„Culianu nu era din lumea noastră”

În 21 mai s-au împlinit 20 de ani de la asasinarea lui Ioan Petru Culianu, una dintre cele mai strălucite minţi din istoria culturii române, continuator al lui Mircea Eliade atât pe plan ştiinţific, cât şi ca profesor la Divinity School din Chicago. În memoria sa, la Bucureşti, Iaşi şi Cluj au fost organizate conferinţe şi dezbateri cu participarea unor personalităţi care l-au cunoscut foarte bine sau care îi studiază opera. În plus, au apărut articole foarte bune care redeschid discuţia despre „arborele” de ipoteze referitoare la moartea sa.

Interviul care urmează se vrea o parte din aceste acţiuni şi o încercare de a vă aduce mai aproape de figura lui Ioan Petru Culianu, implicit de a-i căuta cărţile.
 
Ileana Petre este singurul ziarist român care a realizat şi publicat, în serial, o amplă investigaţie despre uciderea lui Culianu. Se întâmpla în 1995, când ea era redactor la „Ziua”. Cel mai greu şi cel mai important: a obţinut de la Poliţia din Chicago toată documentaţia întocmită în dosarul crimei, inclusiv portretul-robot al asasinului. Un exemplu de jurnalism făcut temeinic, într-o vreme când internetul abia pătrundea în România...

Ileana Petre a fost redactor-șef la Realitatea TV (2000-2003), apoi editor general, timp de 6 ani, la Prima TV, iar din 2010 este editor la "Adevărul de Seară".
 
*
M.M.: De când eşti în presă?
 
Ileana Petre: Lucrez ca jurnalist din 1990. Am început la “Tineretul Liber”. Pe-atunci îmbinam şcoala cu practica. Eram în anul I la Facultatea de Jurnalism şi Teoria Comunicării şi am văzut un anunţ în ziar - se căutau reporteri pentru orice domeniu. Era imediat după revoluţie, se schimba garnitura de jurnalişti. Am dat concurs. Mai precis, am scris un articol care era mai mult o “compunere”, dar a fost rezonabil, se pare, şi am fost acceptată. Apoi, în 1992, am plecat la un ziar nou apărut - “Ora”, unde am lucrat pentru secţia de cultură. Aşa l-am cunoscut pe Valentin Nicolau, patron şi director al Editurii Nemira, cel care avea să-mi facă cunoştinţă cu familia Culianu.
 
M.M.: Când ai ajuns la “Ziua” şi cum ai ajuns să faci investigaţii?
 
- Nu am fost niciodată un veritabil jurnalist de investigaţii. Pur şi simplu viaţa şi meseria m-au dus în acest domeniu atunci când a apărut acest caz. Vorbesc despre cazul “Culianu”. La “Ziua” am ajuns după ce s-a desfiinţat “Ora”. De altfel, coloana vertebrala a ziarului “Ziua” a fost construită cu jurnaliştii de la fostul ziar “Ora”.
 
M.M.: Cine a avut ideea de a face un serial cu dosarul asasinării lui Culianu?
 
- Cazul eu l-am descoperit. Scrisese şi Cornel Nistorescu ceva în “Expres” (săptămânal de la începutul anilor '90 - n.M.M.), dar nu avea prea multe informaţii. S-a întâmplat la o lansare de carte a Editurii Nemira. După cum se ştie, scriitorul Dan Petrescu este căsătorit cu sora profesorului Ioan Petru Culianu, Tereza Culianu. În 1995, Dan Petrescu era un colaborator foarte apropiat al editurii Nemira. Drepturile de autor asupra operei lui Culianu fuseseră cedate acolo. Eu mă cunoşteam destul de bine cu Valentin Nicolau şi aşa am ajuns să fiu prezentată, mai întâi lui Dan Petrescu şi, după ce mi-am exprimat dorinţa de a scrie mai multe despre Ioan Petru Culianu, am făcut cunoştinţă şi cu soţia sa, Tereza.
 
M.M.: Asta se întâmpla în 1995. Cum îţi explici că, timp de 4 ani, nimeni nu se apucase temeinic de subiectul asasinatului?
 
- Nu am o explicaţie. Eu eram foarte tânără în 1995 şi am descoperit cazul absolut întâmplător. Poate că nu s-a dorit abordarea acestui subiect sau pur şi simplu a fost o muşamalizare. Când am făcut predocumentarea subiectului, am dat de o declaraţie a preşedintelui Ion Iliescu din 1991, făcută imediat după asasinarea lui Culianu. Iliescu susţinea că vorbise personal cu un oficial american, care-i spusese fără tăgadă că nu e vorba de un asasinat politic. Culmea e că autorităţile americane au dezminţit imediat declaraţia lui Ion Iliescu şi au zis foarte tranşant că niciun oficial american nu-i spusese vreodată preşedintelui României ceva de genul acesta. Asta m-a frapat foarte tare.
 
M.M.: Ajungem şi la variantele luate în calcul, dar mai întâi spune-mi cum ai luat legătura cu Chicago Police Department. Să precizăm, pentru tinerii care ne citesc, că, în 1995, jurnaliştii aveau la dispoziţie doar telefonul şi faxul...
 
- Aşa e. Am avut un ajutor în persoana lui Cornel Dumitrescu, care între timp s-a stins din viaţă. Pentru cine nu ştie, Cornel Dumitrescu a condus mai bine de 20 de ani ziarul comunităţii româneşti din SUA, “Lumea Liberă”. El mi-a făcut legătura cu şeriful din Chicago. Acum, să nu vă imaginaţi că, acolo, lucrurile merg ca în România: “Bună ziua, sunt Ileana Petre, jurnalist, şi vreau o informaţie precisă”. Nu. A trebuit să trimit datele personale şi datele publicaţiei, şi sunt convinsă că totul a fost verificat la sânge. Aşa am primit informaţii legate de dosarul Culianu şi, în plus, portretul-robot al asasinului. Vreau să precizez un lucru: ancheta în acest caz a fost făcută atât de Poliţia locală din Chicago - din districtul 1, dacă îmi amintesc bine -, cât şi de FBI. Eu nu am avut acces la datele FBI, am primit informaţii doar de la investigatorii locali, de la cei doi detectivi care s-au ocupat de caz.
 
M.M.: Au lucrat în paralel sau Poliţia a predat ancheta celor de la FBI?
 
- Au lucrat în paralel. Nu e ca în filme, că Poliţia locală e proastă şi vin deştepţii de la FBI, iar Poliţia le predă totul “premianţilor”. Nu este aşa. Cei doi detectivi de la Poliţia Chicago au lucrat ca la carte, au luat în calcul toate ipotezele şi persoanele care ar fi avut vreun interes să-l asasineze pe Culianu. Au refăcut minut cu minut filmul ultimei zile din viaţa sa, la amănunt.
 
*
M.M.: Concret, ce documente ţi-a trimis Poliţia din Chicago?
 
- Am avut toate pistele luate de ei în calcul. 1) Varianta sinuciderii, exclusă ulterior. Nu s-a găsit niciodată arma crimei, aşa cum nu s-a găsit nici ucigaşul. Asasinul a folosit o Beretta, calibrul 25, un pistol mic care intră într-o poşetă de damă. 2) Varianta asigurării de viaţă. Culianu avea o asigurare de viaţă în valoare de 150.000 de dolari. S-a presupus că logodnica sa, Hillary Wiesner, ar fi putut fi interesată de aceşti bani. A fost exclusă şi această variantă. De altfel, fosta lui logodnică şi-a dedicat mult timp din viaţă aflării asasinului. El avea 41 de ani, ea, 27. Era o diferenţă de vârstă destul de mare şi asta i-a făcut pe anchetatori, iniţial, să creadă că ar putea fi vorba de un interes material.
 
M.M.: Dar am citit că nu ea era beneficiarul asigurării...
 
- Nici eu nu ştiu cine a luat banii pe asigurare. Aşa s-a spus iniţial, că nu logodnica ar fi fost beneficiara, dar se pare că exista totuşi o clauză care o favoriza. Asta face parte din secretul firmelor de asigurări şi probabil că acest aspect nu va ieşi la iveală decât dacă omul care a încasat banii va recunoaşte acest lucru.
 
M.M.: Continuă, te rog, cu variantele...
 
- 3) S-a luat în calcul data asasinatului, 21 mai, zi în care ortodocşii sărbătoresc Sfinţii Constantin şi Elena. Asta e varianta fanatismului religios. Cu puţin timp înainte, lui Culianu îi fusese spartă casa. El s-a plâns unor apropiaţi că i s-au furat nişte dischete. Acei apropiaţi l-au întrebat ce avea pe acele dischete, iar el ar fi răspuns: Lucruri esenţiale”. Greu de presupus la ce se referea. Puteau fi chestiuni politice, legate de România, sau chestiuni religioase.
 
M.M.: Nici logodnica lui nu ştia ce conţineau dischetele?
 
- Se pare că nu. Cei care l-au cunoscut pe Culianu spun că erau mai mulţi oameni într-unul. Cu prietenii era retras şi tăcut, iar la cursuri şi în relaţia cu studenţii săi avea un aer optimist şi dezinvolt. 4) Ultimul său apel telefonic, cu doar două minute înainte de a fi asasinat, a fost în Columbia. Aşa s-a presupus că ar avea de-a face cu un cartel al drogurilor. 5) Varianta homosexualităţii a fost şi ea luată în calcul. S-a presupus că ar fi putut fi o crimă pasională a unui fost partener suficient de gelos, deoarece Culianu urma să se căsătorească cu Hillary Wiesner. 6) O altă variantă a fost cea a unei presupuse conspiraţii a unui cuib de foşti legionari stabiliţi în Chicago. 7) În sfârşit, varianta fostei Securităţi, interesată să-l lichideze pentru că scria articole negative la adresa lui Ion Iliescu şi a regimului de la Bucureşti. Un puzzle, dacă stăm să ne gândim. Toate sunt variante plauzibile, niciuna nu este însă suficient de palpabilă.
 
M.M.: Varianta KGB nu exista în documentele pe care le-ai primit?
 
- Se face referire doar la o execuţie “în stil KGB”. Cel care l-a asasinat a fost un profesionist, fără îndoială. L-a aşteptat să se ducă la toaletă, a intrat în cabina alăturată, s-a urcat pe toaletă şi l-a împuşcat în ceafă. Glonţul i-a ieşit prin nară. Criminalul era stângaci. L-a executat chirurgical. Culianu a fost descoperit de un student de-al său la doar câteva secunde după aceea. Sângele nu apucase încă să se prelingă pe pardoseală.
 
*
M.M.: În documentarea serialului tău, ai lucrat pe două “canale”, ţinând legătura cu Poliţia americană, dar întâlnindu-te de multe ori şi cu sora lui Ioan Petru Culianu. Familia ce credea atunci?
 
- Sora lui era devastată. Sunt convinsă că i-a marcat existenţa şi că nu s-a împăcat cu gândul că nu ştie ce s-a întâmplat. Întrebarea care se pune este nu Cine l-a asasinat?”, ci De ce l-a asasinat?”. Poliţia ştie că l-a asasinat un profesionist. Identitatea ucigaşului este treaba ei, dar familia rămâne cu întrebarea De ce?”. În România nu a avut loc nicio anchetă referitoare la acest caz. De ce?
 
M.M.: Să revenim la documentele Poliţiei. Care era profilul făcut lui Culianu de cei doi detectivi: cum era văzut de studenţi, de comunitatea românească, de colegii de la Divinity School?
 
- Era un profesor iubit. Tipul “cool”, care îşi epatează auditoriul. Lucra cu genul studentului-filozof, aflat la primele înţelegeri ale vieţii, cel care e convins că, prin expertiza acumulată într-o astfel de facultate şi frecventând astfel de cursuri, se va “ilumina”. E interesant şi profilul studentului care aplica pentru o astfel de instruire, nu numai cel al profesorului. În fond, ei nu erau studenţi la TCM, să se grăbească la cursul de “Studiul materialelor”. Asasinatul s-a produs în jurul prânzului, în pauza de masă.
 
Portretul-robot al asasinului a fost alcătuit pe baza descrierilor secretarei lui Culianu. Ea urcase în lift cu asasinul şi chiar schimbase câteva vorbe cu el. A spus că respectivul vorbea româneşte. Un amănunt interesant: în biroul lui Culianu au fost găsite trei nuci. După ce au fost expertizate, s-a ajuns la o concluzie şocantă: nucile proveneau dintr-un nuc aflat în curtea familiei, aici, în România. De ce nuci, de ce trei?
 
M.M.: Poliţia presupunea că nucile fuseseră aduse de criminal?
 
- Da. Întregul scenariu al asasinatului are simboluri. De la ziua aleasă, până la nucile de pe birou. Ai zice că eşti în “Codul lui Da Vinci”.
 
M.M.: Nu puteau fi nuci aduse de Culianu?
 
-Secretara îi făcea curat pe birou şi nu le văzuse acolo cu o zi înainte. Oricum, ceva ciudat s-a întâmplat şi la ziarul “Ziua”. Ţineam serialul de vreo două săptămâni şi, la un moment dat, la redacţie a venit un tip care s-a recomandat “colonelul Dan”. Mi-a spus că se cunoaşte cu Sorin Roşca-Stănescu (directorul ziarului „Ziua” - n.M.M.) şi că vrea să stăm de vorbă pe tema Culianu, că are şi el nişte informaţii. N-avea nicio informaţie. Scopul lui era să vadă ce ştiu eu. Cu toate astea, mi-e greu să cred că asasinatul a fost o acţiune pusă la cale de autorităţile române de atunci. S-a tot scris că Ion Iliescu avea interes să-l lichideze pentru că era ostil regimului. Dar la acea vreme erau o sumedenie de scriitori şi jurnalişti care se împotriveau politicii de la Bucureşti, aici, în ţară.
 
M.M.: ne întoarcem la rapoartele întocmite de detectivii din Chicago. Erau menţionate acolo “experimentele” lui de divinaţie de la cursuri - foarte controversate în mediul academic -, faptul că le arăta studenţilor şi practic ce înseamnă magia?
 
- Nu ştiu nimic despre acest lucru. Nu erau menţionate în rapoartele Poliţiei. De altfel, familia sa nu denumea acest lucru magie, ci divinaţie. Când foloseşti cuvântul “magie”, deja te duci cu gândul la adevărata urmaşă a Mamei Omida.
 
M.M.: Depinde ce lecturi ai.
 
- Corect! Dar, pentru marea masă, magia înseamnă dezlegarea cununiilor şi legarea de iubit. Ştii bine la ce mă refer...
 
M.M.: Da. Mai departe: de unde ştia o secretară americană cum sună limba română?
 
- Aici nu e clar. Din câte am înţeles - şi sper să nu mă fi înşelat -, secretara lui era o persoană de culoare, deci e greu de crezut că ea cunoştea limba română. Dar este posibil să-l fi auzit pe Culianu vorbind şi să-şi fi dat seama de accente.
 
M.M.: Nu era vorba, mai degrabă, de engleză vorbită cu accent românesc?
 
- Nu e clar. Nici eu nu am înţeles foarte bine partea asta.
 
*
M.M.: Cei doi detectivi spre care dintre cele 7 variante înclinau?
 
- Varianta unei conspiraţii, dar nu se ştie care. O conspiraţie a tăcerii pusă în scenă de o grupare destul de restrânsă ca număr.
 
M.M.: O conspiraţie românească sau o conspiraţie, în general?
 
- Sunt trei variante: legionari, fanatici religioşi, foşti securişti. Dan Voinea (fost şef al Secţiei Parchetelor Militare – n.M.M.) a venit cu o teorie care mi se pare palpabilă, pentru că se pliază pe concluziile cazului, care rămâne deschis. El spune că la Chicago ar exista un soi de “grupare” formată din foşti militari din Armata Română comunistă, stabiliţi în America dupa revoluţie. Aceştia au intrat în afaceri cu transporturi şi ar fi destul de puternici...
 
M.M.: Da, şi că portretul-robot ar duce la un “om de linie al Tarom-ului”, unul dintre acei securişti care zburau incognito pentru orice eventualitate...
 
- “Şoimi”, aşa li se spunea. Tot ce ştiu este că asasinul e liber şi cu 20 de ani mai bătrân. Din portretul-robot reieşea că era o persoană tânără, maximum 28 de ani. Oricum, Poliţia din Chicago are cazul deschis şi oricine are vreo informaţie despre asasinarea profesorului Culianu poate să scrie la o căsuţă poştală care şi acum e valabilă. Mr. John Fisher, PO BOX A-2118 Chicago, IL 60690, aceasta este adresa.
 
M.M.: În 1995, după ce ai publicat portretul-robot, “Ziua” a cerut ajutorul cititorilor. Aţi primit informaţii demne de luat în consideraţie?
 
- Nu. Au fost doar piste false şi dezinformări. Deşi noi am pus atunci o recompensă mare pentru informaţii solide, care să conducă la un nume sau la o grupare, nimeni nu a venit cu ceva serios. Doar piste false şi timp pierdut. De aceea am şi abandonat serialul.
 
M.M.: În afară de acea vizită a “colonelului Dan”, ai primit ameninţări, telefoane, mesaje ciudate?
 
- O singura dată s-a întâmplat ceva ciudat. Mergeam acasă la familia Culianu pentru documentare. Locuinţa era situată pe o stradă care ieşea în Bulevardul Iancu de Hunedoara. După ce am ieşit din casă, o maşină neagră cu geamuri fumurii a mers pe lângă mine până în Bulevard. Acolo a demarat şi dusă a fost. Era noapte şi becul de la numărul de înmatriculare era stins, aşa că nu am putut să-l vad. Nu am păţit nimic rău. Nu am primit telefoane de ameninţare, nu m-am simţit presată. Dar sunt convinsă că serialul meu de atunci a pus puţin pe jar autorităţile de la Bucureşti. Nu dădea bine pe-atunci să fii prieten cu americanii...
 
M.M.: Câte articole a avut serialul şi pe ce perioadă s-a întins?
 
- Sunt 16 ani de atunci. Nu îmi amintesc cu exactitate, dar cred că a durat aproape o lună.
 
M.M.: Familia afla deodată cu tine informaţiile din dosar?
 
- Da. Veneau la “Ziua” câteodată. Ne întâlneam în sala de protocol a ziarului şi le spuneam ce mai am. Alteori vorbeam la telefon. Apoi am aflat că au luat legătura cu un jurnalist american care pornise şi el o investigaţie în America. Ted Anton. El a avut o bursă special pentru acest lucru şi a scris o carte excelentă - „Eros, magie şi asasinarea profesorului Culianu”.
 
*
M.M.: Anul trecut, H.-R. Patapievici a publicat o carte intitulată “Ultimul Culianu”, în care dezvoltă ipoteza că Ioan Petru Culianu s-ar fi apropiat prea mult de secretele acestei lumi, că ar fi trecut “dincolo” de o frontieră interzisă muritorilor şi de aceea a fost “oprit”. Pe de altă parte, acum câteva zile, Dorin Tudoran a publicat în “Observator cultural” un text în care spune că vinovat de moartea lui Culianu ar fi un neprecizat “Comitet”, care ar fi sperat ca I.P. Culianu să devină un lider naţionalist, pe filiera trecutului legionar al lui Eliade, numai că el nu avea nici o intenţie în acest sens. După părerea ta, care dintre variante e mai plauzibilă?
 
- Mircea Eliade nu a fost legionar. Legionarii şi l-au asumat. Dar asta e altă poveste. Eu cred că Ioan Petru Culianu a fost o persoană care a depăşit timpurile noastre ca putere de înţelegere a existenţei umane. Era un iluminat. Asta e foarte clar. Milita pentru aducerea Regelui Mihai în ţară şi reinstaurarea monarhiei. Nu era de acord cu politica lui Ion Iliescu. Ce ştim despre el? Era un profesor recunoscut pe plan internaţional în cercurile de înaltă clasă intelectuală. Avea o situaţie materială bună. Avea o iubită frumoasă. Era un om de succes. Le avea pe toate, cum spune românul. Eu cred că pur şi simplu cineva îi dorea moartea pentru toate astea. Cineva nu a suportat plenitudinea în care trăia el. Asta e varianta mea.
 
M.M.: Ce sentiment ai avut scormonind în viaţa şi în moartea lui?
 
- Mă bucur că m-ai întrebat asta. Am avut sentimentul că ne-am cunoscut. Şi cu asta am spus aproape tot.
 
M.M.: Care dintre cărţile lui te-a impresionat?
 
- Toate. Mă refer la cele traduse în limba română. Am fost extrem de marcată de felul lui de a privi lumea. De aceea am şi spus că nu era din lumea noastră, ci dincolo de noi.
 
M.M.: Mi-ai spus că, la americani, omorul nu se prescrie timp de 50 de ani. Crezi că vom afla adevărul în viaţa asta?
 
- Sincer? Nu. Doar dacă asasinul va avea vreodată mustrări de conştiinţă şi va spune “Eu am făcut-o!”. Au trecut 20 de ani. E o crimă învăluită în mister şi, în timp, va deveni legendă.
 
M.M.: Este ceva ce voiai să spui şi nu te-am întrebat?
 
- Aş vrea să mulţumesc familiei. E vorba despre Tereza Culianu şi de Dan Petrescu. Aş vrea să le mulţumesc pentru faptul că, în momente grele şi cu înaltă încărcătură sufletească, au găsit puterea de a sta de vorbă cu mine.
 
Scrisă de Mihnea Măruţă