Treceți la conținutul principal

Invenţia care revoluţionează cititul! Această carte îţi dispare din faţa ochilor în două luni


Te-ai grăbit vreodată să citeşte o carte, de teama că s-ar putea să-ţi dispară din faţa ochilor? O altă întrebare ar fi: în cât timp poţi citi o carte? E foarte important şi asta dacă intenţionezi să citeşti acest volum revoluţionar.


De ce este revoluţionar? Pentru că ai la dispoziţie doar două luni ca să îl citeşti, pentru că după acest termen cuvintele... se vor şterge.

O editură argentiniană a venit pe piaţă cu o invenţie care a uimit întreaga lume: "Cartea care nu poate aştepta". Cerneala secială folosită la tipărirea cărţii se şterge în decurs de două luni, în contact cu aerul şi cu lumina soarelui. Dar asta numai după ce ai desigilat cartea.

Există şi o explicaţie pentru acest demers unic şi este oferită de editori, într-o prezentare postată pe Youtube. 
"Cărţile sunt obiecte răbdătoare. Le cumpărăm şi ele apoi aşteaptă ca noi să le citim. Zile, luni, chiar ani. Este în regulă pentru cărţi, dar nu şi pentru autori. Dacă oamenii nu citesc prima lor carte, nu vor ajunge să o scrie şi pe a doua".



sursa

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Casa Share, proiectul comunității online care schimbă vieți

Zeci de familii din România trăiesc în condiții inumane, fără căldură, lumină sau chiar fără mâncare. În multe județe din zona Moldovei (considerate județele cele mai sărace din țară) mii de copii își fac temele la lumina lumânării și dorm înghesuiți cu frații și surorile. Un ieșean s-a decis, din dorința de a face bine, să schimbe viața celor mai puțin fericiți. Bogdan Tănasă (foto) își dedică o bună parte din timp și resursele sale financiare pentru proiectul Casa Share, pe care l-a dezvoltat în urmă cu patru ani. Persoanele inimoase care fac parte din comunitatea online salvează oamenii sărmani. Casa Share a fost modalitatea prin care 20 de familii – în total 110 copii – au început să trăiască altfel. Am stat de vorbă cu Bogdan Tănasă care mi-a povestit despre proiect, despre implicarea oamenilor, ceea ce-l motivează și despre cum arată acum viața celor pe care i-a ajutat. continuarea articolului la editiadedimineata.ro   scrisă de Manuela Dinu