La mai bine de o săptămână de la Ziua internaţională a Cărţii şi a Dreptului de autor (23 aprilie), la Timişoara are loc un nou târg de carte. Sunt ocazii rare în care mulţimea îşi desprinde vremelnic ochii din monitoarele mici sau mari, fixe sau mobile, pentru a studia ultimele apariţii editoriale şi, eventual, pentru a profita de reduceri. În acest context, merită să aruncăm o privire şi în lumea condeierilor bănăţeni, cei care, de bine de rău, nu au renunţat la o îndeletnicire devenită din ce în ce tot mai păguboasă.
Avem în Timişoara (şi în Banat) scriitori importanţi? Ce fac aceştia, ce scriu, cum trăiesc şi, mai ales, din ce trăiesc? Pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări, am stat de vorbă cu 10 dintre cei mai de succes scriitori contemporani care locuiesc sau au locuit în Banat.
Două cazuri atipice
Evident, o asemenea discuţie nu poate să o excludă pe Herta Müller. Devenită celebră pentru majoritatea bănăţenilor abia după ce a câştigat Premiul Nobel, Herta Müller trăieşte de pe urma scrierilor ei. Un alt timişorean care locuieşte în străinătate şi trăieşte din scris este Cătălin Dorian Florescu. Stabilit în Elveţia, acesta a renunţat la meseria de psiholog în urmă cu patru ani pentru a se dedica beletristicii. Exceptând aceste două cazuri, mai degrabă atipice, grosul scriitorilor bănăţeni nu îşi permite să trăiască exclusiv de pe urma veniturilor din drepturi de autor. De fapt, mai bine de 99% dintre scriitorii din România se află în această situaţie.
O imagine de ansamblu, de la Cornel Ungureanu
Dintre zecile de scriitori originari din Banat, majoritatea membri ai Uniunii Scriitorilor, sunt puţini cei ale căror cărţi se găsesc în librării sau au tiraje mai consistente. Şi mai puţini sunt aceia care primesc bani de la edituri în urma vânzărilor de cărţi. Pentru o imagine de ansamblu, am apelat la Cornel Ungureanu, preşedintele Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România. Ce am aflat? „Problemele culturii sunt grave şi e momentul să ne revenim! În ceea ce priveşte susţinerea cărţii, cred că mai sunt foarte multe lucruri de făcut. Cred că ar trebui să existe la guvern un gând bun pentru definirea identităţii naţionale şi, dacă vreţi, europene”, susţine Cornel Ungureanu. Cât despre colegii timişoreni de la USR, abia s-ar găsi unul sau doi autori care câştigă bani din cărţi, însă sume infime. De altfel, el însuşi spune că, din cele 16 cărţi scrise în ultimii 20 de ani, câştigurile financiare tind spre zero.
Robert Şerban şi scriitorul ca muritor de foame
Robert Şerban este, la ora actuală, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori timişoreni. Carisma şi aprecierea de care se bucură în toate cercurile culturale timişorene nu i-au adus însă şi venituri din vânzarea de cărţi. „Spaima părinţilor mei era că o să ajung... scriitor. Iar asta însemna, în viziunea lor, muritor de foame. Sau, ca să nuanţez: mă puteam face scriitor, dar întâi trebuia să am o meserie. Aşa că am dat admiterea la Poli, ca să mă fac inginer. Paradoxal, tata e scriitor. Adevărat, a trăit din ziaristică, nu din drepurile de autor pe care le-a încasat pe cărţile publicate. Şi eu tot din jurnalistică am trăit şi trăiesc.E o meserie soră cu literatura. Soră cam vitregă, e adevărat... Ar fi fost imposibil să supravieţuiesc cu banii pe care i-am câştigat din literatură. Majoritatea revistelor literare nu plătesc, iar cele care o fac, plătesc simbolic. Din vânzarea cărţilor nu cred că am câştigat, în total, mai mult de 400 de euro. Şi am publicat 10 cărţi. Şi nu toate de poezie. Şi toate s-au vândut. Adevărat, am câştigat nişte bani din premiile şi bursele literare. Sună, poate, anacronic ce spun: scriu ca să mă cunosc mai bine, să înţeleg lumea în care trăiesc mai profund, să mă împrietenesc şi mai mult cu mine, nu ca să fac bani. În literatură, cuvintele-mi aduc fericirea, nu banii!”, povesteşte Robert Şerban.
Bani puţini şi pentru autorii cunoscuţi la nivel naţional
Unul dintre scriitorii care se poate lăuda cu venituri mai consistente este Radu Paraschivescu. Crescut la Lugoj şi mutat la Bucureşti, Paraschivescu se consideră sufleteşte bănăţean. Volumul său din 2006, „Ghidul nesimţitului”, s-a vândut în 50.000 de exemplare, scriitorul câştigând aproximativ 25.000 de euro. În rest, cărţile s-au vândut în câte 3.000 de exemplare, generând venituri totale de 40.000 de euro. „Grosul încasărilor mele vine din scris la ziar şi apariţii la televizor. Cărţile sunt, la ora asta, a doua sursă de venit, dacă nu a treia. O lună de colaborări în presă şi la televiziune îmi poate aduce în jur de 2.500 de euro. O carte care se vinde în 2.000 de exmplare îi aduce scriitorului cam 6.000 de lei, din care statul ia 30%. Şi asta pe parcursul a 3-4 ani. Iar scriitorul a lucrat la cartea respectivă un an sau chiar mai mult. Dacă împărţim la numărul de luni, dă o sumă aproape jignitoare. Nu se poate trăi din scris”, ne-a declarat Radu Paraschivescu.
Un alt scriitor popular este Radu Pavel Gheo. Deşi cărţile sale se vând relativ bine, nu câştigă mai mult de 500 de euro pe an. Se mai adaugă şi veniturile din traducerile pe care le realizează pentru Editura Polirom şi veniturile din colaborările în presă, însă nici ele prea consistente.
La rândul său, Mircea Mihăieş declară că satisfacţiile sale sunt platonice. „Tirajele nu au fost niciodată atât de mari încât să genereze beneficii pe care să nu le pot cheltui în câteva zile. O singură dată s-a întâmplat să ies din acest cadru, în anul 1990, când am publicat romanul „Femeia în roşu”, scris împreună cu Mircea Nedelciu şi Adriana Babeţi. Cartea s-a vândut în 100.000 de exemplare şi din treimea mea din drepturile de autor eu am putut să-mi cumpăr un apartament. De atunci, banii care vin sunt nişte sume modice, care prind bine, dar nu mă ajută să trăiesc doar din scris. Am o colaborare din 1993 la revista România Literară. Sunt plătit, dar sunt nişte sume mai degrabă simbolice. În schimb, sunt destul de bine plătit pentru articolele pe care le scriu pentru Evenimentul Zilei”, spune vicepreşedintele Institutului Cultural Român.
După Cornel Ungureanu, Robert Şerban, Radu Paraschivescu, Radu Pavel Gheo şi Mircea Mihăieş, alţi cinci scriitori timişoreni au acceptat să vorbească despre veniturile din drepturile de autor. Iar verbul „a accepta” este cel mai potrivit într-un context în care scriitorilor li s-a cerut să abordeze un subiect dureros şi să analizeze o situaţie deplorabilă.
Şerban Foarţă - cel mai activ scriitor timişorean
La aproape 70 de ani, Şerban Foarţă pare a fi la apogeul productivităţii scriitoriceşti. În ultimii 10 ani, scriitorului i-au fost publicate peste 20 de volume, cel mai recent, intitulat „69”, fiind lansat zilele trecute, la Timişoara. Departe de a se declara un melancolic al regimului comunist, Şerban Foarţă şi-a amintit cu plăcere de primii bani încasaţi pe trei cărţi, în urmă cu mai bine de 30 de ani: 14.000 de lei (echivalentul a patru salarii). Asta după ce publicase patru cărţi în regie proprie, într-un tiraj de 500 de exemplare, la Editura Litera. „Marin Preda şi ceilalţi bătrâni de la USR îşi dădeau singuri sume imense pentru cărţi, iar tinerii mai luau şi ei ce rămânea. Faptul că scoteam cărţi la edituri mici era şi un avantaj. Cenzura nu era atât de absurdă ca la editurile mari, unde se vânau inclusiv cuvinte ca biserică şi sex. Acum avem şi sex, putem merge şi la biserică, doar bani nu avem”, spune Şerban Foarţă. În rest, zecile de cărţi scrise nu i-au adus prea multe satisfacţii financiare, sumele încasate din vânzări fiind mici, la editurile importante, sau chiar inexistente, în cazul volumelor apărute la edituri mai mici. Pe lângă veniturile din cărţi, Şerban Foarţă, autorul versurilor unor melodii ale trupei Phoenix, câştigă între 1.000 şi 3.000 de lei pe an, în urma difuzării respectivelor melodii. Din colaborările la ziare şi reviste, veniturile sunt la fel de mici. O rubrică permanentă în revista Argeş îi aduce scriitorului 46 de lei pe articol. Articolele din România Literară sunt remunerate chiar mai slab, ajungând la o sumă considerată prea mică şi pentru a fi menţionată. Un caz mai fericit era colaborarea cu revista Dilema Veche. Însă, deşi îi asigura un venit de aproximativ 1.000 de lei pe lună, colaborarea a fost întreruptă, autorul refuzând să fie coleg cu pedelistul Sever Voinescu.
Dorin Tudoran - emigrantul interzis
Plecat în Stalele Unite ale Americii, în august 1985, Dorin Tudoran se declară un caz atipic. Fiind interzis la publicare până în 1990 şi trăind în America, pentru scriitor nu a existat varianta de a trăi din drepturile de autor realizate în România. „După decembrie 1989, când numele meu a ieşit de sub interdicţie, nu am fost preocupat la cât se ridică drepturile de autor realizate fie prin republicarea unor cărţi, fie prin publicarea unor cărţi noi. Banii realizaţi în acest fel i-am donat, i-am oferit unor prieteni sau unora dintre membrii familiei mele, care trăiesc în România. Dacă pentru mine acei bani nu înseamnă mare lucru, pentru ei sunt bineveniţi. Ani de zile, după 1989, am colaborat gratuit la publicaţii din România. În cazurile când mi s-au oferit drepturi de autor, am oferit banii tot familiei şi prietenilor din România”, spune Dorin Tudoran.
Alţi trei scriitori, aceeaşi poveste
Un alt autor timişorean important este Livius Ciocârlie. Fost profesor de franceză la Universitatea din Timişoara, critic şi scriitor apreciat încă din anii '70, acesta nu a mai câştigat aproape nimic din drepturi de autor, după 1990. În schimb, aşa cum declară, faptul că a primit la un moment dat o indemnizaţie din partea Uniunii Scriitorilor îi permite să trăiască mult mai comod decât dacă ar fi fost un simplu pensionar. „Din vânzarea cărţilor nu am câştigat aproape nimic. Nu e mai puţin adevărat că nu sunt un autor prea vândut”, spune Livius Ciocârlie.
Nici Adriana Babeţi nu se laudă cu venituri prea mari din drepturi de autor. De la „Femeia în roşu”, scrisă împreună cu Mircea Mihăieş şi Mircea Nedelciu, cărţile scriitoarei au avut un tiraj mai redus. „Mai vin studenţi şi îmi zic că vor să trăiască din scris. Evident, nu avem voie să îi descurajăm, să le spunem că nu se poate trăi din scris în România”, ne-a declarat Adriana Babeţi, care e şi cadru didactic la Universitatea de Vest din Timişoara.
Jurnalistul Marius Ghilezan a debutat cu „Furia”, o carte despre istoria echipei de fotbal Politehnica Timişoara. Volumele care i-au adus câştiguri mai importante sunt „Hoţia la români” şi „Impostura”. „Primesc aproape 3.000 de lei pe an din vânzarea cărţilor. Suma e impozabilă. Doar că editurile nu plătesc. Nu îşi plătesc nici angajaţii, cu atât mai puţin autorii”, spune Ghilezan. În curând, acesta urmează să publice un volum de versuri, cu ajutorul unor sponsorizări.
În loc de concluzii
Cazurile celor 10 scriitori timişoreni sunt reprezentative pentru situaţia drepturilor de autor în România. Peste 99% dintre scriitori s-ar încadra perfect la categoria „muritori de foame”, dacă ar încerca să trăiască doar din scris. Informaţiile furnizare de scriitori, având în vedere că vin de la cei mai de succes reprezentanţi ai breslei, ar pune pe jar orice lider cultural dintr-o ţară civilizată. La noi, statul nu încurajează nici creaţia literară, nici distribuirea cărţilor sau accesul egal la noutăţile editoriale. Piaţa de carte este restrânsă la marile oraşe, jumătate fiind în Bucureşti. Există oraşe cu zeci de mii de locuitori în care nu se găseşte nici o librărie.
Bibliotecile puse la punct cu ultimele apariţii sunt şi mai greu de găsit. Pe lângă concurenţa acerbă, exercitată asupra cărţii de celelalte modalităţi de petrecere a timpului liber, în special cele electronice, nici publicul nu este educat în spiritul unei înclinaţii către lectură. În aceste condiții, nu e de mirare că România e pe ultimul loc în Uniunea Europeană la exportul de produse culturale.
Criza a afectat domeniul, dar nu atât de mult pe cât ne-am aştepta. De exemplu, Editura Polirom, lider de piaţă în domeniu, nu şi-a diminuat deloc cifra de afaceri. Problemele intervin în librării. Un exemplu elocvent este reţeaua Diverta, care vinde aproape 40% din cărţile din România. Surse din cadrul celor mai importante edituri din România susţin că au de primit sute de mii de euro de la reţeaua de librării. Prin urmare, angajaţii din edituri, traducătorii şi, mai ales, autorii, sunt plătiţi cu întârziere, sau chiar deloc. „Degeaba fac un contract pe 15% sau 20% din drepturi, că editura oricum nu îmi dă banii”, spune un scriitor. Astfel, dintr-o carte de 40 de lei, aproape jumătate din preţ rămâne la librărie, un sfert costă tipărirea, iar autorului îi revin procente infime.
Un caz aparte este cel al cotidianelor care oferă cărţi. Conform lui Grigore Cartianu, cotidianul Adevărul a vândut peste 18 milioane de volume, în urma unui sondaj reieşind faptul că doar 10% dintre cumpărători ajung să şi citească respectivele cărţi. Cum unii dintre ei nici nu le scot din ambalaj, sub pretextul că le păstrează pentru copii, a fost brevetat un nou obiect: cartea-bibelou. Între timp, scriitorii, tot mai rari, scriu din pasiune, din obligaţie, după modelul englezesc „publish or perish” (publici sau pieri), sau din speranţa că, poate, într-o zi, va fi altfel. O speranţă mereu împinsă înainte, ca halca de carne în faţa câinilor de la sanie...
Avem în Timişoara (şi în Banat) scriitori importanţi? Ce fac aceştia, ce scriu, cum trăiesc şi, mai ales, din ce trăiesc? Pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări, am stat de vorbă cu 10 dintre cei mai de succes scriitori contemporani care locuiesc sau au locuit în Banat.
Două cazuri atipice
Evident, o asemenea discuţie nu poate să o excludă pe Herta Müller. Devenită celebră pentru majoritatea bănăţenilor abia după ce a câştigat Premiul Nobel, Herta Müller trăieşte de pe urma scrierilor ei. Un alt timişorean care locuieşte în străinătate şi trăieşte din scris este Cătălin Dorian Florescu. Stabilit în Elveţia, acesta a renunţat la meseria de psiholog în urmă cu patru ani pentru a se dedica beletristicii. Exceptând aceste două cazuri, mai degrabă atipice, grosul scriitorilor bănăţeni nu îşi permite să trăiască exclusiv de pe urma veniturilor din drepturi de autor. De fapt, mai bine de 99% dintre scriitorii din România se află în această situaţie.
O imagine de ansamblu, de la Cornel UngureanuDintre zecile de scriitori originari din Banat, majoritatea membri ai Uniunii Scriitorilor, sunt puţini cei ale căror cărţi se găsesc în librării sau au tiraje mai consistente. Şi mai puţini sunt aceia care primesc bani de la edituri în urma vânzărilor de cărţi. Pentru o imagine de ansamblu, am apelat la Cornel Ungureanu, preşedintele Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România. Ce am aflat? „Problemele culturii sunt grave şi e momentul să ne revenim! În ceea ce priveşte susţinerea cărţii, cred că mai sunt foarte multe lucruri de făcut. Cred că ar trebui să existe la guvern un gând bun pentru definirea identităţii naţionale şi, dacă vreţi, europene”, susţine Cornel Ungureanu. Cât despre colegii timişoreni de la USR, abia s-ar găsi unul sau doi autori care câştigă bani din cărţi, însă sume infime. De altfel, el însuşi spune că, din cele 16 cărţi scrise în ultimii 20 de ani, câştigurile financiare tind spre zero.
Robert Şerban şi scriitorul ca muritor de foame Robert Şerban este, la ora actuală, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori timişoreni. Carisma şi aprecierea de care se bucură în toate cercurile culturale timişorene nu i-au adus însă şi venituri din vânzarea de cărţi. „Spaima părinţilor mei era că o să ajung... scriitor. Iar asta însemna, în viziunea lor, muritor de foame. Sau, ca să nuanţez: mă puteam face scriitor, dar întâi trebuia să am o meserie. Aşa că am dat admiterea la Poli, ca să mă fac inginer. Paradoxal, tata e scriitor. Adevărat, a trăit din ziaristică, nu din drepurile de autor pe care le-a încasat pe cărţile publicate. Şi eu tot din jurnalistică am trăit şi trăiesc.E o meserie soră cu literatura. Soră cam vitregă, e adevărat... Ar fi fost imposibil să supravieţuiesc cu banii pe care i-am câştigat din literatură. Majoritatea revistelor literare nu plătesc, iar cele care o fac, plătesc simbolic. Din vânzarea cărţilor nu cred că am câştigat, în total, mai mult de 400 de euro. Şi am publicat 10 cărţi. Şi nu toate de poezie. Şi toate s-au vândut. Adevărat, am câştigat nişte bani din premiile şi bursele literare. Sună, poate, anacronic ce spun: scriu ca să mă cunosc mai bine, să înţeleg lumea în care trăiesc mai profund, să mă împrietenesc şi mai mult cu mine, nu ca să fac bani. În literatură, cuvintele-mi aduc fericirea, nu banii!”, povesteşte Robert Şerban.
Bani puţini şi pentru autorii cunoscuţi la nivel naţional
Unul dintre scriitorii care se poate lăuda cu venituri mai consistente este Radu Paraschivescu. Crescut la Lugoj şi mutat la Bucureşti, Paraschivescu se consideră sufleteşte bănăţean. Volumul său din 2006, „Ghidul nesimţitului”, s-a vândut în 50.000 de exemplare, scriitorul câştigând aproximativ 25.000 de euro. În rest, cărţile s-au vândut în câte 3.000 de exemplare, generând venituri totale de 40.000 de euro. „Grosul încasărilor mele vine din scris la ziar şi apariţii la televizor. Cărţile sunt, la ora asta, a doua sursă de venit, dacă nu a treia. O lună de colaborări în presă şi la televiziune îmi poate aduce în jur de 2.500 de euro. O carte care se vinde în 2.000 de exmplare îi aduce scriitorului cam 6.000 de lei, din care statul ia 30%. Şi asta pe parcursul a 3-4 ani. Iar scriitorul a lucrat la cartea respectivă un an sau chiar mai mult. Dacă împărţim la numărul de luni, dă o sumă aproape jignitoare. Nu se poate trăi din scris”, ne-a declarat Radu Paraschivescu.
Un alt scriitor popular este Radu Pavel Gheo. Deşi cărţile sale se vând relativ bine, nu câştigă mai mult de 500 de euro pe an. Se mai adaugă şi veniturile din traducerile pe care le realizează pentru Editura Polirom şi veniturile din colaborările în presă, însă nici ele prea consistente.
La rândul său, Mircea Mihăieş declară că satisfacţiile sale sunt platonice. „Tirajele nu au fost niciodată atât de mari încât să genereze beneficii pe care să nu le pot cheltui în câteva zile. O singură dată s-a întâmplat să ies din acest cadru, în anul 1990, când am publicat romanul „Femeia în roşu”, scris împreună cu Mircea Nedelciu şi Adriana Babeţi. Cartea s-a vândut în 100.000 de exemplare şi din treimea mea din drepturile de autor eu am putut să-mi cumpăr un apartament. De atunci, banii care vin sunt nişte sume modice, care prind bine, dar nu mă ajută să trăiesc doar din scris. Am o colaborare din 1993 la revista România Literară. Sunt plătit, dar sunt nişte sume mai degrabă simbolice. În schimb, sunt destul de bine plătit pentru articolele pe care le scriu pentru Evenimentul Zilei”, spune vicepreşedintele Institutului Cultural Român.
După Cornel Ungureanu, Robert Şerban, Radu Paraschivescu, Radu Pavel Gheo şi Mircea Mihăieş, alţi cinci scriitori timişoreni au acceptat să vorbească despre veniturile din drepturile de autor. Iar verbul „a accepta” este cel mai potrivit într-un context în care scriitorilor li s-a cerut să abordeze un subiect dureros şi să analizeze o situaţie deplorabilă.
Şerban Foarţă - cel mai activ scriitor timişoreanLa aproape 70 de ani, Şerban Foarţă pare a fi la apogeul productivităţii scriitoriceşti. În ultimii 10 ani, scriitorului i-au fost publicate peste 20 de volume, cel mai recent, intitulat „69”, fiind lansat zilele trecute, la Timişoara. Departe de a se declara un melancolic al regimului comunist, Şerban Foarţă şi-a amintit cu plăcere de primii bani încasaţi pe trei cărţi, în urmă cu mai bine de 30 de ani: 14.000 de lei (echivalentul a patru salarii). Asta după ce publicase patru cărţi în regie proprie, într-un tiraj de 500 de exemplare, la Editura Litera. „Marin Preda şi ceilalţi bătrâni de la USR îşi dădeau singuri sume imense pentru cărţi, iar tinerii mai luau şi ei ce rămânea. Faptul că scoteam cărţi la edituri mici era şi un avantaj. Cenzura nu era atât de absurdă ca la editurile mari, unde se vânau inclusiv cuvinte ca biserică şi sex. Acum avem şi sex, putem merge şi la biserică, doar bani nu avem”, spune Şerban Foarţă. În rest, zecile de cărţi scrise nu i-au adus prea multe satisfacţii financiare, sumele încasate din vânzări fiind mici, la editurile importante, sau chiar inexistente, în cazul volumelor apărute la edituri mai mici. Pe lângă veniturile din cărţi, Şerban Foarţă, autorul versurilor unor melodii ale trupei Phoenix, câştigă între 1.000 şi 3.000 de lei pe an, în urma difuzării respectivelor melodii. Din colaborările la ziare şi reviste, veniturile sunt la fel de mici. O rubrică permanentă în revista Argeş îi aduce scriitorului 46 de lei pe articol. Articolele din România Literară sunt remunerate chiar mai slab, ajungând la o sumă considerată prea mică şi pentru a fi menţionată. Un caz mai fericit era colaborarea cu revista Dilema Veche. Însă, deşi îi asigura un venit de aproximativ 1.000 de lei pe lună, colaborarea a fost întreruptă, autorul refuzând să fie coleg cu pedelistul Sever Voinescu.
Dorin Tudoran - emigrantul interzisPlecat în Stalele Unite ale Americii, în august 1985, Dorin Tudoran se declară un caz atipic. Fiind interzis la publicare până în 1990 şi trăind în America, pentru scriitor nu a existat varianta de a trăi din drepturile de autor realizate în România. „După decembrie 1989, când numele meu a ieşit de sub interdicţie, nu am fost preocupat la cât se ridică drepturile de autor realizate fie prin republicarea unor cărţi, fie prin publicarea unor cărţi noi. Banii realizaţi în acest fel i-am donat, i-am oferit unor prieteni sau unora dintre membrii familiei mele, care trăiesc în România. Dacă pentru mine acei bani nu înseamnă mare lucru, pentru ei sunt bineveniţi. Ani de zile, după 1989, am colaborat gratuit la publicaţii din România. În cazurile când mi s-au oferit drepturi de autor, am oferit banii tot familiei şi prietenilor din România”, spune Dorin Tudoran.
Alţi trei scriitori, aceeaşi poveste
Un alt autor timişorean important este Livius Ciocârlie. Fost profesor de franceză la Universitatea din Timişoara, critic şi scriitor apreciat încă din anii '70, acesta nu a mai câştigat aproape nimic din drepturi de autor, după 1990. În schimb, aşa cum declară, faptul că a primit la un moment dat o indemnizaţie din partea Uniunii Scriitorilor îi permite să trăiască mult mai comod decât dacă ar fi fost un simplu pensionar. „Din vânzarea cărţilor nu am câştigat aproape nimic. Nu e mai puţin adevărat că nu sunt un autor prea vândut”, spune Livius Ciocârlie.
Nici Adriana Babeţi nu se laudă cu venituri prea mari din drepturi de autor. De la „Femeia în roşu”, scrisă împreună cu Mircea Mihăieş şi Mircea Nedelciu, cărţile scriitoarei au avut un tiraj mai redus. „Mai vin studenţi şi îmi zic că vor să trăiască din scris. Evident, nu avem voie să îi descurajăm, să le spunem că nu se poate trăi din scris în România”, ne-a declarat Adriana Babeţi, care e şi cadru didactic la Universitatea de Vest din Timişoara.
Jurnalistul Marius Ghilezan a debutat cu „Furia”, o carte despre istoria echipei de fotbal Politehnica Timişoara. Volumele care i-au adus câştiguri mai importante sunt „Hoţia la români” şi „Impostura”. „Primesc aproape 3.000 de lei pe an din vânzarea cărţilor. Suma e impozabilă. Doar că editurile nu plătesc. Nu îşi plătesc nici angajaţii, cu atât mai puţin autorii”, spune Ghilezan. În curând, acesta urmează să publice un volum de versuri, cu ajutorul unor sponsorizări.
În loc de concluzii
Cazurile celor 10 scriitori timişoreni sunt reprezentative pentru situaţia drepturilor de autor în România. Peste 99% dintre scriitori s-ar încadra perfect la categoria „muritori de foame”, dacă ar încerca să trăiască doar din scris. Informaţiile furnizare de scriitori, având în vedere că vin de la cei mai de succes reprezentanţi ai breslei, ar pune pe jar orice lider cultural dintr-o ţară civilizată. La noi, statul nu încurajează nici creaţia literară, nici distribuirea cărţilor sau accesul egal la noutăţile editoriale. Piaţa de carte este restrânsă la marile oraşe, jumătate fiind în Bucureşti. Există oraşe cu zeci de mii de locuitori în care nu se găseşte nici o librărie.
Bibliotecile puse la punct cu ultimele apariţii sunt şi mai greu de găsit. Pe lângă concurenţa acerbă, exercitată asupra cărţii de celelalte modalităţi de petrecere a timpului liber, în special cele electronice, nici publicul nu este educat în spiritul unei înclinaţii către lectură. În aceste condiții, nu e de mirare că România e pe ultimul loc în Uniunea Europeană la exportul de produse culturale.
Criza a afectat domeniul, dar nu atât de mult pe cât ne-am aştepta. De exemplu, Editura Polirom, lider de piaţă în domeniu, nu şi-a diminuat deloc cifra de afaceri. Problemele intervin în librării. Un exemplu elocvent este reţeaua Diverta, care vinde aproape 40% din cărţile din România. Surse din cadrul celor mai importante edituri din România susţin că au de primit sute de mii de euro de la reţeaua de librării. Prin urmare, angajaţii din edituri, traducătorii şi, mai ales, autorii, sunt plătiţi cu întârziere, sau chiar deloc. „Degeaba fac un contract pe 15% sau 20% din drepturi, că editura oricum nu îmi dă banii”, spune un scriitor. Astfel, dintr-o carte de 40 de lei, aproape jumătate din preţ rămâne la librărie, un sfert costă tipărirea, iar autorului îi revin procente infime.
Un caz aparte este cel al cotidianelor care oferă cărţi. Conform lui Grigore Cartianu, cotidianul Adevărul a vândut peste 18 milioane de volume, în urma unui sondaj reieşind faptul că doar 10% dintre cumpărători ajung să şi citească respectivele cărţi. Cum unii dintre ei nici nu le scot din ambalaj, sub pretextul că le păstrează pentru copii, a fost brevetat un nou obiect: cartea-bibelou. Între timp, scriitorii, tot mai rari, scriu din pasiune, din obligaţie, după modelul englezesc „publish or perish” (publici sau pieri), sau din speranţa că, poate, într-o zi, va fi altfel. O speranţă mereu împinsă înainte, ca halca de carne în faţa câinilor de la sanie...