Misteriile lui Zalmoxis de Constantin Daniel

Editura:
Anul aparitiei: 2011
Numar pagini: 400
ISBN: 978-973-111-183-4

Către mijlocul anilor ’70 ai secolului trecut, într-un peisaj editorial relativ anost, cel puţin în domeniul filosofiei, una dintre colecţiile care se impunea ca un reper de neocolit, evitînd prin tematica adopatată stavilele ideologice, era Bibliotheca orientalis, iniţial a vechii Edituri Ştiinţifice, apoi a Editurii Ştiinţifice şi Enciclopedice. Printre autorii care publicau constant despre „orientalia mirabilis” se număra Constantin Daniel, autor al volumelor Gîndirea egipteană antică în texte, Orientalia mirabilia şi Scripta aramaica, dar şi al studiilor introductive la volumele: Gîndirea asiro-babiloniană în texte, Gîndirea feniciană în texte sau Gîndirea hitită în texte, unde traducerea îi aparţinea lui Athanase Negoiţă. Acestor cărţi şi studii aveau să li se alăture cîteva volume consacrate culturilor şi civilizaţiilor orientale: Civilizaţia feniciană, Civilizaţia sumeriană, Civilizaţia asiro-babiloniană, Cultura spirituală a Egiptului antic, Civilizaţia Egiptului antic, toate apărute la Editura Sport-Turism.

Constantin Daniel revine în atenţia cititorilor cu o nouă carte: Misteriile lui Zalmoxis, Bucureşti, Editura Herald, colecţia „Lumi dispărute”, notă introductivă şi îngrijire ediţie: Ovidiu-Cristian Nedu, 2011, 400 p. Deşi lucrarea fusese redactată încă din 1985, venind în continuarea cercetărilor sale referitoare la religiile Orientului Apropiat şi ale bazinului mediteranean, a rămas nepublicată. Greu se poate afirma că unele constrîngeri ideologice ar fi împiedicat apariţia cărţii, de vreme ce, aşa cum afirmă Ovidiu-Cristian Nedu, în nota introductivă, autorul făcuse suficiente concesii: exploatase la maxim orice dovadă în favoarea spiritualităţii tracilor, explicarea într-o manieră naturalistă a unor practici şi fenomene religioase, poziţii marxiste în explicarea unor fenomene economice. De la bun început, Constantin Daniel afirmă că misteriile elenice erau de origine tracică, impregnate de spiritualitate tracă, dar şi că „originea filozofiei în Ellada trebuie pusă în relaţie cu misterele traco-elenice”. Primele capitole ale cărţii lui Constantin Daniel sînt despre Troia, cetate tracică, despre hiperboreeni, mitul blajinilor, despre enigmaticii agatârşi, teme care conturează un cadru geografic şi istoric , dar şi premisele abordărilor despre practicile religioase, despre spiritualitatea tracilor. Antichitatea a cunoscut o amplă afirmare a cultelor tainice, a misteriilor, despre care Erwin Rodhe spunea că derivă direct din cultul morţilor; sînt mărturii despre misteriile din Egiptul antic, din Sumer sau din vechea Eladă.

„Naşterea filozofiei greceşti, scrie Constantin Daniel, nu poate fi separată de cultele de mistere care elaborau o serie de teze despre moarte, suflet, înviere şi despre un destin postum luminos al celor drepţi”. Întemeindu-şi argumentările pe surse istoriografice antice, Constantin Daniel scrie despre interferenţe spirituale traco-elene, despre influenţe trace asupra religiei grecilor, despre cărturari de origine tracă care au scris în greceşte, dar şi despre originea tracă a misteriilor elenice: „Tracii nu au dat vechilor greci numai mari gînditori, scriilori sau poeţi, ci tot de la ei au preluat grecii şi cultele lor de misterii. (…) Ideile şi credinţele promovate în misterii se regăsesc, în forme prelucrate, în gândirea unor mari filozofi greci, cum au fost Pitagora, Empedocle, Platon, Plotin, Iamblichos şi Porfir. Însă miturile şi credinţele, riturile şi alegoriile din misteriile greceşti erau de origine tracă.” Autorul insistă pe cultul zeului trac Orfeu, pe misteriile orfice care i-ar fi influenţat la mare distanţă în timp pe Platon şi Plotin, misterii orfice care pot fi regăsite şi în misteriile pitagoreice. Constantin Daniel continuă seria analogiilor şi interferenţelor analizînd claustrarea şi deprivarea senzorială în misteriile pitagoreice şi în cele ale lui Zalmoxis; Herodot este cel care vorbeşte primul despre o filiaţie spirituală între misteriile lui Zalmoxis şi cele ale lui Pitagora, istoricul grec fiind convins că Zalmoxis a trăit înaintea filosofului elen. Constantin Daniel susţine că misteriile lui Zalmoxis au jucat un rol însemnat în structura singulară a spiritualităţii geto-dacilor care credeau că moartea este un prag, că puteau deveni nemuritori prin iniţierea în misterii. Nu era o simplă credinţă, era o convingere fermă „dobândită în urma unei experienţe directe pe care au avut-o cei iniţiaţi în misteriile lui Zalmoxis”. Pe întreg parcursul cărţii autorul pledează pentru prioritatea temporală a misteriilor lui Zalmoxis asupra celor greceşti, avansînd ideea că Zalmoxis a fost un personaj real, deşi rareori se arăta în ritualul misteriilor, care a trăit în mileniul al II-lea î. C. Discutînd despre misteriile lui Zalmoxis, autorul  fac dese referiri la misteriile orfice, la cele eleusiene şi la cele pitagoreice; dincolo de unele diferenţe de desfăşurare ritualică, rareori ni se spune că sursele istoriografice despre cele greceşti sînt infinit mai bogate decît în cazul celor patronate de zeitatea tracă.

Astăzi este relativ dificil să imaginăm ce impact ar fi avut publicarea acestei cărţi la mijlocul deceniului al IX-lea al secolului trecut; ar fi venit la scurt timp după apariţia traducerilor în română a cărţilor lui Mircea Eliade în care Zalmoxis este deseori menţionat. Misteriile lui Zalmoxis, îmbinînd mitul şi adevărul istoric, deschide o perspectivă către o lume ale cărei profunzimi încă îşi aşteaptă căutătorii.

scrisă de Bogdan-Mihai Mandache
sursa