru literatură? Cine, însă, nu-l va
mai primi niciodată? Marii scriitori pe care Premiul Nobel i-a ratat!
Autori cu o operă tradusă în zeci de ţări şi zeci de limbi, iubiţi de
cititori şi intraţi în conştiinţa criticii, au fost ignoraţi ori uitaţi
de juriul faimos.
Despre ei s-ar putea spune, cu umor amar, că au avut lipsa de
înţelepciune să dispară înainte să-i remarce juriul suedez.Lista ratărilor este lungă, atât de lungă, încât regretatul Laurenţiu Ulici a realizat în 1988 o carte mai mult decât semnificativă - "Nobel contra Nobel", propunând pentru laureatul din fiecare an o alternativă. Şi în ultimii ani se pot consemna destule ratări spectaculoase, căci autorii sunt şi ei fiinţe pieritoare, la nemurire au şanse doar cărţile lor, iar premiul se decernează doar autorilor în viaţă. Am ales cinci autori dispăruţi în ultimii ani, ca dovadă.
Mexicanul Carlos Fuentes (foto 1) a dispărut dintre noi în mai 2012, lăsând o operă vastă. Este cazul de autor fără noroc la Nobel, fără noroc şi la cititorii români, fiindcă, deşi tradus cu multe cărţi (romane, proză scurtă, memorialistică), nu a trecut bariera spre publicul larg, aşa cum s-a întâmplat cu atâţia prozatori sud-americani. Va avea parte de o recunoaştere postumă? Va intra într-un con de umbră?
Argentinianul Ernesto Sabato (foto 2) ne-a părăsit în 2011, chiar în febra pregătirilor pentru a-i sărbători centenarul. Era consacrat de câteva decenii, iar mesajul cărţilor şi implicarea sa civică îl recomandau cu asupra de măsură. La noi s-a bucurat de o receptare cum puţini autori au declanşat-o, cu reverberaţii în conştiinţa scriitorilor, dovadă impresionanta "Scrisoarea deschisă" publicată de Norman Manea în "Vatra" (20 martie 1984). Ernesto Sabato intră, împreună cu Jorge Luis Borges, Adolfo Bioy Casares şi Julio Cortázar, în "cvartetul" marilor scriitori argentinieni ocoliţi de Nobel.
Olandezul Harry Mulisch s-a stins în 2010, dar capodopera sa "Descoperirea cerurilor" (1992) fusese declarată în 2007 cel mai bun roman olandez din toate timpurile. Scriitorul nu a avut impact la noi, deşi i-au fost traduse trei romane, înainte şi după 1989, apărute la Editura Univers: "Atentatul" (1978), "Diamantul" (1988) şi "Siegfried. O idilă neagră" (2008). Cum să impui un autor, dacă-i traduci un roman la interval de zece ori douăzeci de ani? Şi, mai ales, dacă nu-i publici marea carte?
Sârbul Milorad Pavić a plecat discret, în 2009, la o lună după ce a împlinit 80 de ani. Este autorul care a aruncat romanul în secolul XXI, inventând formule narative uluitoare: roman în formă de dicţionar sau de clepsidră, construit pe o convenţie insolită - cuvinte încrucişate, cărţi de tarot sau zodiac. "Dicţionarul khazar. Roman-lexicon în 100.000 de cuvinte" a devenit text fundamental studiat în universităţi, reper în evoluţia ficţiunii. La noi are deja un public avizat şi fidel.
Kirghizul Cinghiz Aitmatov ne-a părăsit în 2008, chiar în anul când se pregătea serios propunerea lui pe lista candidaţilor la Nobel. Cu o jumătate de secol în urmă publicase "Geamilia", care a cucerit mapamondul, în 1980, romanul "O zi mai lungă decât veacul" îl propulsa iarăşi în prim-plan. O longevitate literară ieşită de comun l-a ajutat să creeze câteva opere târzii impresionante - stă mărturie "Stigmatul Casandrei". Semnificaţiile şi reflecţiile cărţilor sale justificau pe deplin nobelizarea.
Dar există şi alte drumuri închise pentru următorii ani. Privind listele laureaţilor, se poate observa că poeţii primesc tot mai rar premiul. Dacă laureatul din 2011 a fost un poet, este puţin probabil ca în anii următori să fie ales tot un poet, dacă a fost un scriitor nordic, este puţin probabil ca premiul să rămână în Scandinavia. Dar Sofi Oksanen, o tânără autoare finlandeză, care şi-a adjudecat premii peste premii, din panoplie lipsindu-i doar Nobelul, a intrat deja pe lista candidaţilor.
Aşa că se poate ghici a doua lege nescrisă: Juriul Nobel priveşte contextual şi judecă în funcţie de alegerile anterioare, de spaţiul cultural din care vin autorii.