Erik Gandini's "Videocracy"

Regizorul documentarului Videocracy: 

"Filmul a fost interzis, trailerul a fost cenzurat. Nicio televiziune din Italia nu l-a difuzat"

"Filmul a fost perceput ca o oglinda a Italiei, un spectator a spus ca are senzatia de film horror, iar cand filmul se termina este inca in el, pentru ca traieste in el"

Un italian care traieste in Suedia a realizat un film documentar despre televiziunile lui Silvio Berlusconi, care au inceput sa arate dupa chipul si asemanarea politicianului. Trailerul evident a fost fost interzis pe ecranele televiziunilor patronate de premierul italian. Ceea ce a asigurat succesul documentarului, reclama gratuita fiind garantata. Erik Gandini povesteste intr-un interviu HotNews.ro care este istoria din spatele Videocracy.

Cum s-a nascut Videocracy?

Dintr-o nevoie. Locuiesc in Suedia si foarte multi prieteni imi pun tot timpul aceleasi intrebari despre Italia, si bineinteles, ma intreaba despre Berlusconi si de ce le este greu sa inteleaga Italia. Am simtit nevoia de a fi foarte precis in a le raspunde, si n-am putut sa fac asta in cuvinte. Prin film am incercat sa obtin precizia asta, starea de fapt in care se afla Italia in prezent.

Videocracy a fost fost o modalitate de a reda ce s-a intamplat in acesti 30 de ani de berlusconism, cum ii spun eu. Cand traiesti in strainatate, te uiti la Italia si ai impresia ca tot ceea ce se intampla este politic. Dar nu este asta, e o conjuctura culturala ce se intampla acolo, si este infricosator, e ca un cosmar, as spune, o situatie horror. Si am incercat prin documentar sa arat asta.

Italienii cred ca ceea ce vad la televizor este Italia. Cat de dificil a fost de surprind lucrul acesta intr-un documentar

A fost mult mai usor decat m-am asteptat. In momentul in care oamenii aud aceasta formulare, il mondo de la televisione, se astepta sa aiba acces la o lume a puterii, exclusivista si bogata, o lume inaccesibila care este conectata puterii politice prin intermediul proprietarilor media.

Si eu am crezut ca va fi foarte dificil, dar a fost mai usor decat m-am asteptat deoarece este o lume care traieste prin faptul ca se expune, e firesc sa vrei sa te intalnesti cu ei, sa-i filmezi, sa-i intervievezi, face parte din masinarie. De aceea a fost usor.

Filmul este o productie suedeza, si protagonistii au inteles ca este un film despre televiziunea italiana pe care ei o considera cea mai buna televiziune din lume. O perceptie diferita fata de cea a prietenilor mei si a mea. E foarte usor sa intelegi cat de inchisa este lumea aceasta, cat de prinsa intr-o bucla de normalitate. Italienii cred ca ceea ce vad la televizor este normal. Bineinteles ca nu este.

Cat de dificil a fost sa filmez

Am fost extrem de interesat de personajele care apar in film. Au raspuns la foarte multe intrebari. Fiind in apropierea lor, am putut intelege mult mai bine ce se intampla decat observandu-i de la distanta.

Majoritatea sunt egomaniaci, sunt obsedati de propria persoana, de imaginea lor, si este foarte usor sa te apropii de astfel de oameni. E parte din planul lor de afaceri, nu-ti dai seama de multe ori daca sunt sinceri sau isi joaca rolul. Nu mi-a fost nici mie foarte clar.

Timpul conteaza foarte mult in momentul in care faci un film documentar, nu te duci doar o data sa vorbesti cu intervievatul tau si atat, asa cum se intampla la televiziunile lor. Stilul meu de lucru este diferit, revin de multe ori la subiectul meu si vreau sa-l aprofundez. Unele personaje mi-au placut, altele nu.

Care a fost personajul meu preferat

Ricky este personajul meu preferat pentru ca este foarte sincer, e ca o carte deschisa, este neprotejat de deschis. Visul lui de a face parte dintr-o emisiune TV este foarte sincer. De multe ori logica lui de a vedea lucrurile era foarte interesanta. Mi-am dat seama cat de puternic este visul lui nu numai pentru el, nu este singurul cu un astfel de vis, e un vis foarte des intalnit in randul tinerilor italieni.

Corona a fost foarte interesant de asemenea. E precum Italia, arata foarte bine inafara, dar este extrem de putred inauntru din punct de vedere uman. Si m-a fascinat lucrul acesta.

Toate personajele din documentar se imagineaza personaje in viata reala si se interpreteaza ca personaje. Sunt obsedati de propria lor imagine, se uita ca in oglinda in momentul in care se privesc la televizor si sunt foarte singuri. Face parte din cultul celebritatii, daca devii celebru, iti prinde bine, dar n-are nicio valoare pentru nimeni altcineva. E un proiect foarte singuratic, egoist, cinic, dar este semnificativ pentru cultura din zilele noastre care promoveaza egoismul, e bazata pe trasaturile narcisiste. Te uiti la tine si esti vrajit de propria imagine.  

Cum privesc televiziunea italiana

Cu o mare tristete. Si cu teama. Lumea asta e atat de repetitiva, spun aceleasi lucruri de 30 de ani, e plina de femei pe jumatate dezbracate, e plina de glume rasuflate, acelasi public care aplauda in timpul jocurilor. E o cultura goala, falsa si chiar plictisitoare si infricosatoare in acelasi timp. Afecteaza societatea in asa masura, incat oamenii au inceput sa se comporte ca la televizor. De exemplu este o moda sa faci pe prostul, chiar daca esti destept. Si este infricosator. De ce ai face asta? De ce femeile stau acolo zambind, prefacandu-se ca sunt fiinte care nu gandesc? Nu exista o legatura intre aceasta si realitate.

E o lume care se prezinta inofensiva, dar este periculoasa, este infricosatoare, a schimbat standarde morale in Italia, a creat o obsesie legata de felul in care arati, si lipseste ideea de bine sau rau.

Care au fost reactiile in Italia la aparitia documentarului

Filmul a fost interzis, trailerul a fost cenzurat. Nicio televiziune din Italia nu l-a difuzat. A fost o idee contraproductiva, deoarece cenzura a facut o imensa publicitate si filmul a fost vazut de multa lume in cinematografele din tara, a fost perceput ca o oglinda a Italiei. Un spectator a spus ca parca se uita la un film horror , iar cand filmul se termina este inca in el, pentru ca traieste in el.

Filmul a fost atacat in lumea showbusiness-ului, a fost atacat de televiziunile lui Berlusconi. EU am fost tinta atacurilor lor, au incercat sa ma dea in judecata, sa distruga credibilitatea filmului. A fost o reactie puternica, in momentul in care faci film documentar nu te astepti la asa ceva, e un gen low profile.

Videocracy ca structura a puterii este ceva nou. Videocracy inseamna puterea imaginii asupra societatii. Nu este un concept italian, este o forma noua a puterii, in Italia are cea mai apropiata aura catre totalitarism, daca vreti, in alte tari se poate observa cultura banalitatii care devine dominanta si acest lucru este infricosator. 

de Magda Barascu HotNews.ro