Treceți la conținutul principal

Turnul Babel cultural: 30.000 de cărţi unesc toate rasele pământului

Un “turn Babel” din 30.000 de cărţi în toate limbile, cu o înălţime de 25 de metri, realizat în spirală, a fost ridicat la iniţiativa artistei argentiniene Marta Minujin într-o piaţă din centrul oraşului Buenos Aires.

“Ideea este de a uni toate rasele prin intermediul cărţilor”, a explicat, artista demersul său.

Turnul va fi inaugurat miercuri [11 mai] în piaţa San Martin şi va putea fi vizitat până la sfârşitul lunii mai.

Iniţiativa face parte din programul Buenos Aires – Capitală mondială a cărţii 2011, al UNESCO.

Începând de joi, şapte etaje pot fi urcate gratuit de grupuri de până la 100 de persoane, iar vizita va fi acompaniată de o coloană sonoră, creată de Marta Minujin, pe care se poate auzi cuvântul “carte” în toate limbile pământului.

Jumătate din cărţile care au servit de “cărămizi” pentru construirea turnului au fost oferite de circa 50 de ambasade la Buenos Aires, cealaltă jumătate provenind din donaţii.

În ultima zi a proiectului, pe 28 mai, vizitatorii îşi pot alege orice carte doresc. Alte cărţi vor fi donate unor biblioteci, iar restul vor fi catalogate şi vor forma prima colecţie multilingvistă din Buenos Aires – Biblioteca Babel, un omagiu adus “creativităţii şi culturii tuturor oamenilor din lume”, a spus artista.

La parter se pot vedea cărţi de literatură, istorie, geografie, la primul şi al doilea etaj, cărţi de pe continentul american, al treilea şi al patrulea etaj sunt dedicate Europei, al cincilea şi al şaselea – Asiei.

Cunoscută pentru creaţiile sale locuibile, din materiale precum perne, sticle, care invită publicul să meargă în interiorul operei pentru a o “trăi”. Marta Minujin este o pionieră a celei mai mari mişcări artistice din anii 1960 în Argentine, Institut Di Tella.

sursa: http://www.mediafax.ro/cultura-media/turnul-babel-cultural-30-000-de-carti-unesc-toate-rasele-pamantului-8247226/

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Casa Share, proiectul comunității online care schimbă vieți

Zeci de familii din România trăiesc în condiții inumane, fără căldură, lumină sau chiar fără mâncare. În multe județe din zona Moldovei (considerate județele cele mai sărace din țară) mii de copii își fac temele la lumina lumânării și dorm înghesuiți cu frații și surorile. Un ieșean s-a decis, din dorința de a face bine, să schimbe viața celor mai puțin fericiți. Bogdan Tănasă (foto) își dedică o bună parte din timp și resursele sale financiare pentru proiectul Casa Share, pe care l-a dezvoltat în urmă cu patru ani. Persoanele inimoase care fac parte din comunitatea online salvează oamenii sărmani. Casa Share a fost modalitatea prin care 20 de familii – în total 110 copii – au început să trăiască altfel. Am stat de vorbă cu Bogdan Tănasă care mi-a povestit despre proiect, despre implicarea oamenilor, ceea ce-l motivează și despre cum arată acum viața celor pe care i-a ajutat. continuarea articolului la editiadedimineata.ro   scrisă de Manuela Dinu