Treceți la conținutul principal

Înfrângere pentru ACTA? Documentul „ridică mai multe temeri decât speranţe”

Raportorul legislativului european în problema Acordului Internațional de combatere a contrafacerii (ACTA) a declarat astăzi că documentul nu oferă destule garanții pentru cetățeni și că, prin urmare, va recomanda Parlamentului să-l respingă. 

După o dezbatere organizată de Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), la care au participat reprezentanți ai unor organizații non-guvernamentale, reprezentanți ai industriei și grupuri de cetățeni, David Martin a precizat, citat de Agerpres.ro: „Conferinţa de astăzi mi-a confirmat suspiciunea că ACTA ridică mai multe temeri decât speranţe. Cea ce oferă în privinţa importantelor drepturi de protecţie intelectuală este redus de potenţialele ameninţări la adresa libertăţilor civile şi a libertăţii internetului”.

El a mai spus că, după ce Parlamentul European va respinge documentul, Comisia va trebui să caute alte mijloace de apărare a proprietății intelectuale europene pe piața globală.

Proiectul de raport va fi prezentat pe 25 aprilie, iar până la sfârșitul lunii mai, Comisia pentru comerţ internaţional (INTA) a Parlamentului European, cea care va decide în acest dosar, va vota până la sfârşitul lunii mai. Votul în cadrul plenului legislativului urmează să se desfășoare în iunie.

După ce documentul ce ar trebui să facă ordine în online a fost primit cu proteste în mai toată Europa, iar 2,5 milioane de persoane au semnat o petiție împotriva acestuia, mai multe țări – între care și România – au suspendat ratificarea acordului.

sursa: yahoo news 
sursa foto

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Casa Share, proiectul comunității online care schimbă vieți

Zeci de familii din România trăiesc în condiții inumane, fără căldură, lumină sau chiar fără mâncare. În multe județe din zona Moldovei (considerate județele cele mai sărace din țară) mii de copii își fac temele la lumina lumânării și dorm înghesuiți cu frații și surorile. Un ieșean s-a decis, din dorința de a face bine, să schimbe viața celor mai puțin fericiți. Bogdan Tănasă (foto) își dedică o bună parte din timp și resursele sale financiare pentru proiectul Casa Share, pe care l-a dezvoltat în urmă cu patru ani. Persoanele inimoase care fac parte din comunitatea online salvează oamenii sărmani. Casa Share a fost modalitatea prin care 20 de familii – în total 110 copii – au început să trăiască altfel. Am stat de vorbă cu Bogdan Tănasă care mi-a povestit despre proiect, despre implicarea oamenilor, ceea ce-l motivează și despre cum arată acum viața celor pe care i-a ajutat. continuarea articolului la editiadedimineata.ro   scrisă de Manuela Dinu