De ce n-au bani traducatorii romani

...pentru ca n-au atitudine. pentru ca nu se respecta.
cam aceeasi poveste ca si in invatamint cu profesorii. urmaresc noua greva cu mare curiozitate, deci. astept sa vad cine va ceda.


muncesc pe rupte, sint platiti la pastele cailor, dar continua cu masocheala pina in pinzele albe. semneaza contracte de parca chiar ar valora ceva. unde sint oare vremurile cind cuvintul dat era litera de lege? traducatorii respecta aceste contracte, sint dispusi sa fie penalizati atunci cind intirzie lucrarile, desi (n.b – deadline-urile sint foarte strinse), dar apoi, cind au probleme, le e frica de justitie, de zici ca ar fi cei mai mari infractori, nu oameni care stiu limbi straine si care au investit in treaba asta ani de invatatura, dedicatie etc.

pe site-ul clubului traducatorilor e o intreaga zapaceala. am intrat, m-am inscris, citesc newslatterurile lor sau discutiile o data pe saptamina si cam atit. nu ma bag peste oamenii aceia, o data pentru ca nu am timp si doi pentru ca nu sint pe domeniul traducerilor tehnice, juridico-notariale, dar oricum informatiile care curg pe acel forum merita accesate.

o sa vb, in trecere, despre traducatorii din edituri. am luat cunostinta de prea multe cazuri de tepe ca sa fie enumerate aici. am rezervat astfel de probleme pentru raportul la OIM. ma opresc doar la citeva si putem avea o idee.

Caz 1. Acum vreun an jumatate, la tirgul de carte Gaudeamus, noiembrie 2007 mai exact, lua cuvintul actorul Eugen Cristea (il stiti din emisiunea pentru copii “Feriti-va de magarus!” pe care o prezenta acum citiva ani). Prezenta atunci o carte pe care o tradusese pt Tritonic (neverending story!) si apoi spunea asa, cam printre dinti: “poate ar fi bine daca editorii si-ar plati totusi traducatorii”.

Uau, mi-am zis atunci, uite cineva care are curaj sa arate cu degetul in public. Jos palaria, dom`le! Ca sa aflu recent nu numai ca n-a fost platit in continuare, dar ca a tradus in total zece carti de-ale lui Zelazny, fara sa vada nici un ban. uau uau uau, sau mai degraba, auch! Cum, ma? Sa traduci asa la nesfirsit? Nu-ti dai seama ce precedent creezi?

Au contraire, inseamna ca eu devin chiar o mare nesimtita ca-mi vreau banii de la prima traducere si imediat dupa 5 luni de la publicare, desi contractul zicea ca dupa 2 ii voi vedea pe toti de-a fir a par, dar hai, imi zic, sa fiu eu fata intelegatoare, sa nu spuna editorul ca nu-i inteleg afacerile si eforturile de a publica romane minunate, ca de n-ar fi nu s-ar mai povesti si visele mele de a-mi petrece vacante binemeritate in insule grecesti nu s-ar mai narui, hehehehe…

Caz 2. Stefan Ghidoveanu – un alt traducator cunoscut, apreciat in breasla si premiat pentru traducerea lui – asta ca sa dam la o parte eventualele acuzatii ale unei traduceri proaste (tot de la Tritonic) nu chiar aceeasi situatie, fiindca n-a asteptat zece carti ca sa cheme stufful editorial in fata unei intilniri avocatesti amiabile, dar tot din pricina neplatii lucrarii are probleme. A luat atitudine si a trimis un mail editurii-mama de la care editura impricinata cumparase drepturile. Efectul a fost, dupa spusele autorului traducerii, ca Tritonic a fost banata si i-au fost retrase drepturile de copyright. Cind va primi banii, dzeu stie. Batai de cap, procese si bani cheltuiti pentru ca omul a muncit, dar, surpriza?!, nu si-a primit drepturile.

Caz 3,4,5… sint destui traducatori care inca mai spera sa-si primeasca banii pe prima traducere, acceptind deja o noua lucrare, dar au incredere in altii (comme moi, par example) ca-i vor speria pe domnii editori prin actiunile lor. Acest lucru nu-l voi intelege niciodata, dar, ma rog, asta este dilema mea si in acelasi timp “greseala” in care persist. Si da, acum ii puteti anunta ca am luat legatura cu voi, in speranta ca ei vor tremura de frica mea, hahahaha, si-i va lovi subit grija de finantele voastre… desi, sa stiti ca s-ar putea intimpla si asta, ca nu e prima oara cind mi-am arogat rolul de miel sacrificat pe altarul intereselor altora mai slabi decit mine. ratatilor, tineti aproape…

Iata alte patanii despre care cei interesati ar trebui sa stie. Ordinea in care pot fi citite articolele este urmatoarea:
x, , y., z. sau Datorii pe gratis, w. sau Despre statutul precar al traducatorului (articole trimise pe mail prin amabilitatea unei cititoare-traducatoare la rindul ei). Laudabil totusi ca Observatorul Cultural ingaduie o polemica de data asta.

Stam si ne crucim si ne resemnam cu faptul ca nu sintem primii, singurii si nici ultimii. Ca facem parte din sistemul editorial care arunca pe piata carti dintr-o mare dragoste pentru bani. Aceasta e cultura. Unii o fac de drag, altii profita cu bucurie. Unii creeaza precedente, altii latra la luna.

Ironic sau nu, cartea la care am lucrat anul trecut se numeste “Sfinta Alianta”. Nu are rost sa mai spun ca la intilnirile mele avocatesti amiabile care ar fi trebuit sa fie intre parti nu s-a prezentat nici macar umbra stuffului de la Tritonic, pe motiv ca n-au avut timp sa pregateasca hirtiile, preocupati fiind de atitea lansari si treaba peste masura.

Mergem mai departe si inaintam rapoarte. ce altceva? Sa vedeti ce distractiv devine dupa al doilea raport.

Nu-i iau in calcul pe cei care mai lucreaza inca, multumiti de faptul ca aceeasi editura, ce nu i-a platit!, i-a bagat iar in seama si le-a mai dat o traducere pe banda rulanta. E treaba lor ce fac si cum isi eficientizeaza timpul. Enervarea mea se indreapta nu catre editorii speculativi, ci taman catre cei ce le fac jocurile, iar acest lucru nu are legatura cu faptul ca si eu am tradus de placere uneori sau pt a-mi rotunji finantele alteori. Aceasta insemnare ar fi existat dincolo de problemele mele (pe care oricum le voi rezolva) si pe care, in esenta, nu le consider mari drame. Enervarea mea se indreapta si asupra propriei mele persoane, in definitiv, fiindca desi stiam ca Tritonic e mereu rau-platnica, mi-am inchipuit ca mie nu are cum sa mi se intimple asa ceva si nu am luat in seama nici reprosul lui Eugen Cristea de acum un an jumatate, nici plecarile in grup ale unor oameni de baza din editura respectiva. Eram pe atunci oarecum legata de un contract de editare si am crezut balivernele legate de perioada de criza prin care trecea sarmana editura.

Stiu ca vor fi destui care trecind pe-aici vor mustaci si se vor ascunde dupa colturi, dupa blocuri “sintem noi majoritatea”. Adevarul este ca nu-mi pasa de ei. La un calcul simplu insa, din datoriile pe care le are o editura fata de colaboratorii sai (desi prost platiti, in fapt neplatiti) poate iesi o suma frumusica, numai bine sa se puna bazele unui nou departament, mai junior asa. Ma bucur enorm pentru cei care au ramas sa hamaleasca servili si entuziasti, ca la primele lor intilniri de amor. ii inteleg perfect pentru ca am trecut si eu pe strada aceea, bafta mea a fost ca cineva n-a mai rezistat la un moment dat si mi-a dat cu barosul in cap sa ma trezesc din visele mele cumplit de iluzorice.

Acea persoana mi-a dat o dureroasa lectie de prietenie. de-atunci si pina acum nu am facut altceva decit sa fiu din ce in ce mai atenta.

Ceea ce va doresc si voua!

Imi pasa de cei care se vor duce miine fir intins la familiile lor cu speranta ca au de lucru la o traducere. Ii si vad la birou buchisind de zor, cu dioptriile din ce in ce mai mari.

Sa auzim de bine, deci… ca de rele poate sinteti satui…