Înainte de a discuta despre topul propriu-zis, ţin să amintesc prima anchetă de acest fel, realizată în 2001 de revista Observator cultural, intitulată „Romanul românesc al secolului XX“, şi la care au participat nu mai puţin de 102 critici şi istorici literari. Cîştigător a ieşit, surprinzător pentru mai toată lumea, Craii de Curtea-Veche de Mateiu I. Caragiale, primul roman scris după Revoluţie fiind Orbitorul lui Mircea Cărtărescu, situat, în acel top final extins la 150 de titluri, pe locul 11, imediat sub linia top ten-ului. Acum doi ani, Adevărul literar & artistic a făcut a doua anchetă semnificativă, dedicată, de data aceasta, celor mai bune romane ale deceniului 2000-2010. Cei zece critici literari invitaţi au ales astfel: 1) Trilogia Orbitor de Mircea Cărtărescu; 2) Asediul Vienei de Horia Ursu; 3) Teodosie cel Mic de Răzvan Rădulescu; 4) Pupa Russa de Gheorghe Crăciun; 5) Povestea Marelui Brigand de Petru Cimpoeşu. Ei bine, ancheta revistei Corpul T confirmă topul de mai sus, adăugînd un titlu nou, dar păstrînd (aproape) aceleaşi romane: Orbitorul cîştigă din nou, urmat de data aceasta de Pupa Russa, Povestea Marelui Brigand lasă, acum, locul lui Simion liftnicul de acelaşi Petru Cimpoeşu, Rădăcina de bucsau de Ovidiu Nimigean (newcomer-ul de care ziceam), Asediul Vienei şi, pe locul şase, Teodosie cel Mic (Răzvan Rădulescu, n. 1969, fiind cel mai bine situat tînăr autor în aceste topuri); restul locurilor, pînă la zece, fiind ocupate de Amantul colivăresei de Radu Aldulescu, Coaja lucrurilor sau Dansînd cu Jupuita de Adrian Oţoiu, Exuvii de Simona Popescu şi Cartea şoaptelor de Varujan Vosganian. Consultînd lista extinsă din 2001 a Observatorului cultural, se observă că toate romanele scrise după Revoluţie votate atunci se regăsesc şi în topul extins al revistei Corpul T: Femeia în roşu de Mircea Nedelciu, Adriana Babeţi şi Mircea Mihăieş, Nostalgia de Mircea Cărtărescu, Exuvii şi Coaja lucrurilor... sau Hotel Europa de Dumitru Ţepeneag.
Depinde de fiecare cît de serios percepe aceste topuri, fără îndoială semnificative în felul lor, şi nu voi discuta aici poziţiile pe care s-a situat un roman sau altul (chit că Fantoma din moară de Doina Ruşti este, în cel mai bun caz, un roman mediocru). Mă voi opri însă, în cele ce urmează, asupra unor aspecte interesante sau discutabile. Mai întîi, e de remarcat faptul că, în acest top 75, „clasici“ precum Nicolae Breban şi Augustin Buzura se situează undeva pe la mijlocul clasamentului, în timp ce destui alţi scriitori sînt prezenţi cu mai multe romane: Radu Aldulescu, Petru Cimpoeşu şi Caius Dobrescu (surprinzător, în opinia mea) cu cîte trei titluri, iar Gheorghe Crăciun, Ioan Groşan, Radu Mareş, Radu Ţuculescu, Filip Florian, Lucian Dan Teodorovici şi Dan Lungu cu cîte două. În ceea ce priveşte aspectele discutabile ale topului, destule nominalizări surprind prin abuzul criteriilor. Astfel, romane precum Adio, Europa! de I.D. Sîrbu, Naufragiul de Dinu Zarifopol sau Cafeneaua Pas-Parol de Matei Vişniec sînt toate romane concepute şi scrise în anii comunismului, ele doar au fost publicate în primii ani de după Revoluţie, fie postum, fie ca romane de sertar, ca să nu mai vorbesc de Ferestrele zidite de Al. Vona scris şi predat, fără succes, unei edituri încă din 1947. Alte titluri, precum Nostalgia (nevotat de nimeni, Travesti mi se pare, în continuare, cea mai subevaluată carte a lui Mircea Cărtărescu) sau Ultimii eretici ai Imperiului de Vasile Ernu nu sînt, după nici un criteriu, romane, iar Zodia scafandrului de Mircea Nedelciu este o carte neterminată din absolut toate punctele de vedere, un draft, o schiţă de roman (votînd o carte rămasă într-un asemenea stadiu nu faci decît să desconsideri şi talentul lui Mircea Nedelciu, şi multe alte romane, terminate şi valoroase, ale altor scriitori).
Discutabil rămîne şi votul acordat doar unei părţi din trilogia Orbitor, zece invitaţi la anchetă nominalizînd doar primul volum. Acum doi ani, comentînd topul din Adevărul literar şi artistic dedicat romanelor deceniului 2000-2010, Daniel Cristea-Enache scria, în Observator cultural, următoarele: „Mi se pare discutabilă opţiunea pentru o trilogie şi/sau pentru unul dintre volumele ei componente. Dacă Marius Chivu, Ion Bogdan Lefter, Dan C. Mihăilescu şi Simona Sora votează trilogia Orbitor, Paul Cernat şi Al. Cistelecan votează volumul II din ea, Corpul, iar punctele de la acest volum se adună, aiuritor, cu punctele de la întreaga trilogie, care prin volumul I [apărut în 1996, n.m.] mai şi iese din intervalul avut în vedere. Cam multe glisaje şi excepţii de la regulă...“ Chestiunea a rămas nerezolvată, deşi atunci am formulat eu însumi cîteva întrebări, zic eu, cît se poate de legitime: Ce face ca un roman să „se încadreze“ într-un deceniu şi nu în altul? Ce relevanţă are: literară, sociologică, politică, filozofică? În ciuda datelor de apariţie, sînt variaţiile (tematice, stilistice, narative etc.) şi diferenţele (de valoare) între primul şi următoarele două volume ale trilogiei cărtăresciene atît de mari, flagrante, încît nu doar că nu aparţin toate aceluiaşi deceniu (nouăzecist sau douămiist, nu contează), dar trebuie şi analizate/valorizate separat? Şi de ce ar fi contraindicat ca o operă conceptuală (triptic, trilogie, simfonie etc.) să fie judecată exclusiv în totalitatea ei? Este Aripa stîngă un roman complet, independent, substituent Corpului şi Aripii drepte? Cum se poate lipsi, la modul narativ-organic, simbolic & metafizic, de celelalte părţi? Este trilogia simetrică a Orbitorului asemănătoare structural tetralogiei modulare Ingeniosul bine temperat a lui MHS ca să poată fi "dezmembrată"? Iată cîteva întrebări la care (măcar cîţiva dintre) cei zece invitaţi la ancheta revistei Corpul T care au votat doar primul volum din Orbitor ar fi interesant şi chiar necesar să răspundă.
scrisă de Marius Chivu
sursa