Așa cum anunțam săptămîna trecută, am contactat cîțiva autori români de F&SF care au debutat în ultima vreme, unii cu povestiri, alții cu volum, pentru a ne lămuri cum este văzut debutul.
Cum a fost debutul? Credeți că e o problemă să debutezi în România? De ce se spune că e greu să publici?
Raluca Băceanu: Încă mă simt precum o debutantă, deşi primul meu volum de proză, Călătorie prin mintea unei adolescente, a apărut în 2009. De ce spun asta? E la fel de greu. La 15-17 ani, e imposibil să îţi cîştigi o oarecare credibilitate în faţa criticilor/ editorilor, oricît de talentat ai fi.
Promovare? Zero. Ca debutant, mai mult ca sigur nu vei avea cititori, ci doar critici care îţi vor tăia aripile din start. Revistele online sînt o alternativă bună pentru publicare, dar nici acolo nu ai cum să ajungi prea uşor. În România, ca debutant, nu poţi decît spera că vei fi publicat. Trebuie să fii băgăcios peste tot, cu texte cît mai scurte şi concentrate. Vrei să publici romane? Ei bine, aşteaptă, cum şi alţi scriitori încă o fac...
Balin Feri: Nu ştiu dacă e greu să debutezi, mie nu mi-a fost greu nici să scriu o povestire şi nici să caut pe cineva dispus să mă publice. De fapt, n-am căutat deloc, ştiam că există revista Nautilus, mi-am propus să le trimit un text și am fost publicat. Apoi am continuat să scriu... Aş avea ce să public, am un roman terminat, doar corectura trebuie făcută, iar povestiri am de cel puţin două volume, dar nu văd sensul publicării scrierilor mele pe hîrtie. Eu scriu pentru că asta e plăcerea mea, scriu pentru a fi citit, iar cine vrea să mă citească îmi găseşte textele pe Internet, pe gratis. Voi fi tentat să public atunci cînd voi avea şi eu ceva de cîştigat din asta. Dacă cineva cîştigă ceva din publicare, atunci cu siguranţă acesta nu este autorul. Cel puţin nu în România, şi, cu siguranţă nu un debutant.
Mircea Coman: Am debutat mai întîi online, la Nautilus (nr. 21/05.10.2009), cu povestirea La Pocilga. Apoi pe hîrtie în antologia Dansînd pe Marte şi alte povestiri fantastice, lansată în noiembrie 2009, cu Cybervals. Mă întreb şi acum dacă am meritat toate astea.
Nu cred că e o mare problemă să debutezi în România. În mediul electronic, e chiar extrem de uşor. Uneori, din păcate, mult prea uşor.
Nu ştiu de ce se spune că e greu să publici. Eu cred că nu e. Chiar deloc. Poate că, între editori şi autori, comunicarea e uneori slabă, sporadică, dar nu ştiu cine poartă vina. Nici măcar dacă e vorba de vreo vină. Pe o piaţă de carte „spontanee“ ca a noastră, poate că aşa e normal.
Oliviu Crîznic: Debutul meu a fost caracterizat de o combinaţie între noroc (decizia de a publica la Editura Vremea) şi sprijin al unor oameni din lumea literară pe care nu îi cunoşteam dinainte, dar cărora le-a plăcut manuscrisul meu (Silvia Colfescu, Horia Ursu ş.a.). Ulterior, am primit propuneri pentru antologii/reviste, cele mai avantajoase fiind, de departe, ofertele Millennium Books. Pot recomanda şi revistele Suspans şi Gazeta SF.
E greu să debutezi şi chiar să publici ulterior în România, dar nu imposibil. Puţine edituri sînt deschise pentru scriitorii români, şi dacă nu faci parte din lumea literară ,nu prea ai de unde să afli care sînt acelea, editorii putînd cu atît mai puţin afla de tine.
Ștefana Czeller: Debutul meu a fost mai uşor decît aş fi crezut, deşi oarecum tîrziu – am început să scriu proză fantastică după 30 de ani. Am fost încurajată de reviste ca Nautilus şi Helion de la primele povestiri, deşi eram doar o ilustră necunoscută. A fost nevoie pur şi simplu de curajul de a încerca marea cu degetul. Am constatat repede că oameni care şi-au lăsat amprenta în literatura SF sînt dispuşi să le dea o şansă debutanţilor.
Au urmat povestirile din antologii şi am ieşit iarăşi din tipare cînd, în loc să le adun în volum, am propus Editurii Millennium Books romanul Cerneală şi sînge. Din nou, debutul a fost doar la distanţă de un click. E simplu cînd alţii au încredere în tine.
Au urmat povestirile din antologii şi am ieşit iarăşi din tipare cînd, în loc să le adun în volum, am propus Editurii Millennium Books romanul Cerneală şi sînge. Din nou, debutul a fost doar la distanţă de un click. E simplu cînd alţii au încredere în tine.
Alexandru Ioan Despina: În cazul meu, debutul literar s-a produs relativ rapid (la vreo două luni după ce m-am apucat de scris), datorită numeroaselor publicaţii online existente astăzi. Nu este nici greu şi nici nu înseamnă mare lucru să apari într-o revistă (numai în ultimele luni am apărut în vreo 14). Treaba se complică însă cînd vine vorba de o carte. Lumea editurilor serioase este destul de mică, se publică puţin, iar debutanţii sînt nevoiţi să aştepte ceva timp pentru a apărea pe piaţă. Timp în care aceştia nu trebuie să dispere, ci să să-şi îmbunătăţească scriitura. Pentru că nu orice iese din condei merită publicat (eu am trei romane pe care, după ce le-am finalizat, le-am aruncat la coşul de gunoi).
Ciprian Mitoceanu: Am debutat cumva atipic, cu un roman, fără să păşesc pe cărările bătătorite ale debutului în reviste şi antologii.
Nu e o problemă să debutezi în România, dacă ţii neapărat să-ţi vezi numele pe o copertă. Există o mulţime de edituri de cartier care, pentru un preţ convenabil, îţi scot cinci sute sau o mie de exemplare.
Debutul asigurat de o editură dispusă să investească banii în cartea ta reprezintă adevărata provocare, dovada că, poate, eşti pe drumul cel bun.
Dar este greu să fii publicat pe buzunarul unei edituri, deoarece editurile preferă să joace după reţeta consacrată, chiar dacă aceasta presupune costuri mai mari, adică publică traduceri. Trist, dar adevărat, scriitorii români nu prea au căutare.
Narcisa Stoica: Experiența publicării primului meu text literar, în revista Nautilus (Interviul. de Angajare, mai 2009), mi-a arătat că a debuta, în România, este simplu ca „Bună ziua!“. Nu trebuie decît să saluți un redactor, acesta să te audă și să-i placă mesajul suficient de mult încît să-ți și răspundă.
Simplu, nu? Dar nu neapărat și ușor.
Simplu, nu? Dar nu neapărat și ușor.
În cazul meu, adresa de mail indicată la Contact nu funcționa, așa că a trebuit să caut blogul personal al redactorului-șef de la data aceea (bravo Wordpress!) și să-i transmit salutul meu. Mi-a răspuns și acum, după trei ani, dialogăm despre debutul meu în volum.
V-am zis că nu-i complicat? Uneori însă pare (și chiar este) tare greu.
Simona Șerbănescu: Debutul în antologia Balaurul şi miorița a fost oarecum neaşteptat, întrucît nu luasem în considerare varianta public[rii într-o antologie, iar Gazeta SF a fost o oportunitate. Am avut ocazia să primesc feedback şi să atrag atenţia anumitor critici. Revistele online reprezintă o şansă pentru debutanţi. Dar mulţi nu află de aceste reviste sau de concursurile de debut. Unii încep de la cenacluri sau merg direct la editură, deşi crudul adevăr este că foarte rar debutanţii sînt încurajaţi, uneori sînt chiar descurajaţi.
Ioana Vișan: Cînd am trimis primul text la Nautilus, nu mă gîndeam serios la un debut. Pur şi simplu îmi plăcea revista şi mi-am adus aminte că aveam un text care s-ar fi potrivit. Nu aveam idee dacă avea să fie acceptat sau nu, dar a fost.
Debutul pe hîrtie a venit în mod neaşteptat, odată cu selectarea unui text de-al meu în cea de-a doua antologie AtelierKult. Nu pot să mă laud că aş fi depus cine ştie ce efort în nici unul din cazuri, mai degrabă aş spune că lucrurile au venit de la sine. Abia după aceea a urmat greul, cînd am început să public în reviste şi antologii texte scrise special pentru acestea.