Treceți la conținutul principal

Concursul Naţional de Literatură "Moştenirea Văcăreştilor"


La 11 şi 12 noiembrie 2011, la Târgovişte, va avea loc ediţia a XLIII-a a Concursului Naţional de Literatură "Moştenirea Văcăreştilor", un eveniment organizat de Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Biblioteca Judeţeană "I. H. Rădulescu", Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Teatrul Municipal Târgovişte, Universitatea "Valahia". Concursul se adresează creatorilor din toată ţara, care nu au împlinit 40 de ani, nu sunt încă membri ai uniunilor de creaţie şi nu au volume de autor.
 
Concursul are patru secţiuni de creaţie - poezie, proză scurtă, eseu şi teatru scurt - şi doreşte să descopere, să sprijine şi să promoveze o literatură de certă valoare umanist-estetică, deschisă tuturor abordărilor, căutărilor şi inovaţiilor din interiorul oricăror experienţe ale canonului specific românesc ori universal. Concurenţii se vor prezenta la concurs cu un grupaj de 10 titluri pentru secţiunea de poezie, 3 proze însumând maxim 8 pagini la secţiunea proză scurtă, 1-2 piese de teatru scurt (inclusiv piese pentru copii), pentru secţiunea teatru scurt, care vor aborda teme la alegere, şi 2 lucrări de circa 4-5 pagini la secţiunea eseu, cu tema "Şcoala prozatorilor târgovişteni. Mircea Horia Simionescu - cel mai original prozator român postbelic."


Lucrările vor fi editate în word, cu caracter Times New Roman, corp 12, la un rând şi jumătate. Acestea vor avea un motto, ce se va regăsi într-un plic închis, conţinând un CV detaliat (numele concurentului, data naşterii, activitatea literară, adresa şi, obligatoriu, numărul de telefon), şi vor fi trimise prin poştă (imprimate pe hârtie şi pe un CD), până la data de 31 octombrie 2011, pe adresa: Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, str. A. I. Cuza nr.15, cod poştal 130007, Târgovişte. În cazul în care, lucrările vor fi trimise prin poşta electronică (e-mail - office@cjcd.ro), acestea vor fi însoţite de un motto, precum şi de datele personale solicitate mai sus, organizatorii asigurând confidenţialitatea acestora până ce juriul va delibera şi va stabili premianţii ediţiei.

Concurenţii care au obţinut un premiu la una dintre secţiuni, în ediţiile anterioare, se vor putea înscrie în concurs doar la o altă secţiune. Concurenţii care nu vor trimite toate datele de identificare vor fi eliminaţi din concurs. Nu vor participa la concurs lucrările care vor fi trimise după 31 octombrie 2011, data poştei.

Premianţii vor fi invitaţi de către organizatori în zilele 11şi 12 noiembrie 2011, la Târgovişte, la manifestările organizate în cadrul Concursului Naţional de Literatură "Moştenirea Văcăreştilor", ediţia a XLIII-a 2011. Premiile, în număr de 18, în valoare de circa 7.000 lei, vor fi acordate concurenţilor numai în prezenţa acestora. Lucrările premiate vor fi publicate într-un volum editat de Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, în colaborare cu editura "Bibliotheca".

Autor: Ziarul de Duminica

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Mike Yung, o voce extraordinară (artist al străzii, NY)

 <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/GrHfWKeTDEI?start=2" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/K-N8W3s2yYQ" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>