Treceți la conținutul principal

Ultima carte a lui Tony Judt, volumul autobiografic Cabana memoriei, o marturie exceptionala despre a doua jumatate a zbuciumatului secol XX

Avea saizeci de ani, o familie reusita, cu doi copii inca adolescenţi, si o cariera ajunsa in punctul culminant: aici se afla istoricul Tony Judt in 2008, cind a fost diagnosticat cu scleroza laterala amiotrofica. Ce poti face cind o boala te lasa treptat fara puterea de a te misca, de a vorbi, pentru ca la final sa-ti curme rasuflarea si bataile inimii? Tony Judt se va retrage intr-o zona in care, de altfel, a excelat dintotdeauna: creierul. Paralizat, in noptile lungi si fara somn, el va face uz de o tehnica de memorizare numita de Jonathan Spence „palatul memoriei”, care asociaza evenimentul cu un loc concret. Judt construieste insa o „cabana a memoriei” din fragmentele vietii sale, de la copilaria in coloratul Putney londonez pina la ultimii ani petrecuti in New York. Rezultatul este volumul Cabana memoriei: un monument de curaj, intelepciune si bun-simt. Cartea, a carei traducere este semnata de Cristina Cheveresan, a iesit recent de sub tipar la editura Polirom.

Eseurile din aceasta carticica nu au fost destinate publicarii. Am inceput sa le scriu de placere – si la indemnul lui Timothy Garton Ash, care a insistat sa gasesc o intrebuintare folositoare propriilor ginduri, din ce in ce mai interiorizate. Nu cred ca aveam nici cea mai mica idee la ce ma angajez si ii sint recunoscator lui Tim pentru sprijinul si increderea acordate mizgalelilor rezultate initial.
Dupa ce scrisesem cam jumatate dintre aceste feuilletons, am aratat unul sau doua agentilor mei de la Agentia Wylie si lui Robert Silvers de la The New York Review of Books. Entuziasmul lor m-a incurajat. Aparea, totusi, o problema etica. Nefiind destinate publicarii imediate, aceste scurte texte n-au beneficiat niciodata de interventia unui redactor intern sau, mai exact, a unui cenzor personal. Cind vorbeau despre parinti sau copilarie, foste sotii sau actuali colegi, le-am lasat sa vorbeasca. Au deci meritul sinceritatii, care sper sa nu ofenseze.
Nu am modificat sau reformulat niciunul dintre textele orginale, scrise cu ajutorul si colaborarea vechiului meu coleg Eugene Rusyn. Recitindu-le, constat ca am fost destul de deschis, uneori chiar critic fata de cei pe care-i iubesc, pastrind in acelasi timp, in cea mai mare parte, o tacere judicioasa in ceea ce-i priveste pe cei carora le-am pastrat o amintire mai putin afectuoasa. Nu ma indoiesc ca asa trebuie sa fie. Sper ca parintii, sotia si mai ales copiii mei, citind aceste exercitii de rememorare afectiva, sa gaseasca in ele inca o dovada a dragostei neclintite pe care le o port.
”, marturiseste Tony Judt, in prefata cartii.

„In Cabana memoriei – senina, cu accente de nostalgie si pasionata evocare a unei lumi stinse – Tony Judt nu are nimic de demonstrat. Pasiunea politica lipseste cu desavirsire si, din intreaga panoplie a obsesiilor stingii, autorul a selectat o singura valoare: fervoarea umanista. Indiferent de intimplarile narate, in centru se afla omul: membrii familiei, personajele intilnite de-a lungul vietii, prietenii si colegii. In cazul lui Tony Judt, amintirile au si rolul de a dubla, ca biografie existentiala, spectaculoasa biografie intelectuala a unuia dintre ginditorii de anvergura ai sfirsitului si inceputului de mileniu.” (Mircea Mihaies, Ultimul Judt)

Tony Judt (1948‑2010) a fost profesor de studii europene la New York University si director al centrului de studii Remarque Institute din cadrul aceleiasi universitati. Dintre volumele sale, mentionam: Marxism and the French Left: Studies on Labour and Politics in France 1830‑1982 (1990), Past Imperfect: French Intellectuals, 1944‑1956 (1992), A Grand Illusion: An Essay on Europe (1996), Socialism in Provence 1871‑1914: A Study in the Origins of the Modern French Left (2000), Identity Politics in a Multilingual Age (2004). A fost un colaborator constant al publicatiilor The New York Review of Books, Times Literary Supplement, The New Republic, The New York Times, precum si al multor altor reviste din Europa si Statele Unite. La Editura Polirom au aparut: Europa iluziilor (2000), Povara responsabilitatii. Blum, Camus, Aron si secolul XX francez (2000), Romania: la fundul gramezii (2002), Epoca postbelica. O istorie a Europei de dupa 1945 (2008) si Reflectii asupra unui secol XX uitat. Reevaluari (2011). Autor al mai multor studii consacrate spatiului central‑european, intre care „Redescoperirea Europei Centrale”, publicat in antologia Europa Centrala. Nevroze, dileme, utopii (Polirom, 1997).

de D.S. HotNews.ro

vezi şi: Tony Judt in The New York Review of Books 

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Mike Yung, o voce extraordinară (artist al străzii, NY)

 <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/GrHfWKeTDEI?start=2" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/K-N8W3s2yYQ" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.