Treceți la conținutul principal

Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură 2011

Târgul Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învăţătură, ediţia a 18-a se va desfăşura în perioada 23 - 27 noiembrie la Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti.

Cel mai important eveniment cultural de tip expoziţional din România
Organizat de Radio România, Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură este un eveniment cultural specializat în expoziţia de carte, cu un concept unic în peisajul evenimentelor de profil, fiind singurul târg de carte din lume iniţiat şi organizat de un post public de radio.

Dialogul dintre carte şi radio durează de 18 ani, într-o formulă originală prin care Târgul GAUDEAMUS a câştigat în prestigiu şi amploare de la an la an, devenind un eveniment – emblemă pentru piaţa de carte din România.

Profesioniştii din branşă plasează Târgul Internaţional GAUDEAMUS între primele 10 târguri de carte din Europa, ţinând cont de numărul de vizitatori şi expozanţi, dar şi de ţinuta culturală a evenimentelor organizate şi de prestanţa personalităţilor culturale care îi trec pragul în fiecare an.

Târgul se desfăşoară anual în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo, oferind publicului, într-un spaţiu de 14.000 mp, ofertele a peste 400 de editori, distribuitori de carte, instituţii culturale şi de învăţământ din România şi din străinătate. Anual, pe parcursul Târgului, se înregistrează un nivel record al vânzărilor de carte, evenimentul având un puternic impact asupra pieţei de profil. La ultimele trei ediţii, numărul vizitatorilor a depăşit 100.000 de persoane şi au fost organizate peste 450 de evenimente culturale la fiecare ediţie. Târgul are un puternic ecou în presă, fiecare ediţie înregistrând peste 100 de jurnalişti acreditaţi.

Momentul de vârf al anului editorial şi cultural în România
În toamna fiecărui an, Târgul Internaţional GAUDEAMUS devine centrul pieţei editoriale şi al vieţii culturale din România, oferind cadrul excelent de întâlnire între o ofertă editorială complexă şi variată şi principalul său beneficiar – publicul iubitor de carte. Printre expozanţii prezenţi la Târg figurează edituri româneşti şi străine, tipografii, instituţii de învăţământ, centre şi institute culturale, instituţii mass-media, agenţii de difuzare de carte, firme multimedia, agenţii literare, organizaţii non-guvernamentale cu profil cultural şi educaţional, asociaţii profesionale etc.

GAUDEAMUS – spaţiu al dialogului inter-cultural
Târgul îşi deschide anual porţile expozanţilor şi vizitatorilor din străinătate, oferind cadrul ideal de întâlnire între personalităţile străine invitate la Târg şi public, dar şi între specialiştii din industria cărţii, autori, editori, traducători, ilustratori de carte, oameni de cultură etc. Un adevărat incubator de idei şi proiecte culturale, Târgul facilitează încheierea de parteneriate între profesioniştii cărţii şi sprijină programele editoriale de promovare a dialogului între culturi.

Italia, ţară invitată de onoare la GAUDEAMUS 2011!

În avanpremieră la evenimentele care vor marca, în 2012, celebrarea anului culturii române în Italia, Târgul Internaţional GAUDEAMUS sărbătoreşte în acest an cultura şi limba italiană la Bucureşti!
Italia va fi ţara invitată de onoare la cea de a 18-a ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS: personalităţi culturale de primă mărime, scriitori, critici literari, dar şi specialişti în artă, arhitectură sau muzică vor participa la evenimentele propuse de ţara invitată de onoare la GAUDEAMUS 2011.
O surpriză pentru publicul şi presa din România va fi prezenţa în cadrul Târgului a jurnaliştilor postului public de radio şi televiziune RAI.


Bilanţul ediţiei 2010 .pdf

sursa: http://www.gaudeamus.ro/ro/international/

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Mike Yung, o voce extraordinară (artist al străzii, NY)

 <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/GrHfWKeTDEI?start=2" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/K-N8W3s2yYQ" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>