Acum câțiva ani, dupa ce terminasem de citit al treilea roman
consecutiv de Haruki Murakami, am simțit nevoia de o schimbare de ritm.
Uitându-mă prin bibliotecă am pus mana pe Fortăreața albă a lui Orhan Pamuk .
La început, stilul descriptiv, cu multe detalii și referinte la istoria
și arta orientală mi s-a părut prea lent pentru gustul meu. Dar când
intriga prindea contur, deveam din ce în ce mai captivată. Și așa, după Fortăreața albă au urmat Cartea Neagră , Mă numesc Roșu , Viața cea nouă și, în curând pe lista de lectură, Istanbul și Muzeul inocenței . Și iata-mă dintr-o dată cititoare avidă de Pamuk. Scriitor de Nobel
Ferit Orhan Pamuk este nu numai primul scriitor turc, ci și primul cetățean turc ce a primit premiul Nobel, pentru literatură, în anul 2006. Inițial student la arhitectură și pasionat de pictură, a început să-și contureze ocupația de scriitor în 1974.
A avut succes în rândul criticilor încă de la primele romane ( Cevdet Bey ve Oğulları – Domnul Cevdet și fiii săi ), primind distincții atât în Turcia cât și în afara țării natale. Succesul comercial a sosit cu Cartea Neagră , ce a devenit unul dintre cele mai populare, dar și controversate romane din literatura turcă. Recunosc că dintre tot ce am citit de Pamuk, Cartea neagră mi-a plăcut cel mai mult – tenta de roman polițist, misterul care învăluiește personajele până aproape de final, descrierea bogată a Istanbulului, cu străzile, oamenii și atmosfera care mă duceau într-o călătorie virtuală prin universul cărții.
Pentru că tot menționam de Murakami la începutul acestui articol, am găsit asemănarea între stilurile celor doi – ambii scriu despre ciocnirea civilizației occidentale cu cea a țării natale. Pamuk explorează conflictul dintre Vest și Est, manifestat în artă și societate, prin diluarea sau pierderea identității (pregnant în Mă numesc Roșu și în Zăpadă, singurul său roman politic).
Activist pentru liberatea de exprimare
Se pare că numele lui Orhan Pamuk a devenit cunoscut și pe altă cale decât cea literară. În 2005, în cadrul unui interviu pentru o publicație elvețiană, scriitorul ar fi declarat, în încercarea de a promova libertatea de exprimare, că ”treizeci de mii de kurzi au fost omorâți aici și un milion de armeni. Și aproape nimeni nu îndrăznește să menționeze asta. Așa că o fac eu”, referindu-se la genocidul comis de Imperiul Otoman la începutul anilor 1900.
Din cauza acestei declarații a fost dat în judecată de către un avocat ultra-naționalist, pentru defăimarea forțelor armate turcești. Reacția internațională a fost puternică, de la Uniunea Europeană și Amnesty International, la scriitori ca Saramago, Marquez și Updike, iar acuzațiile au fost într-un final retrase.
Muzeul inocenței
Dacă ajungeți vreodată în Istanbul, vă recomand să mergeți pe strada Çukurcuma, pentru a vizita un altfel de muzeu – Muzeul Inocenței , creeat de Pamuk pentru a însoți romanul omonim. Muzeul, inaugurat în 2012, cuprinde exponate ce evocă personaje și secvențe ale cărții, alături de mărturii ale farmecului orașului pe care îl descrie cel mai frecvent în cărțile sale. Colecția este împărțită în 83 de vitrine ce reprezintă câte un capitol al romanului, cu sute de obiecte adunate de scriitor pentru a-și construi opera.
Pentru Orhan Pamuk, scrisul este atât pasiune cât și carieră. Într-un interviu acordat cu ocazia câștigării premiului Nobel, Pamuk povestește că este fericit doar în prezența hârtiei și a instrumentului de scris, și că se află de-abia la jumătatea carierei de scriitor.
Vă îndemn să încercați cel puțin una din cărțile sale și, dacă acest articol v-a trezit curiozitatea despre viața scriitorului, puteți începe cu romanul autobiografic Istanbul .
Scris de Teodora Graur
sursa