Cum au schimbat literatura femeile din spatele celor mai mari scriitori ruși

Cartea The Wives: The Women Behind Russia’s Literary Giants (Soțiile: Femeile din Spatele Monștrilor Sacri ai Literaturii Ruse) vorbește despre rolurile cruciale pe care le-au avut nevestele marilor scriitori – de la Anna Dostoievski, Sofia Tolstoi, la Vera Nabokov sau Natalya Soljenițîn. Cartea își vârî nasul în intimitățile relațiilor lor să descopere ce rol au jucat aceste femei și cum au schimbat ele peisajul literar pentru totdeauna.

The Wives: The Women Behind Russia’s Literary Giants – Alexandra Popoff

Aceste femei nu au fost doar soții, ci tovarășe foarte culte de conversații, muze pline de rafinament și sfătuitori indispensabili. Erau numite niște veritabile ”dădace de talente”, cum a fost descrisă chiar Sofia Tolstoi în Război și Pace. Și pentru a folosi cuvintele lui Nabokov, femeile acestea știau cum să formeze ”o singură umbră” împreună cu soții lor.

Căsătoriile lor au fost marcate de tovărășie autentică, căci aceste femei au contribuit la marile opere ale omenirii cu idei și dedicându-se ca stenografe, dactilografe, editori, cercetătoare, traducătoare și redactori. Soțiile lui Dostoievski și Tolstoi au fost absorbite, efectiv, de arta săvârșită de soții lor și i-au ajutat mult. Nu te poți gândi la operele lui Tolstoi fără să te gândești și la Sofia, nevasta lui ale cărei jurnale și scrisori i-au înlesnit pătrunderea în universul gândirii feminine. Astfel, s-au născut, după două decenii de mariaj fericit, Război și Pace și Anna Karenina.

Spre deosebire de Tolstoi, care-și trăgea inspirația din viața de familie, Dostoievski ținea la distanță influențele intime ale cunoscuților. Dar faima lui ar fi fost de neatins fără prezența fructuoasă a Annei, pe care o numea îngerul lui păzitor, tovarășul său și umărul pe care se putea despovăra. Ca Nora Joyce care l-a salvat pe James Joyce de la alcoolism, Anna a avut grijă de Dostoievski în perioadele crâncene ale dependenței de jocuri de noroc și episoadele de epilepsie. Fiind și stenografă, l-a ajutat pe Dostoievski să-și redacteze romanele, ea afirmând că orele în care el îi dicta erau cele mai fericite. Anna îl iubea pe Dostoievski de când era mică, la fel ca Sofia lui Tolstoi. Anna se angajase pentru prima dată ca stenografă în slujba lui Dostoievski, la 20 de ani, și, foarte curând, lui începu să-i placă și să-i convină să-i dicteze, găsind că-și ușurează astfel munca. Dostoievksi a recunoscut de fiecare dată contribuția Annei la operele sale, a numit-o idolul său și singurul său prieten. În schimb, Tolstoi ezită să-și exprime gratitudinea față de Sofia, care i-a fost copistă și editor, mai apoi traducătoare, redactor și fotograf.

contesa Tolstoi pe la cincizeci de ani
 

În timp ce marii rivali Tolstoi și Dostoievski nu s-au întâlnit niciodată, nevestele lor își vorbeau și se sprijineau una pe cealaltă. Amândouă au devenit editori, iar Anna, datorită căreia munca lui Dostoievski se concretizase, își împărtășea ideile de afaceri cu Sofia. Ca editori, amândouă căutau să-și desăvârșească munca, iar produsul final să fie de cea mai înaltă calitate, ocupându-se și de corecturi și de majoritatea etapelor de producție. Amândouă erau foarte versatile, pragmatice, dar aveau și harul literaturii. După ani în care s-a ocupat de cărțile lui Dostoievski, Anna spuse:

”Am făcut toate lucrurile astea din recunoștința pe care o simțeam față de orele minunate de literatură și artă pe care mi le dăruia în compania sa.” 

Sofia și Lev Tolstoi
 

Însă căsătoriile cele două se diferențiază prin anumite aspecte, cum ar fi că, în timp ce Dostoievski o lăuda pe Anna pentru ce face, Sofiei îi era teamă de criticile lui Tolstoi. După ce a terminat Anna Karenina, Tolstoi s-a confruntat cu o criză spirituală ce l-a schimbat profund, atât ca om, cât și ca scriitor. Devenise extrem de exigent moralicește, creând secta radical-religioasă a tolstoiştilor, refuzând total și blamând banii, proprietățile și sexul atât de înverșunat, încât și-a speriat discipolii, și își ținea familia sub teroare. Iar rolul Sofiei devenise aici mult mai complex.

Anna Grigorievna Dostoievskaia
 

Spre deosebire de familia Tolstoi care își citea unul altuia jurnalele intime, Anna păstra un jurnal pe care îl ferea de privirile oricui, chiar și de ale lui Dostoievski. Nu dorea ca cineva să afle complexitatea relațiilor sale cu geniul rus. Dar acum câteva decenii, un expert stenograf a spart codul în care ea își scrisese jurnalul, dezvăluind experiențele sale intime sau că, de exemplu, ea avea grijă să se descotorosească de însemnările din jurnal ce l-ar fi pus pe Dostoievski într-o lumină proastă. Spre deosebire de Anna, Sofia nu și-a modificat jurnalul, dându-și seama de valoarea sa istorică, și a avut curajul să-și afirme propriile puncte de vedere.

Celor două mari femei din viețile autorilor le-a urmat, în secolul XX, o altă soție cu un rol extraordinar – Véra Nabokov. Ea era conștientă de ceea ce făcuseră predecesoarele ei ale căror biografii le cunoștea în detaliu, iar Nabokov – se știa – îl adora pe Tolstoi și nu-l înghițea pe Dostoievski.

Vladimir și Vera Nabokov
 

Legătura dintre cei doi soți Nabokov ne amintește de relația familia Tolstoi din multe puncte de vedere, mai puțn drama trăită de aceștia în ultimele perioade. Implicarea Verei în viața literară a lui Nabokov a fost impresionantă, însă Vera nu a fost atât de secretoasă ca Anna care făcea orice să țină departe de ochiul publicului relația ei cu Dostoievski.

Nevestele scriitorilor ruși și-au adus propriile contribuții pe scena literară, lucru care a inspirat mulți scriitori ce și-au dorit și ei să aibă parte de asemenea relații intens culturale cu ființele de lângă ei. De exemplu, citind despre viețile private ale geniilor ruse, Fitzgerald și Hemingway au decis că-și doresc și ei niște tovarășe de viață la fel de implicate în creațiile lor, însă rezultatul a fost catastrofal și mariajele lor au avut de suferit. Se pare că nu merge cu toată lumea, iar rusoaicele se deosebeau de restul soțiilor prin crezul că literatura avea dimensiunea sa de sacrificiu, un sacrificiu pe care soții lor nu trebuiau să-l îndure de singuri și că a fi soție de scriitor era o vocație în sine.

autor:
Ioana Vighi
sursa