Dostoievski, ocnaş din ordinul ţarului

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, unul din cei mai importanţi scriitori ruşi, Feodor Mihailovici Dostoievski, ale cărui opere au avut efect profund şi de durată asupra literaturii universale, a fost acuzat de complot împotriva regimului ţarist. Scriitorul era membru al Cercului Petrasevski, formaţiune ce promova o serie de acţiuni pentru refacerea din temelii a societăţii ruse. Ultima activitate a cercului a fost citirea, la 15 aprilie 1849, a “Scrisorii către N.V. Gogol” de V.G. Bielinski, ce cuprindea idei revoluţionare, atacuri anticlericale şi antiţariste.

Sub această acuzare, în noaptea dintre 22 şi 23 aprilie 1849, autorităţile au pătruns în locuinţa lui Dostoievski în vederea executării mandatului de arestare a scriitorului, implicit a confiscării cărţilor şi hârtiilor sale.

 La sediul jandarmeriei, care era însărcinată cu urmărirea infracţiunilor politice, a fost supus unor lungi interogatorii. În apărarea sa, Dostoievski invoca “...dorinţa de a face tot binele pentru patria mea, dorinţa de a face neîncetat ca ea să meargă spre desăvârşire…”, “... nici o voce să nu fie înăbuşită şi, dacă se poate, orice doleanţă să fie ascultată...”. Pe toată perioada anchetei ce a durat cinci luni, Dostoievski s-a aflat în detenţie preventivă la bastionul Alexeev al fortăreţei Petropavlovsk. La 30 septembrie, procesul începe în faţa tribunalului militar şi durează până la 16 noiembrie. Şi de această dată susţine ca “n-am acţionat niciodată cu gând rău împotriva guvernului, tot ce am făcut am făcut pe negândite şi de multe ori din întâmplare... Dacă am exprimat vreodată opinii libere, am făcut-o doar în cercul unor prieteni apropiaţi, care mă puteau înţelege şi puteau sesiza sensul celor spuse de mine...”.

Tribunalul militar îl condamnă pentru vina de a nu fi denunţat răspândirea scrisorii lui Belinski, la denigrare, pierderea tuturor drepturilor civile şi la pedeapsa cu moartea prin împuşcare. La trei zile după pronunţarea pedepsei, preşedintele instanţei militare propune ţarului Nicolae I comutarea pedepsei cu moartea la 4 ani de muncă silnică în fortăreaţă, iar după ispăşirea acestei pedepse, la 4 ani în armată ca soldat de rând. Hotărârea a fost comunicată inculpatului după o lună, 22 decembrie 1849, în faţa unei execuţii simulate în Piaţa Semionovski.

 Simţămintele încercate de scriitor în pragul execuţiei au fost redate mai târziu în romanul “Idiotul”. Ispăşirea pedepsei la ocna din Omsk în Siberia şi mai apoi ca soldat într-un regiment de grăniceri din Semipalatinsk au repercusiuni asupra sănătăţii şi, nu în ultimul rând, asupra operei sale.

 În “Amintiri din casa morţii” este redat destinul tragic şi demnitatea omului aflat în detenţie, eroul narator fiind însuşi Dostoievski. Tot datorită experienţei din ocnă, prin care cunoaşte psihologia oamenilor certaţi cu legea, transpune aceste aspecte în “Crimă şi pedeapsă”, “Fraţii Karamazov”, “Demonii”. ( Bibliografie – Cosma, Doru, De la Dante la Zola, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1978)

Autor: IONESCU ALINA 
sursa 
sursa foto