Falit, neiubit, muncit, redus la tacere si predispus la mita – faceti cunostinta cu jurnalistul secolului 21


1. Jurnalismul nu mai este o profesie, este o arta. Ce poate fi mai rau pentru jurnalisti? Jurnalismul era pe vremuri o profesie, in care cei ce-o practicau aveau un statut similar cu avocatii sau cu medicii. In zilele noastre, toata lumea crede ca pentru fi jurnalist sunt suficiente o tastatura, un corector ortografic si atitudine. Un val de mediocritate a distrus profesia. Acest fapt a afectat calitatea produsului final. La petreceri in anii ’90, daca spuneai ca esti jurnalist, oamenii erau interesati. Acum este ca si cum ai zice ca scrii poezii – sau mai rau – ca esti DJ. Esti luat in serios doar daca esti faimos.


2. Jurnalistii trebuie sa se angajeze in posturi non-jurnalistice pentru a putea fi in continuare jurnalisti. Un articol poate fi o premiera la nivel global, dar autorul sau nu are cu ce sa-si plateasca chiria. Ca atare, jurnalistii fie scriu materiale promotionale sau advertoriale, fie lucreaza ca PR pentru a avea destui bani ca sa scrie materiale narative sau de investigatie. Este ca si cum un medic lucreaza in paralel ca un reprezentant medical pentru o companie farmaceutica. Dar este necesar. Jurnalistii trebuie sa incalce coduri de etica ca sa traiasca.

3. Companiile media se transforma din corporatii in asociatii non-profit. Piata media se va imparti probabil intre multinationale care atrag publicitate prin prisma dimensiunii lor si in “asociatii media” auto-suficiente, ce functioneaza ca ONG-uri. Aici publicitatea devine “sponsorizare”, cumpararea de spatii media devine “donatie”,  iar personalul din Departamentul Vanzari devine specializat in “strangere de fonduri”. Intre timp, jurnalistii au integritatea de a fi independenti fata de marile afaceri si de a avea control asupra produsului final, dar traiesc din cutia milei. O intreaga industrie s-a transformat in organizatie caritabila.

4. Un mai mare acces la informatie nu a transformat jurnalismul intr-o cruciada. Povestea Wikileaks din 2010 – cand hacker-ul Julian Assange a publicat telegramele secrete ale ambasadelor americane – a fost un exemplu clasic de jurnalism in noua era digitala. Dar a fost un esec. De ce? Poate cineva sa-si aminteasca un singur fapt dezvaluit de Wikileaks? Prea multe articole au fost publicate intr-o perioada prea scurta de timp pentru ca cineva sa evalueze semnificatia informatiilor. Daca ziarele ar fi publicat o singura poveste aceasta ar fi avut mai mare impact. O singura scurgere de informatii reprezinta un scandal. O mie reprezinta statistica. Comparati Wikileaks cu investigatia cotidianului The Guardian din 2011 despre cazul News of the World al telefoanelor interceptate. Aceasta a fost o investigatie de moda veche a unor jurnalisti experimentati care au strans dovezi ‘off-the-record’ din surse primare. Chiar si cei din SUA sau Franta pot intelege stirea: o publicatie tabloid a interceptat mesajele de pe telefonul unei fete ucise. Intrebati care a fost cea mai mare revelatie Wikileaks, cei mai multi le-au amintit pe fetele suedeze care l-au descris pe Assange “drept cea mai proasta partida de sex”.

5. Blogurile sunt moarte. Acum zece ani mai multi oameni scriau romane decat le citeau. Acum, mai multi oameni scriu bloguri decat sa le citeasca. Unele bloguri functioneaza daca sunt simple – ca de exemplu The Sartorialist – unde un tip se plimba prin orase la moda si face fotografii pe strada. Dar marea majoritate nu vor face niciodata bani. Relatia unui vizitator individual cu un site este ca aceea a unui dependent de heroina  – are nevoie de trei ‘hit-uri’ pe zi pentru a supravietui. Acest lucru este imposibil pentru un singur blogger, de aceea ei trebuie sa se “inghesuie” intr-un produs jurnalistic de moda veche cu o orientare specifica – cum ar fi platformele la moda precum stangista Huffington Post sau autohtonul Hotnews.

6. Mai mult de jumatate din jurnalistii pe care ii cunosc sunt freelanceri. Dintre ei, mai putin de jumatate castiga destui bani ca sa traiasca. Sunt mai multi freelanceri decat au fost vreodata si in acelasi timp mai putine publicatii care sa plateasca articole scrise de freelanceri. Daca traiesti cinstit din munca de freelancer atunci esti un geniu.

7. Jurnalistii sunt mai coruptibili. Pentru ca jurnalistii sunt mai saraci decat acum zece ani, daca o companie vrea sa plateasca un jurnalist sa scrie lucruri frumoase despre produsul propriu sau lucruri mai putin frumoase despre produsul concurent, multi jurnalisti se conformeaza fara probleme. La fel, daca un partid politic – sau un serviciu secret – vrea ca un jurnalist sa trambiteze despre ideologia sa, el poate fi cumparat cu promisiunea unor stiri exclusive, sansa de a fi “promovati” in departamentul de comunicare guvernamental sau pur si simplu cu bani. Uneori jurnalistii nu au nevoie de bani. Produse, vacante platite sau facilitarea accesului la informatie pot fi suficiente. Acesti “profesionisti” reprezinta spatiu media care nici macar nu trebuie cumparat. Dar in acelasi timp, jurnalistii sunt in pozitia de a fi mituiti. Accesul gratuit la informatie a transformat jurnalismul intr-o profesie ce poate fi criminalizata.

8. Oricat de rau a fost lovit jurnalismul, fotografia a incasat-o mult mai rau. Democratizarea media le-a permis tuturor sa redistribuie fotografii si articole fara drepturi de autor, dar fotografii au un alt inamic – tehnologia de calitate le-a permis multora sa faca poze excelente. Asta este ca si cum Nikon sau Canon i-ar permite fiecarui detinator de laptop sa scrie cu ritmul lui Shakespeare sau in stilul lui Tom Wolfe. Companiile media delega acum jurnalisti, specialisti PR, secretare sau angajati interni – oricine, dar nu un fotograf. Intreaga profesie a fost pusa pe lista neagra.

9. Cel mai mare inamic al jurnalistului este timpul. Cu 15 ani in urma jurnalistii isi faceau probleme ca petrec prea mult timp vorbind cu oameni la telefon si nu intalnindu-I fata in fata pe teren. Acum este mai rau. Acum nu mai au timp sa vorbeasca la telefon. Interviurile se iau pe email. Ca sa obtina interviuri, jurnalistii vorbesc cu o masina de scris. Trebuie sa scrie prea multe articole intr-o perioada prea scurta de timp. Este similar cu un medic care trebuie sa se ocupe de un numar gigantic de accidentati dupa un dezastru natural. El se va ocupa numai de cazurile cu sanse reale de supravietuire. Restul pot muri. La fel, un jurnalist se concentreaza pe cele mai usoare stiri, deoarece cele mai dificile au nevoie de prea mult timp si, dupa o analiza mai amanuntita, pot deveni expirate. Stirile mari raman in sertar. Presiunea timpului pe jurnalisti este cea mai noua forma de cenzura.

Traducatori: A Iacobescu/M Bird

Michael BirdCu o experienta de peste 12 ani ca jurnalist, Michael Bird este un freelancer specializat in editoriale solide, bine documentate, cu subiecte din aripa estica a Uniunii Europene. A scris pentru publicatii din Marea Britanie ca The Independent on Sunday, New Statesman si Design Week si a fost redactor fondator al The Diplomat - Bucharest. A fost citat ca specialist in politica romaneasca la posturi de radio americane, televiziunea romana si presa nationala spaniola. Locuieste in Bucuresti si in prezent lucreaza pentru presa scrisa si film.

sursa 
sursa foto nr. 1